Ministerul condus de Nelu Tătaru a anunțat miercuri că ”în urma finalizarii achiziției, vor fi achiziționate 115 milioane de măști în valoare de 73.600.000 lei fără TVA, cu un preț unitar de 0,68lei fără TVA/mască”.

Potrivit comunicatului MS, conform Ordonanței de Urgență aprobată de Guvernul României, achiziția măștilor de protecție a fost realizată prin procedura de negociere fără publicare prealabilă în condițiile prevăzute de legislația în vigoare și în baza necesarului realizat de către autoritățile publice locale.

Măștile de protecție vor fi transportate direct la direcțiile de sănătate publice în termenul maxim de până la 7 zile și vor fi distribuite beneficiarilor de către autoritățile publice locale cu ajutorul asistenților medicali comunitari și ai mediatorilor sanitar.

Fiecare persoană eligibilă va primi un număr de 50 măști de protecție. Vor beneficia de acest sprijin, aproximativ 2.300.000 de persoane, după cum urmează:

a) persoanele din familiile beneficiare ale ajutorului social acordat în baza Legii nr.416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare;

b) persoanele din familiile beneficiare de alocație pentru susținerea familiei acordată în baza Legii nr.277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

Fanta românească e mai scumpă și mai proastă decât cea din Italia: mai puțin suc de portocale, dar mai multe arome și coloranți | Experiment Libertatea
Recomandări
Fanta românească e mai scumpă și mai proastă decât cea din Italia: mai puțin suc de portocale, dar mai multe arome și coloranți | Experiment Libertatea

c) pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi sunt de până la 704 lei, inclusiv, reprezentând nivelul indemnizației sociale pentru pensionari prevăzută de Ordonanța de urgență a Guvernului nr.6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate, cu modificările și completările ulterioare;

d) persoanele încadrate în grad de handicap care realizează venituri exclusiv din prestațiile sociale prevăzute de art. 42 și art.58 din Legea nr.448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?”  Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Viva.ro
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?” Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Neti Sandu a dezvăluit care va fi cea mai avantajată zodie în 2025. Va fi anul de grație al acestor nativi
FANATIK.RO
Neti Sandu a dezvăluit care va fi cea mai avantajată zodie în 2025. Va fi anul de grație al acestor nativi
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Cine ar fi, de fapt, noul iubit al Alexiei Eram, după despărțirea de Mario Fresh. Mama ei, Andreea Esca, i-ar fi dat deja "binecuvântarea" pentru noua relație!
Unica.ro
Cine ar fi, de fapt, noul iubit al Alexiei Eram, după despărțirea de Mario Fresh. Mama ei, Andreea Esca, i-ar fi dat deja "binecuvântarea" pentru noua relație!
Valuri record la mare, după trei zile de furtuni: 7,5 metri înălţime
Observatornews.ro
Valuri record la mare, după trei zile de furtuni: 7,5 metri înălţime
Horoscop 28 decembrie 2024. Fecioarele au parte de o zi care le provoacă să iasă în față, să vină cu propuneri, să încerce să miște lucrurile din loc
HOROSCOP
Horoscop 28 decembrie 2024. Fecioarele au parte de o zi care le provoacă să iasă în față, să vină cu propuneri, să încerce să miște lucrurile din loc

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI