Mașinile parcate neregulamentar în sectorul 1, ridicate de la 1 octombrie. Taxele pentru recuperare

Comentează

Şoferii care parchează neregulamentar pe domeniul public al sectorului 1 riscă să le fie ridicate mașinile, conform unui proiect de hotărâre adoptat miercuri de Consiliul Local al Sectorului 1, potrivit unui comunicat de presă. Măsura va intra în vigoare de la 1 octombrie 2021.

Potrivit hotărârii adoptate, vehiculele staționate neregulamentar pe domeniul public (zone pietonale, spații verzi, scuaruri, parcări publice de reședință, trotuare, treceri de pietoni etc) și vehiculele staționate neregulamentar pe partea carosabilă a drumurilor publice care obturează accesul și/sau vizibilitatea celorlalți participanți la trafic sunt supuse ridicării, transportului și depozitării lor în spațiul special amenajat, până la restituirea acestora proprietarilor legali.

În același regulament intră și vehiculele care blochează accesul auto către curți, garaje sau alte proprietăți private sau cele care sunt staționate pe locurile de parcare adaptate, rezervate și semnalizate prin semn internațional pentru persoanele cu handicap ori încărcării autovehiculelor electrice.

Măsura se aplică atunci când conducătorii vehiculelor amintite mai sus nu respectă indicatoarele și/sau marcajele specifice parcării publice și a tuturor indicatoarelor și/sau marcajelor rutiere și a regulilor de circulație incidente, conform actelor normative în domeniu.

Tariful pentru recuperarea mașinii ridicate

Tarifele de ridicare sunt de 200 de lei pentru vehicule cu masa maxim autorizată de până la 5 tone, inclusiv şi 270 de lei pentru vehicule cu masa maxim autorizată de peste 5 tone. Tarifele de transport se ridică la 150 de lei pentru vehicule cu masa maxim autorizată de până la 5 tone, inclusiv şi 200 de lei pentru vehicule cu masa maxim autorizată de peste 5 tone.

Tariful de depozitare este de 75 de lei în primele 24 de ore şi 25 de lei/pe zi după intervalul de 24 de ore.

Autovehiculele vor fi ridicate de Administraţia Domeniului Public (ADP) Sector 1 sau un operator contractat, în situaţia în care ADP Sector 1 nu va deţine capacitatea necesară de personal şi utilaje pentru realizarea acestei activităţi în regim propriu.

Ridicarea vehiculului nu se dispune sau dacă a fost dispusă, nu se pune în executare sau încetează în cazul în care în maşină este vizibilă prezenţa unor persoane.

Perioada maximă de depozitare este de 6 luni. În situaţiile în care proprietarul nu se prezintă în acest termen pentru ridicare, vor fi luate măsurile prevăzute de Legea nr. 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate.

Doar proprietarul/deținătorul/utilizatorul legal al mașinii ridicate va putea să o recupereze și doar după întocmirea procesului-verbal de contravenție de către polițistul local și achitarea tarifelor de ridicare, transport și depozitare, în baza certificatului de înmatriculare/înregistrare în original sau al oricărui act din care să rezulte dreptul de proprietate sau folosință asupra vehiculului/rulotei/remorcii și a unui act de identitate al solicitantului.

Suntem una dintre Capitalele europene în care cetățenii își petrec cel mai mult timp blocați în trafic. Prin elaborarea acestui regulament, încercăm să fluidizăm și să punem ordine în traficul din Sectorul 1 mult îngreunat de către cei care își parchează mașinile în locuri nepermise. Cetățenii trebuie să înțeleagă că nu pot parca mașina oriunde la întâmplare pe domeniul public, mai ales în zonele cu trafic aglomerat din apropierea școlilor și spitalelor.

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand:

