La un pas de o nouă tragedie, de această dată în județul Vaslui, în urma unui accident în care a fost implicat un microbuz plin cu elevi care se întorceau de la școală, din localitatea Vinderei, spre casă, în Brădești. Autovehiculul în care se aflau cei 15 copii, cu vârste cuprinse între 7 și 13 ani, a intrat în coliziune frontală cu o mașină condusă chiar de către directoarea unității de învățământ, o femeie de 43 de ani.

Accidentul s-a petrecut pe drumul DJ 242, din sudul județului Vaslui.

”În urma evenimentului rutier, opt copii au fost preluați de trei ambulanțe și transportați la Spitalul de Urgență Bârlad. Din primele evaluări medicale, se pare că niciuna dintre victime nu a suferit leziuni grave”, a declarat, miercuri, pentru Libertatea purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Vaslui, Silvia Manta.

În urma primelor cercetări, polițiștii au stabilit că vinovat de producerea accidentului ar fi șoferul microbuzului, care a pătruns pe sensul opus de mers. În consecință, bărbatul va fi cercetat pentru vătămare corporală din culpă.

Citește și: Părinții nu trebuie să le dea copiilor alimente cumpărate de pe stradă, shaorma, fast-food. “Sunt enorme riscurile dacă îi hrănesc ca pe adulți”

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.