Până în prezent compania Antibiotice Iaşi a răspuns apelului Ministerului donând antibiotice, analgezice, antiinflamatorii şi medicamente pentru boli cardiovasculare, potrivit Mediafax. În prezent, la nivelul Direcţiilor de Sănăte Publică din Vrancea şi Buzău se face un necesar privind nevoile existente la nivelul localităţilor afectate, astfel încât, la începutul săptămânii viitoare produsele să poată fi transportate şi distribuite către beneficiari.
În ultimele 24 de ore, serviciile de ambulanţă şi echipajele SMURD au transportat 184 de persoane fără adăpost şi cu hipotermie în unităţile medicale sau centrele sociale, conform Centrului Operativ de Urgenţă al Ministerului Sănătăţii. Dintre acestea, 57 au avut nevoie de îngrijiri medicale în unităţile şi compartimentele de primiri urgenţă.
Au mai fost înregistrate şi 3 decese, în judeţele Argeş (2) şi Teleorman.
De la avertizarea „cod galben de ger” emisă de meteorologi şi până în prezent, la nivel naţional s-au înregistrat 67 decese din cauza hipotermiei severe.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro