Ministrul Muncii nu vrea creșterea vârstei de pensionare: „Nu cred că oamenii trebuie să lucreze până în ultimul moment”

Comentează

Ministrul Muncii, Petre Florin Manole, a făcut mai multe declarații în cadrul emisiunii Insider Politic de la Prima TV. Acesta nu susține creșterea vârstei de pensionare peste 65 de ani. 

Ce spune ministrul Muncii despre vârsta de pensionare

În cadrul emisiunii Insider Politic, difuzată sâmbătă, la Prima TV, ministrul Muncii, Petre Florin Manole, a fost întrebat dacă se mai vede muncind după vârsta de 65 de ani.

„Sper să mai activez doar în sectorul ONG ca voluntar. Nu sunt adeptul creşterii vârstei de pensionare. Nu cred că oamenii trebuie să lucreze până în ultimul moment”, consideră ministrul Muncii.

De asemenea, după părerea lui, oamenii au nevoie de timp pentru viaţă personală, pentru nepoţi, pentru odihnă.

„Eu cred că vârsta de pensionare nu trebuie să crească. Sigur că sunt oameni care vor să lucreze şi după 65, şi după 67. Sunt oameni care la 70 de ani vor să lucreze. N-am nicio problemă cu ei, nici legală, nici personală. Şi există şi posibilitatea ca astăzi să lucrezi până când vrei tu. Dar este o opţiune”, a spus Petre Florin Manole.

De asemenea, acesta a punctat faptul că știe oameni din medii mai sărace, care la vârsta de 60, 65, 67 de ani sunt epuizați.

„La fel de bine cunosc oameni, mai ales din medii mai sărace, care sunt deja epuizaţi la 60, 65, 67 de ani, şi care au nevoie realmente de cel puţin o pauză, dacă nu de un sfârşit al vieţii active şi al vieţii de muncă. Opţiunea trebuie să existe şi va exista întotdeauna. Cine vrea să muncească mai mult, are acest drept. Eu vreau să muncesc mai mult acum, şi nu după 65 - 70 de ani”, a spus Petre Florin Manole. 

Ilie Bolojan, despre creșterea vârstei standard de pensionare

Miercuri, Ilie Bolojan a declarat în cadrul unei conferințe de presă că nu este timpul pentru creşterea vârstei standard de pensionare în România, ci e nevoie de eliminarea excepţiilor din toate domeniile, în condiţiile în care doar jumătate din românii cu vârste între 55 şi 64 de ani lucrează.

„E nevoie să avem mai mulţi oameni în economia reală. Una dintre probleme e că veniturile colectate la bugetul de stat nu sunt colectate decât de la oamenii care lucrează în România. Cu cât avem mai mulţi oameni care lucrează şi vor câştiga mai bine, cu atâta, fără să creştem impozite, vom avea o bază de impozitare mai mare şi putem asigura servicii de sănătate şi educaţie mai bune”, a spus Ilie Bolojan.

Acesta a punctat că trebuie luat un pachet de măsuri pentru a avea mai mulți oameni în economie.

