Ca orice crestin care se pregateste, cum stie el mai bine, pentru venirea Sfintelor Sarbatori de Paste, si detinutele de la Penitenciarul de femei Targsor, judetul Prahova, au facut, inca de la inceputul acestei saptamani, curatenia generala si asteapta acum cu emotie slujba din noaptea Invierii, care va avea loc in biserica recent construita in curtea puscariei. Mai mult, puscariasele vor avea o mare surpriza culinara in ziua de Paste. 


Nu mai putin de 600 de femei vor petrece una dintre cele mai importante sarbatori ale anului in penitenciar. Multe dintre ele sufera cumplit pentru ca, in sfanta zi de Paste, nu vor fi alaturi de familiile lor. Incearca totusi sa fie puternice si sa uite, macar in aceasta noapte, ca se afla in inchisoare, departe de cei dragi. Pentru asta, puscariasele s-au gospodarit si au inceput curatenia generala.

Fac curatenie generala

Si pentru ca intr-o celula stau de la 4 pana la 10 femei, detinutele si-au impartit sarcinile in mod egal. Unele spala geamurile, altele asternuturile. Insa fiecare croieste cu mana ei cadouri pentru membrii familiei care urmeaza sa le viziteze in Duminica Sfanta. Mai mult, detinutele confectioneaza iepurasi din material textil si hainute pentru copiii din orfelinate.

Conducerea penitenciarului le-a pregatit puscariaselor o surpriza de Paste. Femeile inchise la Targsor vor avea parte, duminica, de un meniu special, care va consta din oua rosii, ciorba de vacuta si sarmale. Desigur ca nu va lipsi nici desertul: un cozonac delicios cu ciocolata.


40 de femei au fost lasate acasa

Pentru buna purtare, 40 dintre femeile de la Targsor au fost invoite 5 zile si lasate sa-si petreaca Sarbatorile Pascale in sanul familiilor. Detinutele au dreptul in perioada de detentie la 30 de  zile de concediu.


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.