„Astăzi, după cinci zile de mandat, avem 200 de paturi ATI în plus, dar avem un plan de rezilienţă pe paturi care a fost asumat de toată lumea, care este asumat de direcţiile de sănătate publică, de managerii de spitale din judeţe şi care prevede în total ajungerea la 1.500 de paturi ATI funcţionale”, a spus Cseke Attila, la Digi24.

Cseke Attila a anunţat că a cerut, marţi, la videoconferinţa cu reprezentanţii DSP, creşterea numărului de paturi funcţionale la ATI, verificarea stocurilor de medicamente şi materiale referitoare la COVID-19 şi solidaritate între judeţe.

„Există cadrul legal pentru a emite prin ordinul conducătorului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă detaşarea, dacă vreţi obligatorie, deşi nu aş folosi acest cuvânt, dar detaşarea personalului medical, în primul rând medici, anestezişti, pentru că aici există presiunea foarte mare, şi am cerut DSP-urilor să identifice în judeţ împreună cu managerii de spitale, instituţiile prefectului personalul medical care poate fi detaşat în asemenea situaţii”, a adăugat ministrul interimar al sănătăţii.

Joi va avea loc o nouă întâlnire cu reprezentanţii direcţiilor de sănătate publică.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.