Recenta internare pe teritoriul Romaniei a inca unui suspect de pneumonie atipica a bagat din nou frica in randul autoritatilor.
Dupa exemplul celorlalte tari, se va introduce si la noi in urmatoarele zile ,,declaratia de sanatate,,. Acesta e un formular pe care toti calatorii – care sosesc sau au trecut prin zonele afectate de SRAS cu 10 zile inainte de sosire – trebuie sa-l completeze la intrarea in Romania.
,,Formularul cuprinde intrebari despre prezenta sau nu a simptomelor SRAS, zonele unde au calatorit si responsabilitatea de a se adresa medicului in cazul aparitiei simptomelor bolii, in decurs de 10 zile de la sosirea in tara,,, transmite Ministerul Sanatatii si Familiei.
Pentru pacientul canadian, suspect de pneumonie atipica, internat in 19 mai la Bacau, s-au realizat primele analize. ,,Desi nu intrunea nici 20% din simptomele bolii, am considerat ca este necesar sa-l internam. Evolutia lui e foarte buna si a reactionat bine la terapia antibacteriana,,, a declarat, pentru Mediafax, Valerica Stan, medic la Sectia boli contagioase de la Spitalul Judetean Bacau.
Rezultatele analizelor de la Institutul Cantacuzino, din Bucuresti, sunt asteptate azi. Pana acum au fost consultate si alte persoane care au intrat in contact cu suspectul, stabilindu-se, de Directia de Sanatate Publica Bacau, ca starea lor de sanatate nu ridica nici o problema.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.