“La terapie intensivă e internat un băiat de 28 de ani, pe nume Francesco. Joi era într-o secţie COVID, dar starea lui s-a agravat a doua zi. Am cerut Comitetului de etică să putem folosi plasma şi în cazul lui, ne-au dat acordul, iar după doar 24 de ore, el nu mai avea febră și era bine, iar azi (n.red. – duminică) l-am scos de pe ventilaţia mecanică”, spune dr. Giuseppe De Donno, șeful Secţiei de Pneumologie de la Spitalul Carlo Poma din Mantova, un oraş din nordul Italiei.

O sută de pacienți tratați, nici un deces

Tânărul pacient Francesco nu suferea de nici o altă boală. A fost diagnosticat doar cu COVID-19, dar a făcut o formă gravă şi a avut nevoie de intubare. “Acum, în două zile el se va putea reîntoarce la părinții lui. Starea lui e bună, iar în urmă cu puțin timp mi-a trimis un mesaj amuzant de pe telefonul, mi-a scris: «Unde este supereroul meu?». Pentru o glumă, merge, dar, vă implor, fără eroi sau supereroi. Sunt doar un medic”, spune dr. Giuseppe De Donno.

Acesta este unul dintre medicii care experimentează unul dintre puținele remedii antivirus ce pare să funcționeze. “Aici, în Mantova, împreună cu Policlinica San Matteo din Pavia, tocmai am încheiat primul experiment pornit la începutul lunii aprilie, pe un grup de pacienți aflaţi în stare critică. Francesco a sosit între timp, dar l-am înscris oricum. În total, o sută de pacienți au fost tratați cu plasma hiperimună, adică plasmă provenită din sângele pacienților infectați care s-au vindecat”.

Tratamentul funcționează. De-a lungul acestei luni nu am avut decese în rândul persoanelor tratate. Doar pacienții a căror stare s-a ameliorat până la vindecare sau care s-au stabilizat. Nici un caz cu stare agravată.

dr. Giuseppe De Donno:

Medicul italian spune că terapia cu plasmă convalescentă COVID nu mai este acum un fapt nedovedit, bazat doar pe studii ştiinţifice. “Avem mărturii și evoluţiile clinice ale multor pacienți. Am transmis totul comunității științifice, așteptăm publicarea lor”, anunţă dr. De Donno.

În cazurile foarte grave, plasma nu mai poate ajuta

Medicul averizează însă că terapia nu funcţionează în absolut toate cazurile. “Nu putem alimenta falsele speranțe”, spune medicul italian.

“Dacă boala a evoluat suficient de mult pentru a compromite funcționalitatea organelor, nu există vreo plasmă care să oprească asta. În acest caz, mortalitatea rămâne ridicată, deoarece viroza nu mai este acolo și, prin urmare, nu virusul este inamicul, ci daunele provocate de virus. De aceea, pacienții în stare foarte gravă nu pot fi înscriși în protocolul nostru de cercetare”.

Este adevărat că efectele tratamentului cu plasmă pot fi văzute în câteva ore? “Să spunem că această percepție provine de la pacienții înșiși, ei sunt cei care ne spun că simt că starea lor se îmbunătățeşte imediat”, declară dr. Giuseppe De Donno. Dar “febra dispare, în unele cazuri şi tusea dispare imediat, iar parametrii respiratorii funcționează”.

Medicul italian spune că studiul de la Mantova este primul de acest fel din lume. “Acum, mulți urmează aceeași cale, atât în Italia, cât și în străinătate. Un înalt funcţionar de la ONU m-a sunat sâmbătă. Imediat apoi, am primit un telefon de la consilierul subsecretarului american al sănătății”, anunţă Giuseppe De Donno pe pagina lui de Facebook. 

Medicul italian spune că și cei din SUA vor să folosească protocolul de terapie al celor de la spitalul din Mantova.

foto: Hepta


Citeşte şi:

De ce coronavirusul afectează selectiv bătrânii. O persoană în vârstă poate produce de 100 de ori mai puține limfocite T decât un copil

Curse aeriene de pe Otopeni spre țările nordice, Atena și Lisabona. Ce s-a redeschis, ce se așteaptă după 15 mai. Avantaje și riscuri dacă iei acum bilet

Cum se circulă cu trenul în timpul pandemiei. Se lasă un loc liber între călători și controlorul nu mai compostează biletele

VIDEO Momentul în care Simona Halep și Gică Hagi au făcut spectacol pe ringul de dans
PARTENERI - GSP.RO
VIDEO Momentul în care Simona Halep și Gică Hagi au făcut spectacol pe ringul de dans
BOMBĂ! Mihai Gâdea, veste ȘOC la Antena 3. Omul din USR care ia aproape 500.000 de euro
Playtech.ro
BOMBĂ! Mihai Gâdea, veste ȘOC la Antena 3. Omul din USR care ia aproape 500.000 de euro
O tânără mămică, care a ignorat o aluniţă suspectă timp de câţiva ani, a fost răpusă de cancerul de piele, în SUA: ''A fost o călătorie foarte lungă''
Observatornews.ro
O tânără mămică, care a ignorat o aluniţă suspectă timp de câţiva ani, a fost răpusă de cancerul de piele, în SUA: ''A fost o călătorie foarte lungă''
Horoscop 17 septembrie 2021. Vărsătorii trebuie să fie limpede în gânduri, dorințe și intenții și să le selecteze pe cele benefice
HOROSCOP
Horoscop 17 septembrie 2021. Vărsătorii trebuie să fie limpede în gânduri, dorințe și intenții și să le selecteze pe cele benefice
O tânără a fost abordată în bar de un bărbat care i-a arătat contul cu zeci de mii de euro. Fata s-a uitat la telefon, iar ce a urmat l-a surprins total pe bărbat. VIDEO
Știrileprotv.ro
O tânără a fost abordată în bar de un bărbat care i-a arătat contul cu zeci de mii de euro. Fata s-a uitat la telefon, iar ce a urmat l-a surprins total pe bărbat. VIDEO
Ţara, în stare de şoc. Vedeta unei generaţii a murit misterios. Ultimul mesaj, tulburător: "Creierul meu vreau să fie studiat"
Telekomsport
Ţara, în stare de şoc. Vedeta unei generaţii a murit misterios. Ultimul mesaj, tulburător: "Creierul meu vreau să fie studiat"
Igiena intimă este o prioritate - care sunt pașii pentru o îngrijire corectă
PUBLICITATE
Igiena intimă este o prioritate - care sunt pașii pentru o îngrijire corectă