Mașina prefectului de Olt a luat foc în mers. Cine era la volan

 10 comentarii

Mașina prefectului de Olt, Mario de Mezzo, a luat foc la intrarea în comuna Vlădila din judeţul Olt, vineri, 29 septembrie, iar la volan se afla Diana Creţu, şefa Cancelariei Prefectului, a relatat Gazeta de Sud.

Diana Creţu este totodată vicepreședinte și purtător de cuvânt la PNL Sector 1, iar mașina condusă de ea a ars în proporție de 90 la sută. Femeia nu a fost rănită şi a reuşit să iasă din autoturism la timp.

„La sosirea echipajelor, autoturismul ardea generalizat, iar femeia care se afla la volan în momentul izbucnirii incendiului se afla în afara autoturismului, fără urme de traumă. Aceasta a fost asistată medical de echipajul SMURD și a refuzat transportul la spital”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsăşteanu, citat de Gazeta Nouă.

Mario de Mezzo a spus pentru Newsweek România că nu vrea să creadă într-un gest intenționat.

„Refuz să cred că cineva ar merge atât de departe încât să-mi pună foc în mod intenționat la autoturism. Ceea ce știu e că, în 20 de ani nu mi-a luat foc mașina niciodată. Mașina aceasta o am din 2016 și are toate reviziile la zi”, a afirmat el.

De Mezzo: „Am deranjat cuibul de viespi”

Ulterior, de Mezzo a susținut la Antena 3 că a fost avertizat că a deranjat oameni importanți și l-a indicat pe președintele CJ Olt, Marius Oprescu.

„Am avut prieteni care mi-au amintit că am deranjat unul dintre cele mai mari cuiburi de viespi din această țară și mi-au amintit, de asemenea, că, în urmă cu nici o lună, președintele Consiliului Județean Olt a spus într-o declarație de presă, atenție!, să am grijă să nu-mi prind mâna la strung. Contextul a fost acela al spitalului județean în care eu am vrut să intru și nu am fost lăsat”, a afirmat el.

La rândul său, șeful CJ Olt a spus că nu l-a amenințat pe prefect și că a folosit „o figură de stil”.

„Nu l-am amenințat cu nimic. Vedeți că vorbim de lucruri diferite. A fost o discuție acum o lună de zile în care dânsul a încălcat niște proceduri administrative și i-am spun că nu a avut protecția muncii făcută, adică acest lucru înseamnă că nu a citit codul administrativ când a venit prefect și și-a prins mâna în strung era o discuție între ghilimele. El avea nevoie de un ordin administrativ de prefect să intre acolo și nu a făcut acel ordin. Nefăcând acel ordin n-a intrat. Iar întrebarea era legată strict de codul administrativ și de această prezență a dânsului acolo, iar eu am răspuns printr-o figură de stil”, a precizat șeful CJ Olt.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (10)
  • Avatar comentarii

    mica 29.09.2023, 17:53

    Are statul bani pentru o altă mașină.

  • Avatar comentarii

    Mada21 29.09.2023, 19:19

    O să își ia alta ,că doar are balta pește...

  • Avatar comentarii

    Any0205 29.09.2023, 19:34

    Bine ca a reușit sa iasă din ea!

  • Avatar comentarii

    Daniel9090 29.09.2023, 20:19

    Are bani de 3 mașini și ai mai rămâne rest și de o vila

  • Avatar comentarii

    mariussorin75 29.09.2023, 21:13

    o fi fost de la doamna de la volan, vreo bomba sexy

ALTE ȘTIRI
Mihai Chirica
AnalizăExclusiv
12:30
Dosarul „Păcura”: Cum s-a ales Mihai Chirica cu urmărire penală și sechestru pe avere. Totul a început cu o donație către Republica Moldova
O femeie umple un pahar de apă la robinetul chiuvetei din bucătărie
11:18
Cât costă un metru cub de apă în România. Orașul în care plătești de peste două ori mai mult
MONDEN
Adela Popescu la premiera filmului „3 Zile in Septembrie”
InterviuExclusiv
13:00
Cum a reușit Adela Popescu să facă față presiunii pe platourile de filmare: „Eu sunt din Șușani. Nu se supără nimeni”
Bella Santiago, alături de soțul ei Nicu Grigore
ExclusivInterviu
12:51
Bella Santiago și soțul ei, Nicu Grigore, dezvăluiri savuroase despre viața de cuplu: „Când ne certăm zici că joacă România-Filipine”
POLITIC
Ilie Bolojan transmite că țintele de deficit și limitarea cheltuielilor statului sunt linii roșii în negocierile cu premierul desemnat Luca Niculescu. Foto: Hepta
11:51
Ilie Bolojan, condiții pentru noul guvern condus de Luca Niculescu: „Țintele de deficit nu sunt negociabile, iar cheltuielile statului nu trebuie să crească”
Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, începe joi, 8 octombrie, o serie de consultări cu partidele parlamentare pentru formarea noului Guvern și stabilirea programului de guvernare. Sursă foto: Profimedia Images
LiveText
09:12
Au început negocierile pentru formarea noului Guvern. Luca Niculescu, după discuțiile cu PSD: Prioriățile sunt rectificarea bugetară, bugetul pe 2027 și traiectoria fiscală
Ultimele știri
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
13:16
Cel mai puternic laptop Surface creat vreodată: ce au prezentat Microsoft și Nvidia și cum arată viitorul PC-ului tău
13:16
Un șofer polonez de 26 de ani a rămas fără BMW-ul nou-nouț de 320.000 de lei la vama Sculeni
13:15
Condițiile impuse de PSD pentru a vota Guvernul Luca Niculescu. Memorandum pentru necreșterea taxelor în 2027, indexarea pensiilor și reforma administrativă - Surse PSD
TRENDING
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
11:08
Valul de COVID-19 aduce simptome digestive și complicații de sezon. Atenție la capcana testelor ieftine comandate online!
06:17
Gigantul european Girteka a înmatriculat primul camion în România și oferă salarii de până la 3.500 de euro pentru șoferii români
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Femeie din SUA de 100 ani cu o coca cola în mână
12:39
O femeie de o sută de ani are aceeași cină în fiecare seară: hot dog și o Coca-Cola. „Sunt în rai”
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
11:40
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
O turistă cu bagaje care priveşte apusul de soare pe fereastra unui aeroport. Imagine cu caracter reprezentativ.
7 oct.
Turismul din Europa va crește cu 3,1% pana la finalul anului 2026, depășind ritmul economiei generale. Ce au anunțat experții la summitul mondial din Malta
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Imagine cu sigla Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ)
10:28
ÎCCJ decide joi, după șase amânări, dacă obligă Guvernul să plătească restanțe salariale de aproape 5 miliarde de lei pentru magistrați
Cristela Georgescu intră în sediul DIICOT - octombrie 2026
09:27
Cristela Georgescu a ajuns, pentru a treia zi consecutiv, la audieri la DIICOT, în dosarul în care Călin Georgescu e acuzat de înşelăciune continuă
Giigi Nețoiu
07:49
Gigi Nețoiu se revoltă după amenzi de 160.000 de lei la ferma sa Black Angus de 6 milioane de euro: „Cu ce deranjează vacile Apele Române?”
Patru copii și un ghiozdan rupt. Sursa foto: Vlad Chirea
Reportaj
06:55
Patru copii și un ghiozdan rupt. De ce școala și grădinița sunt un lux pentru Carina, Esmeralda, Bianca și Damian, crescuți de o mamă singură, într-un sat din Covasna
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește