Primele măsuri în scandalul cerealelor din Ucraina, anunțate de Daea. România nu restricționează importurile, dar cere Ucrainei să reducă exporturile

 5 comentarii

Transporturile de cereale ucrainene care tranzitează România vor fi sigilate și monitorizate, iar în vămi vor fi făcute controale la toate produsele alimentare importate din Ucraina, a anunțat Ministerul Agriculturii într-un comunicat, miercuri după-amiază, imediat după discuțiile online între ministrul Petre Daea și omologul său de la Kiev, Mikola Solski.

Sunt primele măsuri luate în România pentru protejarea fermierilor locali, de când a izbucnit scandalul cerealelor ieftine din Ucraina. Vineri, 21 aprilie, în timpul întâlnirii celor doi la București, vor fi discutate și altele.

Ministrul Agriculturii a transmis părţii ucrainene solicitarea de a identifica rapid soluţii pentru restricţionarea exporturilor de cereale către România. Mai exact, a explicat el ulterior transmiterii acestui comunicat, i-a cerut omologului ucrainean „să folosească toate mijloacele pe care le are la dispoziție pentru ca agenții economici din Ucraina să reducă exportul de cereale și plante oleaginoase către România, dirijând exportul pentru culoarele de tranzit”. Acest aspect se va afla, cel mai probabil, pe agenda discuțiilor de vineri.

În privința controalelor din vămi, Ministerul Agriculturii a transmis că aceste vor fi făcute pentru a verifica nivelul de pesticide, iar „Decizia a fost luată având în vedere că într-o altă țară europeană au fost descoperite niveluri de pesticide peste limita admisă în UE” la produsele importate din Ucraina.

Cum a izbucnit scandalul cerealelor ucrainene

Cerealele din Ucraina sunt mai ieftine decât cele produse local în blocul comunitar, deoarece UE a eliminat taxele vamale după invazia rusă.

Criza s-a declanșat după ce cerealele din Ucraina au inundat piețele din Polonia, România şi alte ţări din UE care trebuiau să fie doar rute de tranzit către Africa şi Orientul Mijlociu, afectând fermierii locali.

Polonia, Ungaria şi Slovacia au interzis zilele trecute importurile de cereale din Ucraina, în încercarea de a-şi proteja pieţele de un aflux de cereale ieftine, iar Bulgaria a anunțat miercuri o interdicție temporară asupra importurilor de cereale din Ucraina, din aceleași considerente.

Foto: Inquam Photos / George Călin

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (5)
  • Avatar comentarii

    rololiv 20.04.2023, 06:55

    1) Exporturile din Ucraina raman in UE pentru ca nu li se mai percep taxe vamale (foarte ridicate, altminteri), si nu e nimeni cretin ca sa le trimita la mii de kilometri departare daca pot fi vandute la doar cateva sute de kilometri. 2) Niciun stat membru al UE nu poate aplica in mod legal masuri unilaterale de restrictionare a importurilor din Ucraina, pentru ca politica comerciala tine de competenta exclusiva a UE. 3) Nu stiu ce masuri "are la dispozitie" omologul ucrainean al inenarabilului domn Daea, dar asa-zisele "limitari voluntare la export" sunt interzise de OMC. Singura solutie legala la o problema grava si evidenta consta in revenirea la aplicarea taxelor vamale in UE la importul din Ucraina, care nu poate afecta in niciun fel exportul ucrainean catre terte piete si nici nu a fost menita sa faca asa ceva. De fapt, a fost luata "pe picior", in logica lui "ce putem face repede" pentru ucraineni. Daca competentele dlui Daea nu s-ar opri la depanusarea «ciocalaului», ar exista urmatoarele solutii : a. Aplicarea unilaterala de masuri restrictive, pentru ca pana sa se adjudece speta la Curtea de Justitie a UE trenul va fi plecat demult din gara ; b. Invocarea oficiala (in loc de tanguieli stupide) a clauzei de salvgardare prevazute de Art.4 din Regulamentul 870/2022 ; c. Demersuri pe langa alte Sate Membre pentru a obtine o minoritate de blocaj care sa impiedice prelungirea regimului vamal actual fata de Ucraina, care expira la 5 iunie 2023.

  • Avatar comentarii

    dinozaur2001 20.04.2023, 09:23

    Ai cu lichit in instalatia hidraulica au interzis cerealele pomabagiului sef cersenky, noi stam in pozitia ghiocel si ne guduram gretos.

