Victor Costache explică de ce a trimis Corpul de Control la Spitalul Universitar: "Acolo apar evenimente în cascadă"

Comentează

Ministrul Sănătății, Victor Costache, spune că a decis să se facă un control la Spitalul Universitar din București, pentru că apar mereu evenimente acolo. Ministrul le-a cerut echipelor de medici de acolo să nu intre într-un joc politic, scrie Agerpres.

"Am trimis acolo Corpul de control. Acolo apar evenimente în cascadă. (...) Este un spital important de care depinde viaţa a mii de pacienţii. Este unul dintre cele mai mari spitale din România şi fac un apel la echipele medicale să nu intre într-un joc politic. Toţi medicii au depus un jurământ, au o datorie faţă de pacient şi faţă de instituţia în care lucrează şi să lăsăm Corpul de control să vadă dacă sunt nereguli şi să nu se impieteze calitatea îngrijirilor medicale care sunt acordate pacienţilor", a afirmat ministrul, scrie Agerpres.

El a spus că, din câte ştie, se efectuează intervenţii chirurgicale în unitatea medicală.

"Din câte ştiu se operează acolo. Au apărut disfuncţionalităţi în gestionarea unor aparate medicale şi aşteptăm analiza Corpului nostru de control, a Inspecţiei Sanitare de Stat, pentru a lua măsuri. Este foarte important: este un colectiv mare de medici şi asistente medicale. Fac o treabă extraordinară, foarte multe intervenţii, este un volum de muncă foarte mare şi trebuie să avem cu toţii inteligenţa să trecem de la stadiul conflictului la stadiul soluţiilor", a susţinut Costache.

În presa centrală a apărut o informaţie potrivit căreia medici de la secţiile de ortopedie-traumatologie de la SUUB ar fi amânat mai multe operaţii, pe motiv că aparatura nu ar fi avut avizul CNCAN.

Ulterior, conducerea spitalului a precizat că nu a fost informată de niciunul dintre cei doi şefi ai secţiilor de ortopedie-traumatologie că au fost amânate intervenţii chirurgicale şi că în programul operator erau pacienţi care necesitau intraoperator control radiologic.

"În cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti există Serviciul de Radiologie, care funcţionează 24 de ore din 24, 7 zile din 7, astfel încât medicii de la Radiologie pot să-i ajute pe medicii de pe secţiile de ortopedie-traumatologie, acestea în condiţiile în care niciunul dintre medicii din cadrul secţiilor de ortopedie-traumatologie nu poate utiliza individual aparatura mobilă cu radiaţii ionizante, deoarece nu are permis pentru practici cu radiaţii ionizante de nivel 2 eliberat de CNCAN", se arăta într-un comunicat al unităţii medicale remis presei luni.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Ambasadorul american la NATO, Matthew Whitaker, a cerut modernizarea infrastructurii europene pentru a asigura o mobilizare rapidă a trupelor spre est, într-un context de reevaluare a prezenței militare a SUA pe continent
15:57
SUA cer Europei să pregătească deplasarea rapidă a trupelor spre est. Ce trebuie să facă România
Nicușor Dan
15:45
Ce se schimbă pentru românii din Ucraina după promulgarea legii educației de către Zelenski. Reacția lui Nicușor Dan
MONDEN
Paula Chirila și Dan Giuvelic | sursa foto: PR
17:46
Paula Chirilă și-a făcut propria emisiune. Peste 100.000 de oameni s-au uitat la primele două episoade: „Cred că ăsta e secretul”
Parastas Tamara Buciuceanu
17:29
Actorul Mihai Constantin a făcut parastasul de 7 ani pentru Tamara Buciuceanu-Botez
POLITIC
Premierul desemnat Luca Niculescu va depune pe 15 octombrie la Parlament programul de guvernare și lista miniștrilor. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
18:11
Anunțul făcut de Luca Niculescu după noile negocieri cu partidele pentru a primi votul în Parlament
Un barbat in costum gri sta la o masa si acordă un interviu
InterviuExclusiv
18:00
Politologul Gheorghe Fârte critică dur graba formării Guvernului: „Neserios și iresponsabil. Președintele a făcut o greșeală teribilă”
Ultimele știri
18:21
A început asfaltarea pe cel mai lung viaduct de autostradă din România, pe A3
18:21
Furtuna Rachel a făcut prăpăd în sudul Californiei. Mai multe locuințe, devastate de valurile puternice: „Nu s-a mai întâmplat niciodată așa ceva”
18:20
5 fructe de toamnă bogate în fibre, recomandate de nutriționiști
18:11
Anunțul făcut de Luca Niculescu după noile negocieri cu partidele pentru a primi votul în Parlament
TRENDING
09:54
Un meteorolog a analizat ultimele 47 de ierni și rezultatele sunt „surprinzătoare”: zăpada siberiană și iarna 2026-2027
12 oct.
La ce folosesc, de fapt, sferele de beton de pe trotuarele orașelor. Rolul pe care puțini îl cunosc
12 oct.
Un mecanic polonez a comparat motorul unui Volkswagen cu cel al unei mașini produse în China și a găsit mai multe asemănări suspecte
10 oct.
Câtă apă se pune la orez pentru a ieși pufos de fiecare dată
New Project (3)
18:08
Fenomenul ORIGINS a cucerit Bucureștiul: Mahmut Orhan și un lineup de excepție au semnat petrecerea anului la Romaero
Paradis Hotels - litoralul romanesc
16:20
Românii cu vârste cuprinse între 40 și 59 de ani țin în spate litoralul românesc. Peste jumătate dintre vacanțe sunt plătite de ei, arată o nouă analiză
Laponia | sursa foto: Eturia
16:02
Care sunt cele mai căutate destinații pentru sărbătorile de iarnă. Unde pleacă românii în decembrie 2026 și ianuarie 2027
Borcan cu maioneză
15:46
Cum dregi un sos care s-a tăiat. Trucuri rapide de la bucătari
Cât timp se fierb cartofii pentru piure
11 oct.
Cât timp se fierb cartofii pentru un piure reușit
Dafin, cimbru și mărar
10 oct.
Cum se conservă frunzele de dafin, cimbru și mărar pentru iarnă
Ce este zona 2 de efort în timpul antrenamentelor
17 sept.
Ce este zona 2 de efort și de ce e cea mai bună pentru arderea grăsimilor
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
23 sept.
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
Persoane participa la un protest intitulat Niciuna infranta. Niciuna uitata. Niciuna mai putin. impotriva violentei asupra femeilor, in Piata Victoriei din Bucuresti, miercuri, 18 iunie 2025.
15:22
Cornelia, al 31-lea femicid din România în 2026, a cerut ajutor, dar nu și-a reclamat soțul. Legea există, dar întârzie să fie aplicată
Calin Georgescu in fata sustinatorilor sai, dupa ce a primit control judiciar in loc de arest preventiv. Foto: Vlad Chirea / Libertatea
14:59
Călin Georgescu ar putea scăpa de arestul preventiv. Tribunalul București a decis arestul la domiciliu, însă decizia nu este definitivă
Călin Georgescu, la Tribunalul București
ReportajExclusiv
14:28
Călin Georgescu, obligat să se prezinte la procesul în care e judecat pentru propagandă legionară și promovarea cultului unor persoane vinovate de crime de război
mama-nastere-nou-nascut
13:36
Mamele ar putea avea pe cineva drag alături la naștere. Proiectul de lege care poate schimba regulile în maternități
Donald Trump a acuzat faptul că participarea SUA în NATO a fost tratată istoric ca „o stradă cu sens unic”. Foto: Getty Images
07:27
De câte războaie e nevoie ca să iei un Nobel pentru Pace?
Luca Niculescu, Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu Sursa foto Dumitru Angelescu, Agerpres
12 oct.
Pactul care a băgat România în criză. Luca Niculescu, pe urmele tandemului Nicu&Marcel
sistem-energie-curent-baterii
12 oct.
Eficiență sau Supraviețuire? Noua arhitectură energetică a României în fața riscurilor hibride și geopolitice
Ilie Bolojan și mai mulți lideri ai PNL
11 oct.
Noul PNL: Good Bye, USA și Deutschland Uber Alles?