Mesaje de Sfânta Irina - ce urări să trimiți familiei și prietenilor care își serbează onomastica de Sf. Irina

Comentează
Mesaje de sfanta irina

Pe 5 mai toți românii o prăznuiesc pe Sfânta Mare Muceniță Irina. Numele Irina provine din grecescul “Eirene”, numele zeiței păcii în mitologia greacă. Ți-am pregătit o selecție de urări și mesaje de Sfânta Irina pe care să le trimiți rudelor și prietenilor în această zi importantă.

Sfânta Irina din Maghedon a trăit și a pătimit în secolul al IV-lea. Numele de Irina înseamnă pace în limba greacă. Ea este una dintre cele douăsprezece sfinte fecioare mucenițe care i-au apărut Sfântului Serafim din Sarov, precum și călugăriței Eupraxia la sărbătoarea Buna-Vestire în 1831, conform orthotoxwiki.org.

Mesaje de Sfâna Irina pentru sărbătoriți

  • La mulţi ani, Irina! Ceea ce îţi doreşti să ți se îndeplinească şi să fii iubită!
  • La mulţi ani! Aşa cum soarele luminează pentru toată omenirea aşa şi tu ne luminezi nouă viaţa. Fie-vă viaţa senină ca răsăritul de soare, iar sufletul, mereu curat şi tânăr ca roua de pe flori. O zi de neuitat care să ţină o viaţă.
  • Mă bucur că exişti în viaţa mea şi mă bucur că Sfânta Irina, al cărei nume îl porţi, mi te-a dăruit.
  • Dragă Irina, îţi doresc o zi onomastică nemaipomenită şi să fii din ce în ce mai mult iubită. La mulţi ani!
  • La mulţi ani, fericire, împăcare sufletească, flori, iubire, sănătatea să te pălească, prietenii să nu te uite şi să ai bucurii multe!
  • Dacă toată lumea îţi doreşte ca această zi să fie una minunată, eu îţi urez ca toate zilele ce urmează să fie pline de bucurii şi realizări şi să îţi umple sufletul de voie bună. La mulţi ani!
  • Să fii mereu tânăr și cu același spirit vesel. Viața să-ți ofere clipe minunate și bucurii. La mulți ani fericiți.
  • Fiecare rază de soare care ajunge la tine să-ţi aducă succes, fericire şi prosperitate! La mulţi ani!
  • Zâmbește și s-aveți parte de toată distracția și emoția specifică acestei zile, iar întreaga zi să vă fie binecuvântată cu fericire, bucurie, raze de lumină și sănătate. La mulți ani!
  • Să ai puterea să faci lumea mai bună și să-i faci fericiți pe toți din jurul tău cu bunătatea, dragostea și frumusețea sufletului tău! La mulți ani!
  • De ziua numelui tău îți doresc să ai parte de succes, împliniri și sănătate. Sfânta Irina, al cărei nume îl porți, să te ocrotească și să te călăuzească în viață. La mulți ani!
  • La mulți ani și fie că Sfânta Irina să te călăuzească mereu!
  • Să fii mereu tânăr și cu același spirit vesel. Viața să-ți ofere clipe minunate și bucurii. La mulți ani fericiți.
  • „Fie ca din această zi sfântă, în drumul lin al vieții tale să răsară mereu câte-o raza de soare care sa-ti aducă fericire si bucurie. Multă sănătate! La mulți ani!”
  • „Fie ca toate împlinirile frumoase, sănătatea si spiritul acestei zile să te însoțească pretutindeni. Îți doresc o zi de Sf. Irina cât mai frumoasă!”
  • „Pentru că astăzi este o zi specială pentru tine, mă alătur și eu celor ce-ți doresc din adâncul sufletului să ai parte numai de împliniri, satisfacții și multă sănătate. La mulți ani!”
  • „Felicitări cu ocazia aceastei zile. Îti urez să fii mereu sănătos, energic și plin de bucurie. La mulți ani, Irina!”
  • „Cu ocazia sărbătorii zilei tale de nume, îți doresc multă sănătate, fericire și tot binele din lume și să ai parte numai de zile senine și însorite!”
  • „Îngerii să-ți călăuzească pașii și să-ți lumineze drumul în viața! La mulți ani, Irina!”
  • „Irina, azi te sărbătorim pe tine. Îmi doresc să fii mereu așa, blândă, bună și drăguță cu toți cei din jurul tău. La Mulți Ani din tot sufletul!”
  • „Cu ocazia sărbătoririi numelui, primiţi un călduros mesaj, multă sănătate, multe realizări şi tot ce vă doriţi lângă cei dragi. La mulţi ani, Irina!”
  • „Cu ocazia zilei tale de nume îți doresc o oră de liniște, o zi senină, o săptămână de bucurii, o lună de împliniri, un an de prosperitate, un veac de sănătate, fericire și iubire. La mulți ani!”
  • „Azi, de ziua numelui, îți urez și eu să fii iubită și să ai parte de tot ce îți dorești. La mulți ani!” „Cu ocazia sărbătorii zilei tale de nume, îţi doresc multă sănătate şi fericire. Să ai parte numai de zile senine şi însorite!”
  • „Cineva acolo sus te iubește … cineva aici jos ține tare mult la tine. La mulți ani!”

Urări de Sfânta Irina

  • Fie ca toate împlinirile frumoase, sănătatea şi spiritul acestei zile să te însoţească pretutindeni. Îţi doresc o zi de Sf. Irina cât mai frumoasă!
  • O viaţă plină de împliniri şi de realizări. La mulţi ani, Irina!
  • Dragă Irina, îţi doresc o zi onomastică nemaipomenită şi să fii din ce în ce mai mult iubită. La mulţi ani!
  • Fie ca Dumnezeu să decoreze fiecare rază de soare care ajunge la tine cu succes, fericire şi prosperitate. La mulţi ani!
  • De ziua numelui îți dăruiesc toate florile din lume însoțite de sănătate, fericire, multe bucurii și belșug. La mulți ani!
  • Sărbătoreşte sau pur şi simplu fă-ţi timp numai pentru ţine. Este ziua ta, aşa că bucură-te din plin de ea! La mulţi ani Irina, Irinel!
  • „Chiar dacă ai nume de Sfântă știu că diseară o să ne dai de băut, o să ne cinstești și o să ne primești cu masa plină. Sper să rămâi mereu un spirit tânăr și plin de viață, să fim mereu împreună și să nu uităm niciodată frumoasa prietenie dintre noi.”
  • „Un cer albastru fără nori, în calea ta să fie, să ai în viaţă numai flori, noroc şi bucurie! La Mulţi Ani!”
  • „De ziua ce-ţi surâde-n prag Şi-i porţi frumosul nume Eu îţi doresc tot ce-i mai drag și mai frumos pe lume!”
  • „Îţi doresc ca de ziua numelui tău să ţi se împlinească toate dorinţele, să fii fericit, iubit, să ai parte numai de raze de soare în viaţă. La Mulţi Ani!”

Mesaje de Sfânta Irina pentru iubit/ă

„ Învata să ierți, să fii mai bună, mai inţeleaptă, să mă ierți când greșesc și să mă înveti să fiu, la rândul meu, un om mai bun.La mulți ani de Sfânta Irina!!

„Ca o lumină caldă ai apărut în calea mea, ai intrat în viața mea și mi-ai arătat cum să fiu un om mai bun, mai blând și mai înțelegător. Multumesc că ai grijă de mine!”

„De Sfânta Irina, să se răsfrângă asupra ta toată bunătatea şi dragostea ce izvorăsc dintr-o inimă mare. La mulţi ani!”

„De ziua numelui tău fie ca cele mai frumoase dorinţe să devină realitate. La mulţi ani!”

„Te iubesc și nu îmi pot imagina viața fără tine. De ziua ta îți doresc să fii la fel de fericit precum mă faci pe mine să fiu. Să ai o onomastică frumoasă, sufletul meu pereche!”

„Sunt cea mai norocoasă femeie din lume pentru că te am alături. Îți mulțumesc pentru sprijinul necondiționat! La Mulți Ani, iubitul meu!

„Îți doresc să nu-ți lipsească nimic din ceea ce te face fericită, te îmbrățișez cu toată dragostea.La mulți ani, iubita mea”

„Sunt un milion de stele și un milion de vise, tu ești singura mea stea și singurul meu vis! Te iubesc!La mulți ani, Irina!”

„Te port în minte și în suflet. Te simt în aerul pe care îl respir. Faci parte din mine pentru totdeauna. Te iubesc.La mulți ani, Irinel”

„Am doi ochi care vor să te vadă, am două mâini ce vor să te îmbrățișeze, am două buze ce vor să te sărute, dar am o singură inimă ce bate numai pentru tine! La mulți ani, Irina”

„Draga mea, tu ești soarele meu în fiecare dimineață. Ador să te văd când zâmbești, ador să te văd cum râzi, ador să te văd fericit alături de mine. Te iubesc! La mulți ani!”

„ Dacă aș fi de gheață ai vedea cu ochii tăi cum mă topesc când îmi zâmbești, dar bine că nu sunt pentru că altfel m-aș fi topit deja! La mulți ani, Irina mea!”

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată pe Șoseaua Chitilei - Strada Prahova, în Sectorul 1
20:41
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată de Primăria Capitalei. Cum funcționează
Mesajul lui Nicușor Dan pentru profesori, elevi și părinți la începutul anului școlar 2026-2027: „Școala trebuie să formeze adulți cu simț critic” și „Nu neglijați interacțiunile cu ceilalți”
19:52
Nicușor Dan a promulgat legea care permite continuarea lucrărilor la hidrocentralele începute înainte ca zonele respective să fie declarate protejate
MONDEN
Robert Jărcălău la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
18:51
Cine este Robert Jărcălău de la „Burlacii: Foc în Paradis”. Mama lui este chinezoaică, iar tatăl e român
Tom Jones
18:47
Tom Jones a fost concediat la 86 de ani din postul de jurat la „Vocea Marii Britanii”: „Nu am vrut să părăsesc emisiunea”
POLITIC
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
20:00
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
17:15
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Ultimele știri
22:23
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au ridicat un baraj lung de 35 de metri peste un pârâu prevenind inundarea unui drum: „Este uluitor”
22:12
În ce mai merită să investești în 2026? Opțiuni chiar și pentru un buget mic
21:53
„O manipulare alarmistă”, demontată de Administrația Prezidențială: România nu trimite trupe pe frontul din Ucraina
21:43
iPhone Duo, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate pentru primul iPhone pliabil
TRENDING
20:38
iPhone 18 Pro, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate
12:47
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
21:50
Horoscop 10 septembrie 2026. Gemenii începe o perioadă dificilă la muncă și în viața de zi cu zi, iar complicațiile apar din cauza exagerărilor
Ce se întâmplă dacă găsești o bancnotă de 50 de euro pe parbriz. în Italia. Sursă foto: Getty Images.
21:21
Trucul cu o bancnotă de 50 de euro pe care hoții îl folosesc ca să-i jefuiască pe șoferi, în Italia
Șomaj. Concediere. un bărbat concediat este supărat, cu o cutie de carton pe birou, își ține capul în mâini în timp ce stă la o masă în biroul companiei.
17:54
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
17:10
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri. Sursă foto: Getty Images.
16:14
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
Un șofer din Germania a condus cu 150 km/h spre un muncitor în construcții și a fost oprit doar după ce pneurile i-au explodat. Sursă foto: Profimedia.
15:23
Un șofer care a condus cu 150 km/h direct spre un muncitor în construcții, oprit abia când a ajuns la jante. Ce pedeapsă a primit în Germania
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus denunț la DNA și sesizare la ANI pe numele judecătorului CCR Cristian Deliorga, după zborul de lux la Mykonos Sursă foto: Facebook /Emanuel Ungureanu.
19:05
Deputatul Emanuel Ungureanu a sesizat DNA și ANI după dezvăluirile privind zborul privat de lux al judecătorului CCR Cristian Deliorga
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii. Sursă foto: Getty Images
17:46
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii: ce amendă au primit
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
08:25
Procesul în dosarul în care Călin Georgescu și Horațiu Potra sunt acuzați de lovitură de stat a început cu o amânare
Nicuşor Dan a semnat decretul pentru acreditarea Theodorei-Magdalena Mircea ca ambasador al României în Cuba și alte state din Caraibe. Foto: Profimedia
16:19
Nicușor Dan a semnat primul decret de acreditare a unui ambasador în străinătate de când a devenit președinte
Arhiva foto
12:35
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală