Ministrul Mediului vrea măsuri radicale, după ce un bărbat a fost atacat de urs la Predeal: „Orice urs care intră în localitate, indiferent dacă e pui sau adult, trebuie împușcat”

 3 comentarii

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, este de părere că alungarea sau relocarea urșilor nu este o soluție eficientă pentru a ține animalele sălbatice departe de zonele populate și de a preveni atacurile.

În contextul atacului de la Predeal, unde șeful Salvamont a fost grav rănit de un urs, Fechet a menționat că o ursoaică cu pui a fost alungată din județul Brașov la începutul lunii.

„Am căutat să văd şi eu ce s-a mai întâmplat în cursul anului acesta, cel puţin în Braşov, şi am constatat că pe 4 martie, deci tot luna aceasta, a mai fost alungată o ursoaică cu pui. Or, toate aceste instrumente pe care le aplicăm uneori, alungare sau relocare, par că nu dau suficiente rezultate”, a spus ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, la postul TV Digi 24.

Peste 300 de urși au fost împușcați în 2024

Conform ministrului Mediului, în 2024 au fost împușcați 381 de urși din cota de recoltare de 426.

„Eu cred că cifra poate fi revizuită, nu ne opunem a priori unui astfel de demers, însă este foarte important care sunt urşii ce vor fi împuşcaţi. Pentru că am spus încă din prima zi de aplicare a acestei legi, pe care am şi votat-o în calitate de deputat, că trebuie să începem cu urşii-problemă, cu urşii agresivi, cu urşii gunoieri, cu urşii cerşetori şi abia la sfârşit, dacă mai rămân exemplare suficiente, să împuşcăm şi acei urşi în creierii munţilor, acei urşi care poate nu s-au întâlnit cu omul niciodată în viaţa lor şi nu aveau când să se mai întâlnească”, a mai precizat Fechet.

El a mai susținut, de asemenea, că orice animal sălbatic care reprezintă un pericol pentru oameni trebuie împușcat.

„Opinia mea este aceea că orice urs care pune în pericol viaţa omului, orice urs care intră în localitate, indiferent dacă e femelă sau mascul, dacă e pui sau adult, dacă e mai mare sau mai mic sau indiferent de câte puncte CIC are, pentru că şi aceasta este o metodă de a-i evalua, trebuie împuşcat. Metoda relocării nu dă rezultate, metoda alungării nu dă rezultate”, a afirmat Fechet.

Ministrul a subliniat că pericolele nu trebuie ignorate din cauza limitelor impuse de cota de vânătoare: „Nu putem fi în situația în care să nu îndepărtăm un pericol doar pentru că s-a epuizat o anumită cotă”.

Problema deșeurilor ar putea fi rezolvată cu ajutorul unor pubele „adaptate”

Întrebat despre numărul total de urși din România și dacă situația a scăpat de sub control, Fechet a răspuns că nu poate spune că situația este diferită de anii trecuți, dar a menționat că „Legea 242 din 2024 este un pas înainte”.

„Nu putem spune că este scăpată de sub control, pentru că dacă ne uităm la numărul de atacuri, dacă cuantificăm toate aceste situaţii, nu putem spune că situaţia este mult diferită faţă de cea din anii trecuţi. Însă, spre deosebire de ceea ce s-a întâmplat în trecut, acum avem o lege, Legea 242 din 2024, care e un pas înainte, spre deosebire de ceea ce s-a întâmplat în alţi ani. Am reuşit să scoatem lupul, deocamdată, de pe lista speciilor strict protejate şi următorul pas este acela de a scoate şi ursul pentru că ceea ce trăim noi în România trebuie să conducă şi la un astfel de demers. Eu cred că trebuie să ne asigurăm că ori de câte ori există un risc printr-un sat de munte sau într-o staţiune cum e Predealul, atunci când ursul se apropie de UAT, când intră în intravilan nu mai spun, nu există altă cale decât aceea de a-l împuşca”.

În ceea ce privește problema gestionării deficitare a deșeurilor, care reprezintă un magnet pentru urși, ministrul Mediului a menționat că există soluții, precum pubelele „adaptate”.

„Sunt practic nişte pubele protejate în care ursul nu poate intra, nu are acces la gunoaiele respective şi dacă ursul vine o dată, de două, de trei ori şi constată că nu găseşte mâncare acolo, probabil va abandona. Aceste pubele ar trebui să existe peste tot”, a mai punctat el.

Amintim că prefectul de Prahova, Emil Drăgănescu, a lansat luni, 31 martie, un avertisment cu privire la urșii care-și fac apariția tot mai des în orașe.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (3)
  • Avatar comentarii

    ctintiri 31.03.2025, 22:51

    CORECT ....suntem tara prostilor ....ursii trebuie protejati iar oamenii sunt atacati .....

  • Avatar comentarii

    Ttyy 01.04.2025, 00:53

    Hai sa ii vedem in magazin la caserola. Sper ca nu ajung ca de obicei la romsilva si mapn.

  • Avatar comentarii

    vasile_69 01.04.2025, 10:52

    ONG urile sa ia ursii acasa si sa i bage sub plapuma daca ii pun inaintea omului...Ma intreb ce face statul roman pt. a dezvolta turismul, daca ursii ataca, mutileaza si ucid oameni in orasele statiune cum sunt de exemplu: Predealul, Sinaia, Busteni, Azuga etc. De asemeni o alta problema ar fi activitatea primarilor din aceste statiuni, activitate care este undeva la level 0 ! Nu se poate sa nu ai o toaleta in gara Predeal, ca sa nu mai spun in ce fel arata aceasta gara...zici ca e de Evul Mediu, ce face acest primar din Predeal, pt ce este platit acesta ????

ALTE ȘTIRI
Ferma Black Angus a lui Gigi Nețoiu, amendată din nou, cu 40000 de lei Ce au găsit inspectorii
06:29
Ferma Black Angus a lui Gigi Nețoiu, amendată din nou, cu 40.000 de lei. Ce au găsit inspectorii
Radu Miruța, ministrul român al Apărării, susține o conferință de presă la sediul ministerului. Ministrul român al Apărării
06:17
România își întărește apărarea anti-dronă: două elicoptere și radare noi ajung până la finalul lunii. Anunțul lui Radu Miruță
MONDEN
Adi Sînă | sursa foto: PR
5 oct.
În 2009, Adi Sînă scria o melodie într-o cameră. Cum sună piesa care a ajuns peste aproape 20 de ani virală în toată lumea: „Nu-mi vine să cred”
Florin Busuioc apare în filmulețul de promovare a campaniei „Respect” | sursa foto: captură Instagram PRO TV
5 oct.
Singurul cuvânt folosit de vedetele PRO TV de Ziua Mondială a Profesorilor
POLITIC
PNL analizează propunerea lui Luca Niculescu pentru funcția de premier, anunță purtătorul de cuvânt Ionel Bogdan.
5 oct.
Ionel Bogdan, prima reacție din PNL după desemnarea lui Luca Niculescu: „Vom analiza programul și echipa”
George Simion, îmbrăcat într-un costum albastru, cămașă albă și cravată neagră, în Parlament, pe fundal blurat, pe 26 aprilie 2026
5 oct.
George Simion, atac la Luca Niculescu după desemnarea pentru funcția de premier: „E tot o marionetă”
Ultimele știri
06:57
Un deținut din Timișoara repară gratuit scaune rulante pentru persoanele cu dizabilități: „Îl repar și în 40 de minute”
06:42
Doi elevi din Oradea au creat un AI pentru cercetarea medicamentelor și au câștigat argint în SUA
06:30
A fost abandonată când era bebeluș într-o cabină telefonică, după 30 de ani și-a găsit salvatorul, în Marea Britanie
06:29
Ferma Black Angus a lui Gigi Nețoiu, amendată din nou, cu 40.000 de lei. Ce au găsit inspectorii
TRENDING
5 oct.
Cine este Luca Niculescu, al patrulea premier desemnat de Nicușor Dan în patru luni. Are 10 zile să vină în Parlament cu lista de miniștri și programul de guvernare
5 oct.
Instagram face 16 ani - 10 lucruri pe care să le știi despre rețeaua socială
5 oct.
Euro s-a prăbușit la cel mai mic nivel din ultimele 17 luni, pe 5 octombrie 2026. Economist: „Nu vă puneți în fața trenului”
5 oct.
Horoscop 6 octombrie 2026. Taurii vor ca totul să se facă așa cum le convine lor, în special acasă, în familie
O femeie din Italia a obținut o sumă importantă drept despăgubiri după ce a alunecat pe un capac de suc într-o sală de cinema. Sursă foto: Getty Images.
5 oct.
A călcat pe un capac de suc la cinema și și-a rupt piciorul. Suma incredibilă obținută în instanță de o femeie din Italia
Piața imobiliară din Budva, una dintre cele mai cunoscute și căutate stațiuni turistice din Muntenegru, trece printr-o reconfigurare majoră. Sursă foto: Hepta.
5 oct.
Rușii și turcii își vând apartamentele, chiriile au scăzut cu până la 200 de euro, într-o stațiune foarte cunoscută din Muntenegru
muncitor-pavaj-curte
5 oct.
Alternativa modernă pentru betonul din curte, care se montează ca un joc LEGO și durează zeci de ani
Tablou cu scoici, cumpărat cu 30 de dolari, vândut la licitație cu 1,35 milioane de dolari. Sursă foto: Captură video: Youtube.
5 oct.
Un tablou de 30 de dolari, care nu mai fusese văzut în public de aproape 75 de ani, s-a vândut cu 1,35 milioane de dolari la o licitație: „Mă pictez întotdeauna pe mine însămi"
case-rosii-norvegia-aurora-boreala
5 oct.
Cum își izolează norvegienii casele fără să folosească polistiren. Materialul tratat termic care reține căldura chiar și la minus 30 de grade
Cum faci zacuscă fără ulei. Rețeta pas cu pas pentru iarnă. Sursă foto: Shutterstock
6 sept.
Cum faci zacuscă fără nicio picătură de ulei. Rețeta pas cu pas pentru iarnă
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10 sept.
Cât timp se fierbe dulceața de prune
Fructe și legume de toamnă
15 sept.
Ce legume și fructe de toamnă întăresc imunitatea înainte de sezonul răcelilor
Solniță cu sare și orez
22 sept.
De ce să pui orez în recipientul cu sare
Printre spectatorii din zona VIP s-a numărat și Laura Vicol, fosta deputată și fostă președintă a Comisiei Juridice din Camera Deputaților
5 oct.
Laura Vicol, urmărită penal în dosarul Nordis, a ieșit să se relaxeze la meciul România- Suedia de pe Arena Națională
Dominic Fritz a fost ales președintele USR în iunie 2025. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
5 oct.
Dominic Fritz a anunțat decizia USR pentru Guvernul lui Luca Niculescu, desemnat premier de Nicușor Dan
Vasile Iuga
5 oct.
Vasile Iuga, despre economia României: de ce avem potențial, dar ne blocăm la execuție
Familiile cu gemeni pierd sume considerabile din sprijinul financiar acordat de stat în comparație cu cele care au copii născuți succesiv
5 oct.
Mamele de gemeni din România, revoltate împotriva statului, care acordă ajutor redus pentru al doilea copil: „Nu există jumătate de foame”
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
3 oct.
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”