Jandarmeria Capitalei a anunțat că va intensifica măsurile de ordine şi siguranţă publică, în perioada 29 decembrie 2018 - 02 ianuarie 2019. Mai mult, va suplimenta dispozitivele de jandarmi care vor patrula în zonele unde există posibilitatea să se constituie mari aglomerări de persoane.
Astfel, în data de 31 decembrie, începând cu orele 19.00, jandarmii bucureșteni vor fi prezenți în dispozitiv pentru buna desfășurare a celor două evenimente organizate în Piaţa Constituției şi Parcul Titan.
În toată această perioadă, jandarmii vor fi prezenţi în stradă şi vor patrula pe traseele de deplasare către zonele unde municipalitatea organizează evenimente, precum şi în zonele aglomerate, cum sunt: pieţele, gările, autogările, târgurile, sau în apropierea marilor centre comerciale.
Se va acorda o atenție deosebită și vor fi desfășurate acțiuni specifice în proximitatea cluburilor, restaurantelor, sălilor de jocuri, cu scopul de a descuraja orice încercare de tulburare a ordinii publice.
Totodată, Jandarmeria Bucureşti desfăşoară în acestă perioadă acţiuni pentru prevenirea şi combaterea fenomenului contravenţional şi infracţional prin monitorizarea respectării legislaţiei referitoare la regimul materialelor pirotehnice.
În conformitate cu prevederile legale, orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an. Recent, 11.000 de petarde și bombe confiscate de la o adresă din sectorul 3 al Capitalei.
- Să evite conflictele de orice natură, care pot crea situații neplăcute;
- Pentru cei care se află în locuri aglomerate, să fie atenți la bunurile personale, pentru a nu deveni victime ale unor infracțiuni de furt din buzunare;
- Să nu folosească materiale pirotehnice (artificii/petarde), deoarece acestea pot afecta sănătatea lor sau a celor din jur;
- Dacă sunt martorii unor fapte antisociale, să apeleze cu încredere la cea mai apropiată patrulă de jandarmi sau la numărul de urgență 112.