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Inspectorii de la Vama Isaccea au confiscat aproape 1.300 de perechi de încălțăminte de marcă suspectate că sunt contrafăcute, în valoare de 4,9 milioane de lei, aflate într-un camion spre Odesa. Foto: Poliția de Frontieră Română
7 oct.
Un șofer de TIR ucrainean a vrut să ducă în Odesa 1.300 de perechi de pantofi contrafăcuți, pe la Isaccea
Una dintre navele din Bulgaria atacată de drone
7 oct.
Nave comerciale, lovite în Marea Neagră. Bulgaria va invita România și Turcia la consultări și va cere „capacități suplimentare” din partea NATO
MONDEN
Zodier | sursa foto: Instagram
7 oct.
Cine e vedeta care a pornit în Asia Express de România. Face autostopul din București până la Cluj: „Sub părul blond roșcat”
Karim Chaker la „Burlacii: Foc în Paradis” | sursa foto: PRO TV
Exclusiv
7 oct.
Tânărul care a ajuns într-o emisiune de la PRO TV după ce a fost înscris la casting de prieteni: „Când am intrat, am avut emoții”
POLITIC
Interviu Vlad Voiculescu
Interviu
7 oct.
„Nu cred că președintele va aștepta la infinit”. Vlad Voiculescu îl vede pe Luca Niculescu ultimul premier desemnat înainte de anticipate
Curtea Constituțională a României
7 oct.
CCR a amânat decizia în cazul sesizării lui Sorin Grindeanu privind ordonanța pe Programul SAFE
Ultimele știri
06:00
Spioni ruși acuzați de intimidarea parlamentarilor finlandezi: „Tactici KGB-iste. Spargeri ciudate, cu obiecte mutate și excremente lăsate în urmă!”
05:58
Măcel la Prîluki, în nordul Ucrainei. Un bloc de locuințe a fost spulberat de o rachetă balistică rusească: Cel puțin 26 de morți, printre care cinci copii
05:30
Ce conțin pungile de 5 kilograme pe care un mare retailer le vinde cu 3 euro și unde este disponibil proiectul
7 oct.
Turismul din Europa va crește cu 3,1% pana la finalul anului 2026, depășind ritmul economiei generale. Ce au anunțat experții la summitul mondial din Malta
TRENDING
7 oct.
Vasile Dîncu, despre desemnarea lui Luca Niculescu pentru formarea guvernului: „Există o revoltă în interiorul PSD în acest moment”
7 oct.
Frații Dedeman au dat în judecată statul român după ce au primit 5 lei pe metru pătrat pentru un teren expropriat în Iași
7 oct.
Un șofer și-a parcat dimineața mașina pe loc gratuit, iar după câteva ore a găsit marcaje albastre și amendă în parbriz: „Nu am mai văzut așa ceva”
7 oct.
Horoscop 8 octombrie 2026. Capricornii sunt atrași din ce în ce mai mult de ideea de a deveni independenți, de exemplu, postura de a fi propriul șef
Un expert în longevitate explică cum trebuie consumată cafeaua pentru a-ți prelungi viața. Sursă foto: Getty Images.
Longevitate
7 oct.
Ce beau zilnic oamenii care ajung la 100 de ani: 3 băuturi simple recomandate de un expert
Un pensionar din Elveția, obligat de instanță să își demoleze șura construită cu aprobarea primăriei. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Getty Images.
7 oct.
Un pensionar trebuie să își dărâme șura, după ce a primit autorizație să o construiască, în Elveția: „Mă simt tras pe sfoară”
Imagine detaliată a textului unui hotel de trei stele din Amsterdam, unul dintre cele mai populare orașe turistice din Europa
7 oct.
Județele din România care au atras cei mai mulți turiști în această vară. Cifrele oficiale care arată o creștere neașteptată a numărului nopților de cazare
Ciorchini proaspeți de struguri pe un butoi rustic
7 oct.
Regiunea din Europa care a întrecut Toscana și Bordeaux în topul celor mai bune destinații viticole. Unde se află și ce o face specială
Tâmplăria PVC albă este înlocuită de nuanțele calde de lemn. Sursă foto: Hepta.
7 oct.
De ce renunță oamenii la geamurile de termopan albe și ce nuanțe de lemn le iau locul în preferințele proprietarilor
Când se pune varza la murat
6 oct.
Când se pune varza la murat? Perioada potrivită și semnele că este gata
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10 sept.
Cât timp se fierbe dulceața de prune
De ce să întorci borcanele după ce pui zacusca. Trucul care îți salvează conservele. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
De ce să întorci borcanele după ce pui zacusca. Trucul care îți salvează conservele
Un borcan transparent plin cu pasta de roșii, alături de o lingură din lemn cu bulion și câteva roșii proaspete pe o masă.
11 sept.
Cum se face sucul de roșii sau bulionul de casă
România a înregistrat în 2025 un minim istoric al alocării bugetare pentru cercetare și dezvoltare. Foto: Getty Images
7 oct.
Prăbușire istorică a bugetului pentru cercetare: România a alocat doar 0,09% din PIB în 2025, cel mai mic procent din Uniunea Europeană
Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, prezent la MOBEX București-Ilfov 2026. Sursă foto: Eli Driu /Libertatea.
7 oct.
10.000 de rezerviști, mobilizați la antrenamentul MOBEX București-Ilfov 2026. Radu Miruță: „Cifrele arată destul de bine”
Prețul grâului românesc a scăzut la 273 dolari/tonă, decuplat temporar de bursa din Paris unde cotațiile cresc din cauza atacurilor asupra navelor din Marea Neagră. Foto: Hepta
7 oct.
Grâul din România a scăzut la 273 de dolari tona, în ciuda exploziilor din Marea Neagră
Doi minori care ar fi spart site-ul PSD au fost ridicați de DIICOT
7 oct.
Un tânăr de 21 de ani a fost reținut pentru terorism: „A amenințat persoane aparținând unor minorități și cu distrugerea unui lăcaș de cult” din București
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește