„Este o obligație, prin Legea Educației Naționale, din 2011. Suntem în momentul de față… după șase ani de zile am reușit și mulțumesc tuturor colegilor din celelalte ministere pentru aviz, am preluat toate avizele. Odată cu adoptarea acestui act normativ se pot înființa aceste centre comunitare de învățare permanentă, în special în zonele în care se oferă educație pe tot parcursul vieții. În momentul de față, în foarte multe zone nu există. Rolul autorităților locale este determinant, pot să înființeze, am creat cadrul legal să înființăm aceste centre comunitare. Și, evident, acestea pot fi finanțate și de la buget local și de la buget central și din parteneriat public-privat odată cu finalizarea legii”, a spus el.

Ministrul Educației a adăugat că proiectul este unul foarte bun și din perspectiva atingerii uneia dintre țintele programului de guvernare — reducerea abandonului școlar la jumătate în următorii doi ani.

CITEȘTE ȘI… EXCLUSIV/ Totul despre divorț. Marcel Toader și Maria Constantin nu au fost în concediu de trei ani. Făceau economii la sânge!

Rezultate BAC toamnă 2024. Notele, publicate pe edu.ro.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ministerul Apărării Naționale convoacă rezerviștii din două județe, ”în vederea desfăşurării unor activităţi specifice”
Știrileprotv.ro
Ministerul Apărării Naționale convoacă rezerviștii din două județe, ”în vederea desfăşurării unor activităţi specifice”
Drama regretatului Nae Lăzărescu: ”Fiul meu era pe masă mort, eu aveam spectacol...”. Actorul a murit singur, într-o sărăcie lucie
Viva.ro

Ce pensie va încasa Monica Tatoiu după recalculare. O așa sumă e greu de imaginat! Ce spun despre pensiile lor Irinel Columbeanu, Anca Pandrea sau Florin Zamfirescu
Libertateapentrufemei.ro
Ce pensie va încasa Monica Tatoiu după recalculare. O așa sumă e greu de imaginat! Ce spun despre pensiile lor Irinel Columbeanu, Anca Pandrea sau Florin Zamfirescu
Orașul plutitor din Europa care atrage turiștii ca un magnet. Construcția lui a necesitat un efort supraomenesc
FANATIK.RO

Gigi Becali, măsură radicală după meciul pierdut de FCSB la Sibiu: „Ştii ce o să fac de acum? O să încep să fac așa!”
GSP.RO

Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza pentru septembrie. Când încep să vină ploile și să scadă temperaturile în București

Maria de la Insula Iubirii, vacanță de vis în Grecia, cu noul iubit. A uitat de Dany Boy, de Marcel și de ispita Beni / FOTO
Unica.ro

Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Orangesport.ro
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Pensionar, revoltat de cât a primit după recalculare. "Nopţi pierdute, fără sâmbete, fără duminici"
Observatornews.ro
Pensionar, revoltat de cât a primit după recalculare. "Nopţi pierdute, fără sâmbete, fără duminici"
Horoscop 27 august 2024. Săgetătorii au ocazia să-și schimbe concepțiile despre ceea ce sunt în stare să facă și ce nu
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI