Mătănii prezidenţiale

Comentează
Arhiva foto

De trei zile-ncoace, ca-n baladă, gura nu-i mai tace preşedintelui. Luni în direct de la Cotroceni, marţi la TVR, ieri la RRA, şi-a exprimat poziţia în câteva chestiuni de actualitate, între care revendicările salariale, cu precădere cele în Învăţământ. Dacă în urmă cu trei luni abia strecurase ideea că n-ar dezavua îngheţarea salariilor, idee reluată prompt de rezoneurul de la Victoria, de astă dată a fost clar şi categoric împotriva cererilor dăscălimii şi ale altor categorii. Mai mult, pe neaşteptate, şi-a asumat greşeala de a fi promulgat legea “plus 50%” pentru profesori. Gest pe care l-a făcut astă toamnă când, inclusiv prin aţâţarea şi a altor segmente sociale, l-a folosit ca mijloc de presiune electorală contra fostei guvernări. Acum, tardiv şi demagogic, Traian Băsescu, reluat rapid de trompeţi, se justifică susţinând că, în octombrie-noiembrie, habar n-avea de criză şi de posibilele ei consecinţe. Abia această scuză îl acuză. Criza mondială era de luni de zile declanşată şi, din Vest, unde băncile se prăbuşeau ca popicele, iar marile consorţii intrau în colaps, venea şi peste noi. Mass-media abunda de semnale, iar dacă şeful statului nu avea suficiente date (experţi, servicii de informaţii, ambasade), atunci cine să le fi avut?!

Asumarea greşelii, aşa cum o văd preşedintele şi ceilalţi politicieni, de la Putere ca şi din Opoziţie, e un fel de spovedanie la popă. Căruia îi spui că ai păcătuit grav, iar el te iartă, “pedepsindu-te” cu rostirea câtorva rugăciuni şi bătutul unor mătănii. Dar conducerea unei ţări nu-i un exerciţiu religios, fără consecinţe. Erorile, mai ales când sunt generate de interese de culise şi de ţinte electorale, au urmărit dezastruoase asupra unei întregi naţiuni. Şi cine greşeşte trebuie să plătească. Prea des, în ultimii 20 de ani, şefii noştri de stat, premierii şi miniştrii au tot “greşit”. Au luat măsuri anapoda, au privatizat oneros, au risipit (doar?) fonduri imense, au încropit o economie de carton. Care acum se prăbuşeşte, fără ca ei să plătească barem politic. Dimpotrivă, rămân cocoţaţi în vârful piramidei, unde criza nu e resimţită. Furtuna bântuie jos, la bază, unde-s amărăştenii care i-au tot tolerat.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Doi pensionari imbracati frumos merg pe strada tinându se de mana
Analiză
18:30
România, țara săracă cu cea mai fericită viață din Uniunea Europeană: creșteri record de venituri în decurs de 15 ani
Proces Călin Georgescu Curtea de Apel București. Sursa foto: Eli Driu
BREAKING NEWS
17:50
Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru 30 de zile în dosarul de înșelăciune
MONDEN
Mihaela Bilic | Foto: Facebook
17:48
Cum arată casa pe care Mihaela Bilic a construit-o în doi ani lângă pădure: „Cu fața spre Valea Rea”. Imaginile postate de medicul nutriționist
Theo Rose
17:24
Theo Rose și Anghel Damian, mesaje de dragoste la 2 ani de la nuntă. Ce s-a întâmplat în ziua cununiei: „Era stare de alertă”
POLITIC
Radu Miruță a venit cu trei generali la audierile din comisiile parlamentare și a fost acuzat că i s-au „șoptit” răspunsuri. Foto: Hepta
19:09
De ce au fost cadre militare în Parlament la audierea ministrului Radu Miruță pentru Guvernul Siegfried Mureșan. Explicația Ministerului Apărării
Kelemen Hunor conduce UDMR din 2011. Foto: Profimedia
18:38
Kelemen Hunor explică în ce condiții poate fi suspendat Nicușor Dan
Ultimele știri
19:40
Cine este marele favorit la casele de pariuri să câștige Balonul de Aur. Votul s-a încheiat
19:33
Vile de lux cu paturi de hotel și canapele din piele, construite într-o închisoare din Indonezia pentru deținuții „speciali”
19:21
Un român a spus cât câștigă în Irlanda și ce loc de muncă și-a găsit: „Destul de bine pentru un salahor ca mine”
19:20
Femeie ucisă de partenerul său într-un apartament din Roman, județul Neamț. Bărbatul a murit la spital după ce s-a aruncat de la etajul 4
TRENDING
InterviuExclusiv
11:00
Ciprian Ciucu, despre războiul politic din București: „Nu m-au lăsat să-mi organizez propria primărie. Și azi avem un serviciu care se cheamă «Euro 2020»”
10:40
Marian Godină s-a angajat după ce a demisionat din Poliție: „Cu contract de muncă”. Din ce câștigă el bani acum
09:42
Câți bani primești la pensie, după 15 ani de contribuții. De ce doi români pot avea sume diferite
11:38
O regiune din Spania caută noi locuitori și oferă până la 40.000 de euro celor care își cumpără sau construiesc acolo o casă. Pot aplica inclusiv românii
ECG gratuit in farmacii
17:23
S-a lansat „Laboratorul Inimii”, proiectul care duce ECG-ul gratuit direct în farmacii și comunități
Un truc ingenios dezvăluit de creatoarea de conținut Kerry Whelpdale poate transforma curățarea paravanului de duș într-o sarcină mult mai ușoară.
17:05
Obiectul banal din bucătărie care face minuni pe paravanul de duș. Cum scapi de petele de calcar
Magiun de prune fără zahăr la borcan
17:05
Cum faci magiun de prune fără zahăr - reţetă tradiţională
Luna în creștere răsare în spatele unor oameni aflați aproape de vârful lui Arthur's Seat din Parcul Holyrood, Edinburgh. Sursă foto: Hepta.
16:37
O rocă de 60 km descoperită pe fața ascunsă a Lunii rezolvă un mister de miliarde de ani
Imagine văzută de sus cu o casă construită din mai multe containere maritime vopsite în negru
15:50
Au îmbinat șase containere maritime și au construit o casă de 149 mp, în SUA. Cum arată interiorul
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
Trei polițiști care patrulează pe stradă
17:24
Un român i-a atacat cu o bară de fier pe polițiștii pe care chiar el îi chemase. Un agent a fost rănit, în Viena
Siegfried Mureșan, depunere program de guvernare și listă de miniștri la Parlamentul României - 26 septembrie 2026
17:11
Curtea de Apel București a luat decizia în cazul cererii Asociației Italienilor privind desemnarea lui Siegfried Mureșan
Primele 9 vehicule amfibii de asalt AAV-7 au intrat oficial în dotarea Forțelor Navale Române, la Babadag. România a comandat un lot de 65 de blindate din SUA. Foto: Facebook / Ministerul Apărării Naționale, România
16:30
Cum arată amfibiile de asalt AAV-7 primite de militarii români din SUA și ce misiune vor avea în Delta Dunării
Polițiștii torționari de la Secția 16
16:25
Poliţiştii de la Secția 16 care au torturat un tânăr în pandemie, condamnaţi definitiv. Şeful lor a primit 5 ani şi 8 luni de închisoare
Poluare Bucureşti
09:00
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
07:00
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri