În staţiunea Mamaia, petrecerile vor fi deschise în ziua de 1 mai de parada cu maşini de epocă, motociclete, maşini off-road şi de raliu, plus autobuzele etajate, care se vor deplasa pe traseul Mangalia – staţiunile din sudul litoralului – Eforie Sud – Eforie Nord – Constanţa – Mamaia – Năvodari. Tot în staţiunea Mamaia vor fi organizate zeci de concerte, printre artiştii ce vor evolua în cluburi fiind Pepe, DJ M.O.S., Cabron, Alex Velea, Corina, Amerie, Ruby, DJ Simon&Pascal, DJ Willy Monfret, iar între 3 şi 5 mai va fi organizat festivalul de muzică electronică The Mission 1st of May. De asemenea, Mamaia va găzdui în perioada 1 – 5 mai şi FashionTV Summer Festival – eveniment de lansare a sezonului estival, la care se adaugă petreceri FashionTV în cluburile de pe litoral deschise special pentru 1 Mai, potrivit Mediafax.
Şi în celelalte staţiuni de pe litoral vor avea loc diferite manifestări şi petreceri pentru turiştii ce vor veni la mare în minivacanţa de 1 Mai. Astfel, la Eforie vor fi organizate petreceri câmpeneşti, concerte de muzică pop, rock şi folclor, „Crosul litoralului” dar şi un concurs de ciclism, în timp ce în Mangalia va fi organizat un Festivalul Florilor, iar plaja dintre staţiunile Venus şi Saturn va găzdui concerte de muzică electronică. Atât la Mangalia, cât şi în Mamaia şi Constanţa va fi organizată Slujba de Înviere pe plajă. Hotelierii şi agenţiile de turism au lansat oferte la nivelul tarifelor de anul trecut.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro