Surse din „Automobil Clubul Roman” ne-au declarat ca deocamdata nu se pune problema instruirii gratuite a tinerilor, nefiind semnat nici un protocol. Si de la minister am fost informati ca declaratia lui Athanasiu a fost gresit inteleasa, intrucat el ar fi spus ca protocolul „se va semna”.
Ministrul educatiei si cercetarii, Alexandru Athanasiu, anunta miercuri ca a semnat un protocol cu ACR, pentru ca persoanele cu varste cuprinse intre 18 si 35 ani sa poata face scoala de soferi gratuit, chiar din aceasta toamna. Ideea ar fi fost ca, in acest fel, tinerii vor avea o sansa in plus pentru a-si gasi un loc de munca, detinerea unui permis de conducere fiind o conditie des intalnita printre ofertele de angajare. Am incercat sa-l contactam telefonic pe presedintele ACR, Constantin Niculescu, pentru amanunte, insa acesta, prins in mai multe sedinte, nu a fost de gasit. Am reusit totusi sa vorbim cu un reprezentant al clubului, care a dorit sa-si pastreze anonimatul si care ne-a declarat ca, deocamdata, nu a fost semnat nici un protocol. Potrivit sursei, se pare ca au existat discutii pentru incheierea unui protocol intre conducerile celor doua institutii, insa, pentru inceput, se vorbea despre facilitati care ar fi putut merge pana la reducerea tarifelor chiar cu 100% pentru olimpicii internationali, precum si de alte facilitati, probabil reduceri mai mici, pentru castigatorii unor olimpiade din tara.
„ACR nu are nici ma-sini, nici resurse financiare pentru a sustine un proiect care sa cuprinda toti tinerii ro- mani”, spune sursa, care arata ca e vorba despre bani pentru benzina, pentru plata instructorilor, dar si pentru intretinerea parcului auto.
Biroul de presa al ministerului educatiei si cercetarii a incercat „sa-l mai spele” pe ministrul guraliv. Acesta ne-a informat ca declaratia de miercuri a lui Alexandru Athanasiu ar fi fost „gresit inteleasa”. Asta in conditiile in care ziarele au publicat, toate, aceeasi stire, cu tot cu amanuntele oferite de ministru, referitoare la cuprinderea in program a tuturor tinerilor intre 18 si 35 ani si la motivele care ar fi stat la baza acestui sprijin.
Potrivit Biroului de presa, ministrul educatiei ar fi spus la Giurgiu ca „se va incheia un protocol intre Agentia Nationala pentru Sprijinirea Tinerilor si ACR pentru efectuarea cursurilor in vederea obtinerii permisiului auto. Protocolul e in curs de finalizare, iar proiectul va fi in cofinantare, 50% ANSIT si 50% ACR. Vor avea prioritate la inscriere olimpicii internationali si nationali. Cand protocolul va fi semnat, vom da publicitatii conditiile de inscriere, etc.”, ne-a informat Biroul de presa al MEC.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.