UPDATE miercuri, 3 aprilie, ora 11.00: După două zile de proteste, sindicaliștii au anunțat terminarea grevei. „Greva demarată la nivelul Companiei Naţionale Poşta Română s-a încheiat în această dimineaţă, 3 aprilie 2024, în urma semnării noului Contract colectiv de muncă şi înregistrării acestuia la Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului Bucureşti”, a transmis Blocul Național Sindical.

Potrivit noului Contract colectiv de muncă, angajaţii vor primi o creştere salarială cuprinsă între 350 şi 370 de lei net, lunar, care va fi acordată în două tranşe, de la 1 iunie şi de la 1 septembrie.

Totuși, deși greva s-a terminat, conflictul va continua în instanță, după ce Poșta Română a contestat greva angajaților și a chemat sindicatul lucrătorilor poștali în judecată, se arată pe portalul instanțelor.

***

Știrea inițială marți, 2 aprilie: Greva generală de la Poșta Română se va încheia miercuri, 3 aprilie, când va fi înregistrat noul contract de muncă al poștașilor, a anunțat marți seară, 2 aprilie, Bogdan Ivan, ministrul digitalizării, într-o declarație transmisă live pe pagina de Facebook a instituției. Imaginile au fost șterse la scurt timp, după criticile primite pe motiv că declarațiile au fost filmate cu telefonul mobil și nu se auzea clar ce spunea ministrul.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

„Am stabilit clar care sunt drepturile fiecărui angajat, iar, mai mult, s-a stabilit de comun acord o creștere salarială care se apropie oarecum de ceea ce a solicitat sindicatul, într-o medie cuprinsă între 350 și 370 de lei net, în două tranșe, la 1 iulie și 1 septembrie. Urmează ca mâine dimineață (n.r. – miercuri), la prima oră, să fie înregistat acest contract colectiv de muncă la ITM, iar în clipa în care este înregistrat la ITM, automat se consideră închis conflictul colectiv de muncă și se va relua activitatea”, a spus Bogdan Ivan.

În ceea ce privește salarizarea, ministrul digitalizării a transmis că nu toți angajații vor primi aceeași sumă, pentru că e vorba de vechime diferită sau grad de încadrare diferit.

„Vorbim despre aproximativ 17.000 de angajați care vor avea, cel puțin la nivel teoretic, această creștere și din punct de vedere al modului în care se vor calcula, repet e o salarizare foarte complexă pentru 21.500 de persoane”, a precizat Bogdan Ivan.

„Am obținut un supliment de venituri. Din păcate, angajații de la Poșta Română sunt săracii României”, a transmis, la rândul său, președintele BNS, Dumitru Costin.

Angajaţii Companiei Naţionale „Poşta Română” au intrat în grevă de luni, 1 aprilie, cerând creşterea cu 400 de lei net a salariilor, precum şi majorarea sporului de loialitate.

Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll
Recomandări
Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll

Conform BNS, peste 7.000 de membri din 32 de judeţe din ţară au fost în grevă. Poștașii care duceau pensiile nu au mai ieșit pe teren, iar sindicaliștii au acuzat că angajați din Bucureşti au fost trimiși în alte orașe ca să-i înlocuiască pe protestatari.

Luni seară, după 6 ore de negocieri, sindicaliștii au anunțat că analizează propunerea făcută de Poșta Română și Ministerul Digitalizării, conform căreia se va acorda o creștere salarială în două tranșe: la 1 iulie, când salariul minim crește la 3.700 de lei brut, de la 3.300 de lei brut cât este în prezent, și la 1 septembrie, când ar putea crește cu încă 420 de lei brut. Astfel, cumulat, un angajat al Poștei Române va primi o creștere salarială lunară netă, medie, de 369 de lei lunar.

În același timp, conducerea companiei Poșta Română a contestat în instanță greva angajaților, a anunţat Blocul Naţional Sindical.

Premierul Marcel Ciolacu a declarat pe 2 aprilie că, dacă situația nu se rezolvă rapid și pensionarii nu își primesc pensiile din cauza grevei, atunci directorul Poștei Române, Valentin Ștefan, va pleca din funcție.

Foto: Inquam Photos / Tudor Costache

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (3)

bozo76   •   03.04.2024, 00:04

De unde stie colivie cad se incheie?!

Jumygool   •   02.04.2024, 22:14

Ce treabă are “digitalizarea” cu Poșta Română? Politruci de 2 lei umiliți nistea oameni care de bine de rău muncesc în mediul creat de mizeriile voastre. Să sperăm ca românii nu vor uita la vot.

    golgol   •   03.04.2024, 06:40

    Jumygool   •  02.04.2024, 22:14

    Ce treabă are “digitalizarea” cu Poșta Română? Politruci de 2 lei umiliți nistea oameni care de bine de rău muncesc în mediul creat de mizeriile voastre. Să sperăm ca românii nu vor uita la vot.

    Ce vot? Ce i cu voi romani? In primul rand nu ai cu cine vota. In al doilea rand votul nu conteaza, e degeaba pt Constituția e defecta si e pt aia de sus. Pai daca voi la alegerile trecute ati votat pnl ca sa scapati de psd si pnl s a unit cu psd, ce dovada mai vreti ca votul vostru e zero si conteaza doar pt ei? Constituția treb schimbata pt popor nu pt corupti din 90 pana azi!

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
FANATIK.RO
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI