Accident înfiorător produs duminică, în "curba morţii" de la ieșirea de pe autostrada A1, spre Vâlcea. O tânără de 20 de ani este în comă, iar alți opt oameni au fost grav răniți, după ce microbuzul care îi transporta la muncă în străinătate s-a răsturnat pe câmp, în localitatea Bascov din Argeș.
În microbuz se aflau opt pasageri și șoferul. Cu toții plecaseră din București și trebuiau să ajungă în Cehia, la o fabrică auto unde urmau să înceapă lucrul. La ieșirea de pe autostrada A1 București-Pitești, șoferul a pierdut controlul vehicului, într-o curbă periculoasp.
Microbuzul a zburat peste parapeții montați pe marginea drumului și s-a răsturnat pe câmp, notează observator.tv. La fața locului au fost trimise nouă echipaje medicale.
O tânără de 20 de ani a fost transportată de urgență la spital, după ce a suferit mai multe lovituri la cap. Ea este în comă, iar medicii au fost nevoiți să o opereze.
Potrivit sursei citate, ceilalți șapte pasageri și șoferul s-au ales cu multiple fracturi și au ajuns la spital pentru a primi îngrijiri medicale.
Șoferul microbuzului a spus că nu și-a dat seama că autostrada se termină într-o curbă. De altfel, locul în care a avut loc accidentul este cunoscut drept "curba morții" pentru că acolo au avut loc mai multe accidente fatale în ultimii ani.
Polițiștii spun însă că accidentul s-a produs din cauza vitezei.
<iframe width="740" height="400" src="https://www.youtube.com/embed/NAo5Dbqc07U" frameborder="0" allow="accelerometer; autoplay; encrypted-media; gyroscope; picture-in-picture" allowfullscreen></iframe>
sursă foto&video: ISU Argeș