Masca poate fi folosită de mai multe ori și se dezinfectează cu ajutorul căldurii generate de curentul electric. Mai exact, are un port USB, la care se conectează un încărcător de telefon mobil, iar căldura îi asigură dezinfecția, transmit agențiile Reuters și Agerpres.

Procesul de dezinfectare durează aproximativ 30 de minute. Utilizatorii nu trebuie să poarte masca în timp ce aceasta este conectată la încărcător, a atras atenţia profesorul Yair Ein-Eli, care a condus echipa de cercetare de la Universitatea Technion din Haifa.

Dezinfectarea măștii este posibilă din punct de vedere tehnic prin încălzirea unui strat interior din fibre de carbon până la o temperatură de 70 de grade Celsius, suficient de ridicată pentru a distruge virusurile, consideră cercetătorii.

Profesorul Ein-Eli consideră că măştile de unică folosinţă nu sunt economice şi nici prietenoase cu mediul înconjurător, iar un asemenea dispozitiv reutilizabil este o soluție eficientă. ”Ele trebuie să fie reutilizabile şi prietenoase, iar aceasta este soluţia noastră”, a spus el.

Profesorul Allon Moses, specialist în boli infecţioase la Centrul Medical Hadassah din Ierusalim, a declarat că o expunere de jumătate de oră la o temperatură de 70 de grade Celsius distruge ”fără îndoială” coronavirusul.

Ad placeholder
VIDEO | Imagini incredibile de la priveghiul lui Emi Pian. Zeci de oameni înghesuiți, fără mască de protecție. Poliția a dat amenzi de 14.000 de lei
Recomandări
VIDEO | Imagini incredibile de la priveghiul lui Emi Pian. Zeci de oameni înghesuiți, fără mască de protecție. Poliția a dat amenzi de 14.000 de lei
 

Există însă și un dezavataj al măștii electrice, potrivit profesorului Moses: încălzirea repetată poate ”dăuna hârtiei sau materialului măştii şi distruge în viitor capacitatea acesteia de protecţie împotriva bolii”.

Însă, în timpul testelor, prototipul a fost expus la douăzeci de cicluri de încălzire de câte jumătate de oră, fără a fi observat un efect negativ asupra durabilităţii, a precizat inventatorul. ”Putem garanta până la câteva zeci de cicluri, fără niciun risc”, a spus el.

Prototipul de mască cu încărcare USB are aspectul unei măşti sanitare standard N95, cu o valvă în partea frontală şi benzi de susţinere după urechi.

Cercetătorii au depus la sfârşitul lunii martie documentaţia pentru obţinerea unui patent pentru această mască în Statele Unite. Masca ar putea costa cu un dolar mai mult decât un model obişnuit, de unică folosinţă, au precizat cercetătorii.

Sursa foto: EPA

Citeşte şi:

Isărescu e securist. Așa, și?! Problema e că are de 30 de ani puterea și nimeni nu reușește să o conteste

După ce l-a eliberat pe criminalul în serie, Tribunalul Mehedinți nu a comunicat celor care puteau să-l supravegheze!

Cum îi poate asigura „majoritatea tăcută” un nou mandat lui Donald Trump, la alegerile de peste cinci luni

Elena Ceauşescu a vizitat Facultatea de Chimie, iar liftul NU mergea. Etajele Universităţii erau URIAȘE... ce-a urmat pare ireal, dar e cât se poate de adevărat
PARTENERI - GSP.RO
Elena Ceauşescu a vizitat Facultatea de Chimie, iar liftul NU mergea. Etajele Universităţii erau URIAȘE... ce-a urmat pare ireal, dar e cât se poate de adevărat
Scene de groază lângă sicriul lui Emi Pian. Ce s-a întâmplat cu soția lui
PARTENERI - PLAYTECH.RO
Scene de groază lângă sicriul lui Emi Pian. Ce s-a întâmplat cu soția lui
Horoscop 6 august 2020. Berbecii simt nevoia să își recapete, măcar parțial, echilibrul
HOROSCOP
Horoscop 6 august 2020. Berbecii simt nevoia să își recapete, măcar parțial, echilibrul
RECOMANDĂRI