Actualul Guvern, condus de Viorica Dăncilă, nu guvernează ţara, ci încearcă să guverneze PSD, a declarat, duminică, Mihai Tudose,
fost premier social-democrat şi actual prim-vicepreşedinte al Pro România.
Președintele Pro România, Victor Ponta, i-a transmis premierului Viorica Dăncilă, dacă tot se dezice de Liviu Dragnea, să se dezică şi de lista de europarlamentare, "pentru că şi pe aia tot Dragnea a făcut-o".
"Faptul că se agaţă de funcţii arată o gândire pe termen foarte scurt, mai vor şi ei maşini, secretare, trei luni, şase luni, un an. E clar că vor fi spulberaţi", a spus Ponta, arătând că este vorba despre o "sinucidere colectivă”.
"Se scufundă Titanicul. Eu vreau electoratul de la PSD, nu vreau baronii, finanţarea", a mai spus Ponta.
Potrivit fostului premier, în acest moment, Executivul nu guvernează România, guvernarea actuală fiind doar un instrument pentru salvarea partidului.
"Nu se sinucid într-o cameră, ci într-o piaţă, aruncă o întreagă ţară în aer", a spus Mihai Tudose, adăugând că, de când au avut loc inundaţiile, nu a văzut nicio reacţie din Executiv.
"Au avut Comitetul Executiv Național, pentru a vedea cui îi creşte mustaţă nouă", a mai spus Tudose.
Ponta a mai spus că dacă în prezent au 23 de parlamentari, speră să ajungă la 28 de parlamentari şi să devină al treilea grup în Legislativ, ca mărime.
"Avem o listă, ca în Game of Thrones, cu cei pe care nu îi vom primi, avem o înţelege între noi, nu îi vom accepta pe unii", a mai spus Ponta. Citeşte şi: Sociologul Dan Dungaciu, despre criza politică din Republica Moldova. „Absența României în Republica Moldova arată un eșec de proporții”