„Suntem pe penulitmul loc în Europa la numărul de cetăţeni din populaţia activă implicaţi în economie. Între 55 şi 64 de ani, doar 53% din români lucrează. Ceilalţi au ieşit la pensie, prin diferite excepţii, sau nu lucrează, unii sunt plecaţi din ţară, dar nu sunt implicaţi direct în economie. Trebuie să luăm un pachet de măsuri ca să avem mai mulţi oameni în economie”, a spus Ilie Bolojan.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Nicușor Dan
15:45
Ce se schimbă pentru românii din Ucraina după promulgarea legii educației de către Zelenski. Reacția lui Nicușor Dan
Persoane participa la un protest intitulat Niciuna infranta. Niciuna uitata. Niciuna mai putin. impotriva violentei asupra femeilor, in Piata Victoriei din Bucuresti, miercuri, 18 iunie 2025.
15:22
Cornelia, al 31-lea femicid din România în 2026, a cerut ajutor, dar nu și-a reclamat soțul. Legea există, dar întârzie să fie aplicată
MONDEN
Anca Serea în casa cu șapte dormitoare
15:08
Anca Serea, amenințată într-o parcare din Capitală, de față cu fiica ei. Vedeta a mers la Poliție
Florin Piersic la MasterChef România 2026 | sursa foto: PRO TV
15:05
MasterChef, 13 octombrie 2026. Surpriză pregătită pentru Florin Piersic: Cine vine lângă el în show-ul de la PRO TV
POLITIC
 Ilie Bolojan conduce Guvernul din iunie 2025 și Partidul Național Liberal din iulie 2025, în calitate de președinte cu puteri depline. Foto: Hepta
15:17
PNL acceptă să susțină Guvernul Luca Niculescu 6 luni. Ilie Bolojan: „Vom fi în opoziție, dar în primele șase luni nu vom vota nicio moțiune de cenzură”
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
15:15
PSD decide miercuri dacă intră la guvernare în Cabinetul Niculescu. Variantele de pe masă SURSE
Ultimele știri
16:08
Aparținătorii pacienților oncologici ar putea avea dreptul la concediu și indemnizație și pentru însoțirea la investigații medicale. Proiectul a fost votat în Senat
16:06
5 știri Economic: Într-o singură lună, România a pierdut populația unui orășel
16:06
Șeful Renault, indignat că românii aleg mașini chinezești. Cere sprijin pentru industria auto și eliminarea mărcilor chinezești de la programul Rabla
Interviu
16:06
„Orice amânare de achiziție a unei locuințe înseamnă a cumpăra mai scump în viitor”, Bogdan Bălașa, General Manager HILS Development
TRENDING
09:54
Un meteorolog a analizat ultimele 47 de ierni și rezultatele sunt „surprinzătoare”: zăpada siberiană și iarna 2026-2027
12 oct.
La ce folosesc, de fapt, sferele de beton de pe trotuarele orașelor. Rolul pe care puțini îl cunosc
12 oct.
Un mecanic polonez a comparat motorul unui Volkswagen cu cel al unei mașini produse în China și a găsit mai multe asemănări suspecte
10 oct.
Câtă apă se pune la orez pentru a ieși pufos de fiecare dată
WizzAir
15:13
Reguli stricte Wizz Air pentru transportul dispozitivelor electronice: ce este complet interzis în bagajul de cală și ce nu ai voie să faci în timpul zborului
Un câine și o pisică împreună pe canapea
14:30
Cum menții o pisică sau un câine activ în casă când afară plouă sau e prea frig
Ambulanța aflată în misiune, blocată de un șofer iresponsabil pe autostradă. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Getty Images.
13:19
Amendă uriașă pentru un șofer care a blocat o ambulanță în misiune, pe o distanță de 6 km, în Germania: a ignorat complet sirena și luminile albastre
avion Qantas în aer
12:49
Un zbor Italia-Australia a fost anulat după o invazie de ploșnițe la bord. Pasagerii au fost mușcați timp de 17 ore, iar medicamentele din avion s-au epuizat
Rândunica este o pasăre mică, are o lungime de 19 cm, mai mică decât vrabia, și o greutate de 16-24 g. Sursă foto: Getty Images.
11:57
În 1974, mii de rândunele au fost urcate într-un Boeing 727, alături de 140 de pasageri. Povestea neobișnuitei operațiuni de salvare a păsărilor din Europa
Cât timp se fierb cartofii pentru piure
11 oct.
Cât timp se fierb cartofii pentru un piure reușit
Dafin, cimbru și mărar
10 oct.
Cum se conservă frunzele de dafin, cimbru și mărar pentru iarnă
Ce este zona 2 de efort în timpul antrenamentelor
17 sept.
Ce este zona 2 de efort și de ce e cea mai bună pentru arderea grăsimilor
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
23 sept.
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
Calin Georgescu in fata sustinatorilor sai, dupa ce a primit control judiciar in loc de arest preventiv. Foto: Vlad Chirea / Libertatea
BREAKING NEWS
14:59
Călin Georgescu ar putea scăpa de arestul preventiv. Tribunalul București a decis arestul la domiciliu, însă decizia nu este definitivă
Călin Georgescu, la Tribunalul București
ReportajExclusiv
14:28
Călin Georgescu, obligat să se prezinte la procesul în care e judecat pentru propagandă legionară și promovarea cultului unor persoane vinovate de crime de război
mama-nastere-nou-nascut
13:36
Mamele ar putea avea pe cineva drag alături la naștere. Proiectul de lege care poate schimba regulile în maternități
O criză fără precedent zdruncină sistemul de sănătate din România. Sursă foto: Getty Images
Analiză
13:00
Dezastru la examenul național de medic specialist 2026: Rată masivă de picare, bareme contestate și memorii. Zeci de tineri medici riscă să devină șomeri
Donald Trump a acuzat faptul că participarea SUA în NATO a fost tratată istoric ca „o stradă cu sens unic”. Foto: Getty Images
07:27
De câte războaie e nevoie ca să iei un Nobel pentru Pace?
Luca Niculescu, Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu Sursa foto Dumitru Angelescu, Agerpres
12 oct.
Pactul care a băgat România în criză. Luca Niculescu, pe urmele tandemului Nicu&Marcel
sistem-energie-curent-baterii
12 oct.
Eficiență sau Supraviețuire? Noua arhitectură energetică a României în fața riscurilor hibride și geopolitice
Ilie Bolojan și mai mulți lideri ai PNL
11 oct.
Noul PNL: Good Bye, USA și Deutschland Uber Alles?