Reamintim că filosoful Mihai Șora se află internat la terapie intensivă, după ce a fost operat de urgență. Luiza Palanciuc Șora, soția filosofului, a spus presei după intervenția de miercuri, 27 iunie, că ”doctorii au făcut un adevărat miracol”.
Considerat seniorul filosofiei românești contemporane, Mihai Șora este unul dintre cei mai înseninați gânditori români, comparabil cu Constantin Noica. A tradus din Jean-Jacques Rousseau „Visările unui hoinar singuratic” şi din Jean Paul Sartre „Cu uşile închise”. În decembrie 1989, Mihai Șora a fost membru fondator al Grupului de Dialog Social. Mai apoi, în 1990, Șora a fost ministru al Învăţământului, în primul guvern condus de Petre Roman din care a demisionat în urma primei mineria.
„Am avut un frate mai mare, Teodor, născut în 1915. Toată copilăria am trăit-o sub aura lui, devenită instanţă formativă. De fiecare dată când făceam câte o năzbâtie, mama îmi spunea: «Todoraş nu ar fi făcut aşa ceva». Todoraş a murit la şase luni, de gripă spaniolă. Dacă ar fi fost vaccinat…”, a scris filosoful şi eseistul Mihai Şora, pe pagina sa de Facebook.
A urmat cursurile Liceului „Constantin Diancovici-Loga” din Timișoara, unde a studiat filosofia și limbile clasice, latina și elina până în 1934. Mai apoi, a urmat cursurile Facultății de Filosofie din cadrul Universității din București (1934-1938), unde i-a avut profesori pe Nae Ionescu, Mircea Vulcănescu și Mircea Eliade.
Mihai Șora se numără printre moraliștii de renume, precum Albert Camus, Nicolae Steinhardt, Jan Patocka, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca și Matei Călinescu.
CITEȘTE ȘI: EXCLUSIV/ Gina Pistol, muncită până la epuizare. “Dormeam cam 5 ore pe noapte. Cred că am băut litri de cafea”
Vezi rezultate exit poll alegeri parlamentare 2024 și urmărește rezultatele alegerilor pentru Parlamentul României!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro