Conrad Murray a fost trimis în judecată pentru ucidere din neglijenţă, pentru că i-ar fi dat lui Michael o doză de anestezice care i-a fost fatală. Jackson, a murit pe 25 iunie 2009, la doar 50 de ani, în urma unui stop cardiac.
Medicii legiști au găsit în corpul artistului un anestezic puternic numit Propofol şi mai multe sedative, a căror combinaţie a dus la deces. Astfel, Conrad a fost condamnat la patru ani de închisoare, fiind acuzat de „neglijenţă criminală”.
După moartea lui Joseph „Joe” Jackson de luna trecută, fostul doctor al starului a făcut câteva declarații controversate, printre care și că Michael Jackson ar fi fost castrat de tatăl lui.
„Joe Jackson a fost cel mai rău tată din istorie. Cruzimea la care a fost expus Michael a fost provocată de tatăl lui. Faptul că a fost castrat chimic pentru a-și menține vocea înaltă este un lucru inimaginabil”, a declarat Condrad.
Este cunoscut faptul că în anii 1960, Jackson şi-a antrenat strict copii să cânte şi să danseze, el jucând un rol important în cariera de succes a trupei The Jackson 5, dar şi în a lui Michael şi Janet Jackson. Se mai știe și că Joe și-a abuzat copiii, agresându-i fizic și obligându-i să muncească până la epuizare.
Recomandări
Dosarul morții unui militar român prin electrocutare, pe un tanc în Gara Alba Iulia, tergiversat până aproape de prescriere. Se pregătea pentru parada de 1 Decembrie
EXCLUSIV/ Borcea a vândut pentru Protecția Copilului mai mult gaz decât consumă un spital!
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Wow, ce mare s-a făcut fetița Elenei Udrea!! Eva Maria a fost fotografiată alături de tatăl ei, la un mall din București / FOTO
Viva.ro
„Păpușa de la Glina” trăia la limita subzistenței, lângă groapa de gunoi, însă acum e o tânără frumoasă, cu o siluetă demnă de invidiat și o carieră de succes. Adina Asăvoaiei atrage toate privirile. Cele mai recente imagini
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată moșia de la Dobrești unde locuiesc Bodo de la Proconsul și familia lui. Colț de Rai și-a făcut acolo cu soția și cei doi băieți adoptați. Dani și Filip fac școala la sat
FANATIK.RO
Mesajul astrelor pentru zodii, 18 ianuarie 2025. Bani pentru Raci, vești bune și pentru Scorpioni
Unica.ro
Deși se afișează cu mașini și genți de lux, casa Biancăi Drăgușanu nu e deloc cum ți-ai imagina! Imaginile din apartamentul ei au ajuns virale pe internet / FOTO
Observatornews.ro
Zeci de bucureşteni au aflat că blocul lor va fi demolat. Cer cel puţin 160.000 de euro despăgubiri pentru fiecare apartament
HOROSCOP
Horoscop 18 ianuarie 2025. Balanțele simt nevoia să se exprime prin orice mijloace, numai să se facă înțelese și să găsească sprijinul necesar