Ministrul sanatatii, Eugen Nicolaescu, a declarat ieri ca ministerul pe care-l conduce este cel care trebuie sa-si asume responsabilitatea pentru starea de sanatate a presedintelui.


“Ministerul Sanatatii a urmarit evolutia starii de sanatate a presedintelui Romaniei si, atunci cand a constatat ca se agraveaza, a decis infiintarea unei comisii. Aceasta a fost infiintata luni seara, in jurul orelor 18.30, si a avut de realizat doua obiective: sa faca investigatii suplimentare si sa-i propuna acestuia alternativele”, a precizat Nicolaescu. Ministrul a mai spus ca s-a incercat sa se gaseasca rapid, in Romania, posibilitatea de a efectua o asemenea interventie. “Spitalul „Bagdasar-Arseni” era cel mai indicat din toate punctele de vedere: al dotarii, al competentei profesionale a medicilor – aici aflandu-se doi medici eminenti specializati in domeniu, Florin Exergian si Vasile Ciubotaru”, a adaugat ministrul.


Profesorul Exergian a spus insa ca nu-l poate opera pe presedinte in acea noapte, pentru ca este obosit, iar operatia implica o mare responsabilitate. “Fiind vorba de o urgenta neurochirurgicala, s-a optat pentru Viena”, a subliniat Nicolaescu.


Pe de alta parte, dr. Claudiu Turculet, directorul Spitalului “Bagdasar – Arseni”, unde se efectueaza cam 200 de astfel de operatii lunar, ne-a declarat ca echipa de medici era pregatita pentru operatie. “Echipa de medici exista, la fel si aparatura medicala. Din pacate insa „Spitalul Bagdasar-Arseni” nu intruneste conditiile de securitate si confort prevazute in legea CSAT”, a incheiat dr. Turculet.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.