UPDATE 14 decembrie, 07.20: Firma care are contract pentru serviciile de deszăpezire în comuna Voineasa, pe tronsonul de drum pe care un microbuz ce transporta elevi de liceu spre Balș s-a răsturnat marți dimineața, a fost amendată de polițiști, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Olt, Claudia Radu.
Aceasta a precizat că firma a fost amendată cu suma de 5.000 de lei și că pe drumul pe care se deplasa microbuzul era zăpadă la momentul incidentului.
Un grav accident rutier a avut loc, în această dimineaţă, pe raza localităţii Voineasa din judeţul Olt. Un microbuz care, din primele informații aparține unei firme particulare de transport și care se îndrepta către Balș, s-a răsturnat. Trei dintre elevii care se aflau la bord, cu vârste cuprinse între 15 și 18 ani, au fost răniți, unul fiind în stare mai gravă.
ISU Olt a activat planul roşu de intervenție.
Potrivit salvatorilor, în microbuz se aflau 17 persoane, dintre care 15 erau copii.
„Trei dintre victime au fost transportate la spital cu traumatisme cranio-cerebrale”, a declarat Alin Băsăşteanu, purtător de cuvânt ISU Olt.
La faţa locului s-au deplasat 4 ambulanţe şi 4 echipaje SMURD.
Nu se cunosc, pentru moment, cauzele producerii accidentului, dar circulația în mai multe zone din Olt se desfășoară în condiții de iarnă, carosabilul fiind acoperit cu zăpadă.
De altfel, în mai multe zone din țară există probleme din cauza ninsorii.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro