Ministrul le-a transmis profesorilor că prin lecţiile online, „vom valorifica activitatea pe care am desfășurat-o în sala de clasă, prin modalități de fixare a cunoștințelor și de recapitulare a temelor predate, fără a preda noi cunoștințe și fără a evalua elevii”.
Participarea la cursurile online trebuie să fie un moment așteptat de elevi, nu o presiune în plus.
Monica Anisie, ministrul Educaţiei:
Anisie a precizat că instrumentele și resurse digitale ce pot fi utilizate la învățarea de acasă sunt centralizate, la acest moment, pe educred.ro.
Elevii și profesorii care nu dispun de tehnologie pentru continuarea învățării au fost sfătuiţi de ministru Educaţiei să continue învățarea, „utilizând manualele din biblioteca școlii, diverse materiale auxiliare de care dispuneți”.
Specialişti din minister lucrează la variante şi scenarii
Pentru elevii care trebuie să susțină anul acesta examenele naționale, a fost publicat ieri un set de cinci resurse de antrenament tip test, pe rocnee.eu/testeantrenament, iar vineri, 3 aprilie, vor fi postate baremele de evaluare și de notare pe același site.
Monica Anisie nu a spus când ar putea reîncepe şcoala, dar a precizat că decizia va fi luată de Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență, atunci când „niciun elev sau cadru didactic nu va fi infectat în momentul revenirii la cursuri”.
În ceea ce privește susținerea examenelor naționale pentru elevi, Anisie precizează că specialiștii din Ministerul Educației și Cercetării lucrează la nişte variante, care „vor fi unele oneste, realiste și transparente, adaptate contextului în care ne aflăm”.
Aceiaşi specialişti din minister lucrează şi la „scenarii care să compenseze efectele acestei crize, efecte care îi vizează atât pe elevii noștri, cât și pe dumneavoastră, cadrele didactice”, a precizat Monica Anisie.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro