Meteo. Cum va fi vremea în weekend

Comentează

Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru acest weekend. Potrvit acesteia, vremea va fi relativ caldă și instabilă.PROGNOZA METEO pentru VINERI

ÎN ŢARĂ

Temperatura aerului va avea valori mai scăzute decât cele din intervalul precedent, sub cele normale la această dată - în majoritatea regiunilor. Maximele se vor încadra între 4 și 12 grade, iar minimele vor fi de la -8 grade în estul Transilvaniei, până la 7...8 grade pe litoral. Cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare în sudul și sud-estul țării, dar și în zona montană, unde, doar izolat vor fi posibile precipitații slabe, mai ales sub formă de ninsoare la munte și ploaie, în rest. Vântul va sufla slab până la moderat cu unele intensificări la altitudini mari, iar noaptea și în sudul Banatului și în Dealurile de Vest. Spre sfârșitul nopții, local în vestul, nordul și centrul țării și pe spații restrânse în sud și în est, se va produce brumă. Va fi și ceață, cu precădere în zonele joase de relief, îndeosebi în orele dimineților.

LA BUCUREŞTI

Cerul va fi temporar noros. Vor fi condiții de ceață, în primele ore ale zilei și noaptea. Vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă va fi de 10...11 grade, iar cea minimă de 1...2 grade, mai scăzută în zona preorășenească.

LA MUNTE: Temperatura aerului va avea valorile termice mai coborâte decât mediile multianuale specifice acestei date din an. Cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare în prima parte a intervalului, când doar cu totul izolat vor fi posibile precipitații slabe, mai ales sub formă de ninsoare. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări pe creste. Dimineaţa şi noaptea, pe văi şi în depresiuni va fi ceață.

PROGNOZA METEO pentru SÂMBĂTĂ LA MUNTE: Vremea se va încălzi. Cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare ziua, dar probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi redusă. Noaptea, nebulozitatea se va extinde treptat şi va cuprinde cea mai mare parte a zonei montane, iar ploi slabe se vor semnala local în Carpaţii Occidentali şi pe arii restrânse în masivele vestice ale Carpaţilor Meridionali, dar şi în cele nordice ale Carpaţilor Orientali. Trecător, la altitudini de peste 2000 m vor fi posibile şi precipitaţii mixte. Vântul va avea intensificări îndeosebi în a doua parte a intervalului, pana la tare pe crestele mai înalte. Pe arii restrânse dimineaţa şi izolat noaptea, pe văi şi în depresiuni va fi ceaţă.

LA BUCUREŞTI

Vremea se va încălzi, faţă de intervalul precedent. Cerul va fi variabil, cu înnorări la începutul zilei și noaptea. Vântul va sufla slab până la moderat. În orele dimineților, vor fi condiţii de ceață. Temperatura maximă va fi de 12...13 grade, iar cea minima se va situa în jurul a 4 grade.

PROGNOZA METEO pentru DUMINICĂ LA MUNTE: Vremea va continua să se încălzească devenind mult mai caldă decât ar fi normal pentru acestă dată. Cerul va prezenta înnorări şi va ploua, în general slab cantitativ, pe arii extinse în Carpaţii Occidentali şi local în Carpaţii Meridionali şi Orientalui. Vântul va avea intensificări, iar pe crestele înalte, va sufla tare. Dimineaţa şi noaptea, izolat pe văi şi în depresiuni va fi ceaţă.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Calin Georgescu in fata sustinatorilor sai, dupa ce a primit control judiciar in loc de arest preventiv. Foto: Vlad Chirea / Libertatea
20:31
Gestul pe care Călin Georgescu a vrut să-l facă, dar a fost împiedicat de polițiști când a fost preluat și dus la Arestul Capitalei
Cât câștigă un român in Irlanda ca muncitor necalificat. Sursă foto: Captură video/ Youtube/ Gigi Cristea-De la zero.
19:21
Un român a spus cât câștigă în Irlanda și ce loc de muncă și-a găsit: „Destul de bine pentru un salahor ca mine”
MONDEN
Mihaela Bilic | Foto: Facebook
17:48
Cum arată casa pe care Mihaela Bilic a construit-o în doi ani lângă pădure: „Cu fața spre Valea Rea”. Imaginile postate de medicul nutriționist
Theo Rose
17:24
Theo Rose și Anghel Damian, mesaje de dragoste la 2 ani de la nuntă. Ce s-a întâmplat în ziua cununiei: „Era stare de alertă”
POLITIC
Radu Miruță a venit cu trei generali la audierile din comisiile parlamentare și a fost acuzat că i s-au „șoptit” răspunsuri. Foto: Hepta
19:09
De ce au fost cadre militare în Parlament la audierea ministrului Radu Miruță pentru Guvernul Mureșan: „De obicei”
Premierul desemnat Siegfried Mureșan la o conferință de presă în Parlament. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
19:53
Siegfried Mureșan a reacționat după ce Nicușor Dan a spus că „alegerile anticipate nu sunt o soluție” și „România își va păstra traiectoria financiară”
Ultimele știri
21:05
Produsul viral în toată Europa ajunge în magazinele Lidl din România. Se va găsi în ediție limitată
20:46
„Senzație de libertate!” Un bărbat a cumpărat un oraș abandonat și locuiește singur acolo. Cât a plătit americanul
20:39
CTP critică dur naționala României după eșecul cu Bosnia: „Echipă de ospătari! Îmi venea să mă ascund sub masă”
Analiză
20:38
Raport „Education at a Glance 2026”: România, pe ultimul loc în OCDE la finanțarea educației, cu un sfert dintre tineri fără liceu și 81% dintre români fără facultate
TRENDING
InterviuExclusiv
11:00
Ciprian Ciucu, despre războiul politic din București: „Nu m-au lăsat să-mi organizez propria primărie. Și azi avem un serviciu care se cheamă «Euro 2020»”
10:40
Marian Godină s-a angajat după ce a demisionat din Poliție: „Cu contract de muncă”. Din ce câștigă el bani acum
09:42
Câți bani primești la pensie, după 15 ani de contribuții. De ce doi români pot avea sume diferite
11:38
O regiune din Spania caută noi locuitori și oferă până la 40.000 de euro celor care își cumpără sau construiesc acolo o casă. Pot aplica inclusiv românii
Colesterol sub control
20:39
Ucigașul tăcut din sângele românilor:150.000 de oameni mor anual din cauze cardiovasculare. „Provocarea 50/2030: Colesterol sub control!”
ECG gratuit in farmacii
17:23
S-a lansat „Laboratorul Inimii”, proiectul care duce ECG-ul gratuit direct în farmacii și comunități
Un truc ingenios dezvăluit de creatoarea de conținut Kerry Whelpdale poate transforma curățarea paravanului de duș într-o sarcină mult mai ușoară.
17:05
Obiectul banal din bucătărie care face minuni pe paravanul de duș. Cum scapi de petele de calcar
Magiun de prune fără zahăr la borcan
17:05
Cum faci magiun de prune fără zahăr - reţetă tradiţională
Luna în creștere răsare în spatele unor oameni aflați aproape de vârful lui Arthur's Seat din Parcul Holyrood, Edinburgh. Sursă foto: Hepta.
16:37
O rocă de 60 km descoperită pe fața ascunsă a Lunii rezolvă un mister de miliarde de ani
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
Doi pensionari imbracati frumos merg pe strada tinându se de mana
Analiză
18:30
România, țara săracă cu cea mai fericită viață din Uniunea Europeană: creșteri record de venituri în decurs de 15 ani
Proces Călin Georgescu Curtea de Apel București. Sursa foto: Eli Driu
17:50
Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru 30 de zile în dosarul de înșelăciune
Trei polițiști care patrulează pe stradă
17:24
Un român i-a atacat cu o bară de fier pe polițiștii pe care chiar el îi chemase. Un agent a fost rănit, în Viena
Siegfried Mureșan, depunere program de guvernare și listă de miniștri la Parlamentul României - 26 septembrie 2026
17:11
Curtea de Apel București a luat decizia în cazul cererii Asociației Italienilor privind desemnarea lui Siegfried Mureșan
Poluare Bucureşti
09:00
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
07:00
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri