Sunt renumiti pentru stapanirea de sine si pentru faptul ca pot face fata situatiilor-limita, dar pare greu de crezut ca unii chirurgi au avut curajul sa-si opereze chiar si membri ai familiei. Libertatea a vorbit cu medici renumiti care au facut astfel de interventii.


Acum e profesor universitar si directorul Spitalului de Urgente Oftalmologice din Bucuresti si nu ar mai avea curajul sa repete gestul de acum 20 de ani, cand si-a operat sotul. ‘Eram tanara. Stagiara. Nu aveam experienta si minte. Mi-am operat sotul de lipom. Am incercat un sentiment straniu. Categoric nu as mai face acum asa ceva. Componenta afectiva e foarte mare’, ne-a declarat prof. Monica Pop.

In rest, rudele i-au mai trecut prin mana, dar de cei foarte dragi nu s-a mai apropiat cu bisturiul. ‘Aproape toti membrii familiei mele mi-au fost pacienti, dar pentru interventii minore. Orice chirurg stie  ca actul operator implica un risc, iar sentimentul ca ai in mana viata cuiva apropiat e apasator’, sustine directorul Spitalului de Ochi. Chiar daca este inginer chimist, sotul prof. Monica Pop nu s-a lasat mai prejos si a dat dovada de curaj acum 20 de ani, cand a tinut sa asiste la venirea pe lume a fetitei lor. ‘Cand am nascut eu, nu era moda ca tatii sa stea in sala.

Sotul meu a vrut sa fie acolo. A fost impresionat de minunea aducerii pe lume a unui copil. Daca rolurile erau invers, eu nu stateam’, declara Monica Pop.


„Mama a avut incredere numai in mine”


Fost ministru al sanatatii in mandatul PSD, prof. Mircea Beuran, chirurg la Spitalul de Urgenta Floreasca, a trait prima experienta de acest gen tot in urma cu 20 de ani. ‘Am fost mana a doua in sala.


Pe tata l-a  operat atunci de hernie prof. Suteu, dar eu l-am ajutat. Eram la inceputul activitatii mele profesionale, iar interventia era o urgenta’, sustine prof. Beuran. Acum opt ani insa, a pus mana pe bisturiu si si-a operat mama.

A fost o urgenta

‘Aveam experienta, iar interventia era o urgenta.

Mama venea in vizita la Bucuresti. In tren s-a declansat criza si de la gara am dus-o direct la spital. Am discutat  cu ea in prealabil si mi-a spus ca doar in mine are incredere, asa ca am operat-o. Nu am avut emotii mai mari decat la alti pacienti. In plus, stiam sigur ca fac ceva pentru o persoana foarte draga. Eu sunt medic acum datorita vointei mamei mele. Am avut o strangere de inima, dar in situatii extreme aceste lucruri te intaresc. Din fericire, totul a decurs normal, iar parintii mei sunt bine, sanatosi’, spune prof. Beuran.


A fost doar „spectator”


Rectorul Universitatii de Medicina ‘Carol Davila’, chirurgul Florian Popa (foto), nu a avut taria sa-si opereze mama. ‘Am stat in sala. Ca spectator. Cred ca nu e bine emotional sa faci asta cand pe masa e cineva drag. Nu cred ca esti la fel de eficient’, spune prof. Popa


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.