  • Avatar comentarii

    pikpik 20.04.2023, 12:33

    Vai de interesele tårii!

  • Avatar comentarii

    justitiareala 20.04.2023, 17:21

    Deci? Nu miscam nimic pentru Romania Slava Ucraina Eu sunt haiducul Marius #euiesinstrada

  • Avatar comentarii

    dabaca2020 20.04.2023, 17:48

    Foarte interesanta problema ! Cereale ieftine , dar pretul produsului finit ,este tot mare !! Grau ieftin==pret paine mare ,sau kg de carne si mai mare , etc , Ciudata afacere ptr viata romanilor ! Cred ca fermierii nostri ,nu prea le iese profitul pentru ca pretul motorina este mare, salariul lucratorului trebuie sa fie destul de convenabil si la urma ramane profitul mic, Hmm sa fie ,oare asa ? In acesta poveste , crescatorii de animale ,ar avea de castigat bine , cu furaje ieftine !

ALTE ȘTIRI
Pantofi victime Holocaust Polonia
14:12
În 1941, România a deportat peste 35.000 de evrei, majoritatea copii și femei, în Transnistria: „Fiecare a avut un nume, un chip și o viață”
Daniel Anghel
Interviu
13:00
De la investiții străine de 10 miliarde de euro în 2022, România a ajuns la 700 de milioane în 2026. Consultant de top: „Sunt bani în piață, firmele așteaptă un guvern și reformarea statului”
MONDEN
Bonfire fete la „Insula Iubirii” 2026
13:59
„Insula Iubirii” 9 octombrie 2026. Una dintre concurente izbucnește în lacrimi și cere ca testul să se încheie
Ilinca Vandici
13:57
Ilinca Vandici și-a lăsat la vedere burtica de gravidă. Cum s-a filmat prezentatoarea TV
POLITIC
Premierul desemnat Luca Niculescu are 10 zile sa formeze un Guvern
Analiză
14:13
Combinațiile partidelor pentru Guvernul Niculescu: „Fiecare are un plan până ia primul pumn în gură”
Manifestanți la Universite în Strasbourg FOTO Radu Eremia
Reportaj
10:59
Corespondență. Cum a paralizat revolta elevilor o parte însemnată din Strasbourg
Ultimele știri
14:51
Filmat de zeci de camere, un tânăr din Brașov a crezut că va scăpa după ce a zgâriat 22 de mașini într-o singură noapte, însă a ajuns în arestul Poliției
14:50
Planul secret al Rusiei prin care vrea să lase marile orașe din Ucraina fără curent, căldură și apă la iarnă
14:24
Care sunt pericolele ascunse ale toamnei pentru animalele de companie și ce trebuie să faci ca să fie în sigurață
14:20
Ești iubit de colegi sau doar tolerat? 10 semne care arată ce părere au despre tine la birou
TRENDING
13:10
Jurista Navi Pillay a câștigat Premiul Nobel pentru Pace în 2026, dar Comitetul nu a reușit să ia legătura cu ea
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
09:34
Câți bani ar fi primit Cheloo pentru a participa la Asia Express 2026. A rezistat cinci etape în show-ul de la Antena 1
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Ce condimente se pun la murături
14:08
Ce condimente se pun la murături
Horoscop sagetator pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Săgetător. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Horoscop leu pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Leu. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Horoscop fecioara pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Fecioară. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Horoscop balanta pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Balanță. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Un bărbat ține în mână o carte electronică de identitate
12:55
Peste 2,7 milioane de români au trecut la buletinul electronic. Până când mai poți călători în străinătate cu cartea de identitate veche
Lei românești pentru plata unei facturi
11:29
ANAF a prins 5 firme care aduc muncitori din Asia cu facturi fictive de peste 6.000.000 de lei. Cum au păcălit statul
Dragoș Pătraru în timpul emisiunii Starea Nației
09:40
Dragoș Pătraru a vorbit la TVR despre interviul cu George Simion difuzat de televiziunea publică: „Îngrijorarea cetățenilor este legitimă”
Imaginea prezintă o persoană îmbrăcată în haine închise la culoare care merge sub o umbrelă colorată în timpul unei ploi torențiale, într-o zonă de parcare cu autoturisme.
08:21
Vremea se răcește de luni în toată țara și vin ploile, lapoviță și ninsori la munte. Prognoza meteo ANM pentru 12 octombrie-8 noiembrie 2026
Nicușor Dan, președintele României
09:55
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
09:00
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...