De Denisa Dudescu,

În prima zi în care Odonanța militară numărul 2 a intrat în vigoare, polițiștii au lucrat la foc continuu. Apelurile la 112 au fost numeroase, iar polițiștii au intervenit la peste 2700 de sesizări.

În urma intervenţiilor şi acţiunilor de ieri, poliţiştii au aplicat aproape 2000 de sancţiuni celor care au încălcat legea. În trafic, șoferii au sfidat regulile de circualție, iar în consecință, polițiștii au ridicat 121 de premise, au fost constatate 56 de infracțiunui la regimul circulației și au fost retrase 23 de certificate de înmatriculare.

Printre cele mai numeroase infracțiuni se numără furturile (156), faptele de distrugere ( 34) și încălcarea regimului armelor, munițiilor și materialelor nucleare (4).

De asemenea, au fost depistate 4 persoane urmărite naţional sau internaţional, în cauzele instrumentate au fost dispuse 14 măsuri preventive, iar 84 de persoane au fost surprinse în flagrant delict.

Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 1.929 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 1.175.000 de lei şi au confiscat bunuri de peste 14.500 de lei, se mai arată în comunicatul Poliției Române.

Medicul Virgil Musta, din spitalul timișorean cu cei mai mulți pacienți vindecaţi, ne dă 13 sfaturi esențiale în lupta cu coronavirusul
GSP.RO

Medicul Virgil Musta, din spitalul timișorean cu cei mai mulți pacienți vindecaţi, ne dă 13 sfaturi esențiale în lupta cu coronavirusul

Horoscop 1 aprilie 2020. Leii își pun singuri bețe în roate
HOROSCOP

Horoscop 1 aprilie 2020. Leii își pun singuri bețe în roate