Microsoft acuză că hackeri sponsorizați de Moscova au piratat sistemele companiei

 11 comentarii

Sistemele corporative ale grupului Microsoft au fost piratate pe 12 ianuarie, anunță compania, care afirmă că în spatele atacului se află grupul de hackeri Midnight Blizzard, sponsorizat de Rusia, relatează agenția Reuters, citată de News.ro.

Hackerii au furat e-mailuri şi documente din conturile personalului, însă au avut acces la „un procent foarte mic” din conturile corporative Microsoft, ajungând totuși inclusiv la membri ai echipei de conducere a companiei şi angajaţi în funcţii de securitate cibernetică sau juridică.

Potrivit reprezentanților Microsoft, hackerii au piratat sistemele companiei inițial pentru a afla ce știe aceasta despre operațiunile lor.

Atacul, început din noiembrie 2023, a fost unul „de pulverizare cu parole”, ceea ce presupune infiltrarea în sistemele unei companii folosind la mai multe conturi asociate cu aceeași parolă compromisă.

„Acest atac evidenţiază riscul continuu reprezentat pentru toate organizaţiile de actori de ameninţări ai unui stat, cu resurse bine dotate, precum Midnight Blizzard”, a precizat Microsoft, adăugând că a blocat accesul grupului la sistemele sale și că atacul nu a fost rezultatul unei vulnerabilități în produsele sau serviciile gigantului tehnologic.

„Până în prezent, nu există nicio dovadă că autorul ameninţării a avut vreun acces la mediile clienţilor, sistemele de producţie, codul sursă sau sistemele AI”, a mai transmis Microsoft.

Apariția acestor informații vine în contextul în care Comisia pentru bursă şi valori mobiliare din SUA (SEC) a impus în luna decembrie o cerință prin care companiile listate la bursă trebuie să dezvăluie incidentele cibernetice în termen de patru zile lucrătoare de la descoperire.

Grupul de hackeri Midnight Blizzard, cunoscut şi ca APT29, Nobelium sau Cozy Bear, are legătură cu agenţia rusă de spionaj SVR, spun oficiali din SUA, și una dintre acțiunile prin care a atras atenția a fost intruziunea în Comitetul Naţional Democrat, în perioada alegerilor din Statele Unite din 2016.

Ambasada Rusiei la Washington şi Ministerul rus al Afacerilor Externe nu au răspuns imediat solicitărilor pentru un punct de vedere în legătură cu acest subiect, precizează Reuters.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (11)
  • Avatar comentarii

    mica 21.01.2024, 10:57

    Inseamna ca nu au sisteme bune de securitate.

  • Avatar comentarii

    HQKX 21.01.2024, 11:08

    Și eu va acuz nu plătiți taxe ca romanii în UE!Faceti copii în contul romanilor,vai de bostanul vostru!Mai lasă-ne în pace bai.....Dute la parc!

  • Avatar comentarii

    durban22 21.01.2024, 11:18

    Se stie ca rusii, nord-coreenii, au printre cei mai buni hackeri din lume, deci toate firmele de prestigiu ,inclusiv MICROSOFT, trebuiesa aiba programe adecvate de protectie !!.

  • Avatar comentarii

    EmiM 21.01.2024, 12:00

    Trebuiau să fie mai precauți cu sistemele

  • Avatar comentarii

    MoSi202 21.01.2024, 12:47

    Microsoft poate nu are cel mai bun/ sigur sistem de siguranță/ securitate!

ALTE ȘTIRI
Ilie Bolojan conduce Guvernul din iunie 2025 și PNL din iulie 2025, în calitate de președinte cu puteri depline. Foto: Hepta
22:24
Ilie Bolojan i-a răspuns lui Sorin Grindeanu, care ceruse un guvern PSD-PNL-UDMR
Se încearcă prinderea unui șarpe care se află într-o cadă, în baie
20:45
Descoperire șocantă într-o locuință din Medgidia: O mamă a găsit un șarpe în cadă, în timp ce se pregătea să îi facă baie copilului
MONDEN
Cheherezade Okotaka la Vocea României 2026 | sursa foto: PRO TV
22:10
Actrița care a apărut în serialul „Wednesday” de pe Netflix a urcat pe scena de la Vocea României 2026: „Am fost aleasă de Tim Burton”
Miruna Nacu și Robert Iosifescu la Vocea României 2026 | sursa foto: PRO TV
21:50
Robert Iosifescu și Miruna Nacu, surpriză la Vocea României 2026! S-au îndrăgostit în studio și au mers împreună la PRO TV
POLITIC
Cătălin Predoiu
22:41
Cătălin Predoiu, atac la liderii politici din România: „Trebuie să treacă dincolo de stereotipul PNRR și gestiunea de costuri”
Președintele Nicușor Dan a anunțat pe 5 octombrie că l-a desemnat pe Luca Niculescu să formeze un Guvern. Foto: presidency.ro
20:43
Luca Niculescu a povestit culisele nominalizării ca premier de către Nicușor Dan: „Nu au fost discuții lungi. Când președintele îți solicită, n-ai cum să refuzi”
Ultimele știri
23:14
Când ar trebui, de fapt, să speli rufele la 90 de grade. Greșeala pe care o fac mulți oameni și care le poate deteriora hainele
23:06
Cutremur puternic cu magnitudinea 7,6 în Panama. A fost emisă alertă de tsunami pentru mai multe țări din America Latină
22:57
Alertă răpire copil în Teleorman, după ce o fată de 12 ani ar fi fost urcată forțat într-un autoturism de către trei persoane
22:55
Atac masiv cu drone asupra Moscovei în timp ce Putin se întorcea din Turkmenistan. Mai multe avioane din flota prezidențială nu au putut ateriza
TRENDING
15:48
Colosul german Rheinmetall cumpără Șantierul Naval Mangalia cu 138 de milioane de euro. Ce nave militare vor fi construite pe litoral
13:10
Jurista Navi Pillay a câștigat Premiul Nobel pentru Pace în 2026, dar Comitetul nu a reușit să ia legătura cu ea
09:50
Prognoza iernii 2026-2027 în Europa s-a schimbat: datele din octombrie arată un semnal neobișnuit pentru vortexul polar
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Aeroportul din Madrid. Imagine cu caracter ilustrativ Foto: Profimedia
22:12
Cele mai bune cinci aeroporturi din lume, în viziunea stewardeselor și a piloților. Unul dintre terminalele din top are șemineu și balansoare
horoscopul zilei de astăzi 10 octombrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
21:50
Horoscop 10 octombrie 2026. Fecioarele au șansa de a vedea luminița de la capătul tunelului și de a înțelege că există rezolvare
targ-craciun-laminor-2024-eli-driu
20:33
Târgurile de Crăciun și-au anunțat datele pentru iarna 2026. Orașele care fură startul în noiembrie și unde se închid primele
Un cuplu este surprins din spate, mergând mână în mână pe o plajă liniștită, în timp ce valurile blânde se sparg pe țărm, pe fundalul unui apus de soare plin de culori
19:14
Grecia a fost desemnată cea mai populară destinație din lume pentru luna de miere în 2027, depășind Bali și Maldive
Poziții de yoga pentru începători
18:34
O nouă analiză dezvăluie noile tendințe în turism pentru 2027: trasee istorice inspirate de filme, detoxifiere digitală și vacanțe axate pe fitness
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Polițiștii din Satu Mare, obligați să cântărească lemnele de foc din sobe.Sursă foto: Facebook/ Sindicatul Europol.
19:22
Polițiștii din Satu Mare, obligați să cântărească zilnic lemnele pe care le ard în sobe: „Nu e mai ușor să calculeze cenușa?”
Fluviul Dunărea curgând la un debit mult mai mic, malurile apei sunt înconjurate de nisip
18:24
Trafic blocat pe Dunăre, la Capidava: O navă a eșuat după ce a ignorat limita de pescaj. A fost trimisă draga Parma
3 din 4 femei din mediul urban au o rutină de îngrijire a pielii. Foto: magnific.com
Analiză
18:00
Femeile pun preț pe eficiență, nu pe etichetă: ce arată cel mai nou studiu despre cumpărăturile de beauty
Exercițiul de mobilizare MOBEX
17:53
Fake news despre încorporarea tinerilor în Armata României, demontat de MApN: „O încercare de manipulare a populaţiei”
Nicușor Dan, președintele României
09:55
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
09:00
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...