Mineritul cu cianuri va fi interzis. Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Liviu Iolu, a declarat, miercuri, că Executivul susţine instituirea unui moratoriu privind utilizarea tehnologiilor pe bază de cianuri în exploatarea minieră auro-argintiferă pentru o perioadă de 10 ani, cu o clauză de revizuire după 5 ani, sub condiţia derulării unui studiu de impact economico-social şi de mediu, potrivit News.ro.

Mineritul cu cianuri va fi interzis pentru o perioadă de 10 ani, cu o clauză de revizuire după 5 ani

„Guvernul susţine instituirea unui moratoriu privind utilizarea tehnologiilor pe bază de cianuri în exploatarea minieră auro-argintiferă pentru o perioadă de 10 ani, cu o clauză de revizuire după 5 ani, sub condiţia derulării unui studiu de impact economico-social şi de mediu, precum şi a unui studiu tehnic privind atât tehnologiile existente, cât şi tehnologiile alternative cianurării”, a declarat Liviu Iolu.

El a explicat că legislaţia României este în acord cu legislaţia europeană în ceea ce priveşte această tehnologie şi cu punctul de vedere al Comisiei Europene. „Prevederile Uniunii Europene aplicabile folosirii cianurii în minerit creează unul dintre cele mai restrictive regimuri din întreaga lume şi e suficient reglementat să protejeze sănătatea umană şi mediul înconjurător”, a arătat acesta.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

MAI: Lideri interlopi au recunoscut că au finanțat campania electorală de pe TikTok a lui Călin Georgescu | DOCUMENT
Știrileprotv.ro
MAI: Lideri interlopi au recunoscut că au finanțat campania electorală de pe TikTok a lui Călin Georgescu | DOCUMENT
Casa în care a locuit Helmut Duckadam a intrat acum în atenția tuturor. Are obiecte unice, care nu s-au mai văzut în România, iar scara către etaj a fost denumită „scara președinților”. Detalii nașteptate
Viva.ro

Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Libertateapentrufemei.ro
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Detaliul simplu care te ajută să ții mucegaiul la distanță. Pe ce temperatură ar trebui să setezi, de fapt, termostatul pe timpul iernii
FANATIK.RO
Detaliul simplu care te ajută să ții mucegaiul la distanță. Pe ce temperatură ar trebui să setezi, de fapt, termostatul pe timpul iernii
Cum o ajută copiii lui Kate Middleton să lupte împotriva cancerului: „Te înduioșează rezistența extraordinară”
Elle.ro
Cum o ajută copiii lui Kate Middleton să lupte împotriva cancerului: „Te înduioșează rezistența extraordinară”
'Știi ce înseamnă asta când îți spune o fetiță de 23 de ani?... Sau când te mângâie' CRBL, detalii intime din relația cu Olga Guțanu
Unica.ro
'Știi ce înseamnă asta când îți spune o fetiță de 23 de ani?... Sau când te mângâie' CRBL, detalii intime din relația cu Olga Guțanu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
25.000 de conturi de TikTok, activate cu două săptămâni înainte de alegeri. Situaţie fără precedent în România: documentele CSAT, desecretizate
Observatornews.ro
25.000 de conturi de TikTok, activate cu două săptămâni înainte de alegeri. Situaţie fără precedent în România: documentele CSAT, desecretizate
Horoscop 5 decembrie 2024. Gemenilor li se înseninează de la sine gândurile, se vor simți mai ușori și mai liberi, indiferent de situație
HOROSCOP
Horoscop 5 decembrie 2024. Gemenilor li se înseninează de la sine gândurile, se vor simți mai ușori și mai liberi, indiferent de situație

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI