Minerii muncesc ca acum 80 de ani

CE NU S-A SCHIMBAT APROAPE DELOC

Cărbunele nu mai e tras, e împins

În 1920, vagoneţii erau traşi de “caii-mineri”, cai de povară care aveau grajdurile în mină şi care, la un moment dat, orbeau din cauza faptului că stăteau tot timpul pe întuneric. În 2008, vagoneţii sunt traşi, precum se vede, de ortaci (foto mic). Vă lăsăm pe dumneavoastră să decideţi dacă e o evoluţie sau o involuţie.

Lopata «Inima lui Stalin», încă utilă

Printre sculele folosite în minele din România se numără şi nişte lopeţi uriaşe, cu mult mai mari decât cele folosite în construcţii. „Inima lui Stalin”, aşa le-a rămas numele încă din anii ’30. Explicaţia este simplă: aspectul lopeţii în formă de inimă şi mărimea rivalizau, în concepţia propagandistică de tip comunist, doar cu inima „părintelui” Stalin. De trei ori mai mare decât o lopată obişnuită, această unealtă este folosită şi în zilele noastre la încărcarea în cărucioare sau vagoneţi a minereului extras.

Târnăcopul şi picamărul au rămas de bază din 1925 încoace

Picamăr şi târnăcop. Acestea au fost uneltele de bază ale ortacilor din Valea Jiului în 1925 (foto sus), în 1975 (foto mijloc) şi rămân aceleaşi şi azi (foto jos). Condiţiile precare de muncă au declanşat două revolte în zonă, una în 1929, la Lupeni, când autorităţile au împuşcat mai mulţi mineri, şi alta în 1977, în toată Valea Jiului, când Ceauşescu a trebuit să vină să le promită că le va crea condiţii mai bune de muncă. Se spune că Nicolae Ceauşescu, cât era el de dictator, a stat între mineri pentru a-i calma.

CE S-A SCHIMBAT

Dacă emanaţiile de gaze îi surprindeau pe minerii anilor 1900 în subteran, ei aşteptau sosirea echipelor de salvatori strânşi în jurul unui aparat prin care se respira aer filtrat pentru o perioadă limitată de timp. Instalaţia (foto stânga) funcţiona simplu: un miner îşi fixa casca pe cap, iar altul acţiona maneta, care avea acelaşi principiu ca foalele. Astăzi se folosesc instalaţii ceva mai performante şi mai compacte, care se poartă în spate, ca un ghiozdan.

Verificarea concentraţiei de gaze în subteran se făcea prin 1940 într-un fel cu totul inedit. Pe puţul principal de aeraj era introdus un piţigoi în colivie, era lăsat acolo timp de o jumătate de oră, apoi era scos la suprafaţă. Dacă pasărea era moartă, minerii nu coborau în subteran. Azi, minele sunt împânzite cu captatoare de gaz metan, care ar trebui să transmită informaţii în timp real la dispeceratul de la suprafaţă. Din păcate, nici acestea nu sunt întotdeauna eficiente, dovadă zecile de incidente în care şi-au pierdut viaţa sute de mineri în Valea Jiului.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE