Miracolele de Paște CARE TE LASĂ CU GURA CĂSCATĂ

Comentează

Piedone a descoperit chipul lui Iisus într-un ciur

Paștele din 1996 este cel care a marcat semnificativ şi irevocabil viața omului Cristian Popescu Piedone, actualul primar al Sectorului 4. În noaptea de Înviere, acesta se afla la restaurantul său, când a observat ceva ciudat la ciurul în care fuseseră puse câteva legume.
După ce şi-a făcut bilanţul, Piedone a ieşit din biroul de la contabilitate şi s-a uitat în sală. I-a atras atenţia flacăra de la lumânare. "Mă uit la flacăra lumânării şi parcă văd ceva deosebit în ciur. Zic - ce naiba, am halucinaţii? Îl întreb pe un ospătar ce vede în ciur. Îmi zice că verdeaţă pentru cartofi. Îl întreb pe al doilea - îmi răspunde la fel. şi încă aşa de vreo câteva ori. Apoi am înţeles că Iisus mi se arătase, de fapt, mie. De ce în acea seară? Momentul coincide cu cel în care Iisus a fost răstignit pe cruce, la vârsta de 33 de ani, cât aveam şi eu atunci", a explicat Piedone.
"Totul s-a schimbat în viaţa mea, de atunci. Dumnezeu a vrut să aducă oaia rătăcită pe drumul cel bun, eu fiind un ateu convins până în acel moment", şi-a explicat Piedone.
Vestea ciurului minune al lui Piedone s-a dus repede peste graniţă, până la Vatican, după cum a precizat acesta. "Au venit de la Patriarhie, mi-au zis să-l donez. Au venit unii de la Vatican cu măsurători de autenticitate şi colecţionari de artă. La un moment dat s-a făcut licitaţie şi se ajunsese la suma de 25.000 de dolari, dar nu am vrut să-l dau".


Fața lui Dumnezeu, surprinsă în spațiu

Creştinii credeau că Raiul există fizic şi se află undeva deasupra norilor, însă telescopul Hubble a surprins o imagine care, în imaginaţia oamenilor, ar plasa "al nouălea cer" un pic mai departe, în galaxia NGC 1316.
Ca lucrurile să fie şi mai bizare, NGC 1316 este una dintre cele mai puternice surse de unde radio din cer, astfel că s-ar putea crede că Dumnezeu încearcă să ia legătura cu fiii săi de pe Pământ.
Din punct de vedere fizic, tot ce vedem în fotografie sunt formele luate de praful cosmic, care fac ca faţa lui Dumnezeu să fie vizibilă.

Icoanele care au plâns în Săptămâna Mare

Sute de locuitori ai Skopje au vizitat luni biserica Sveti Dimitrije pentru a vedea icoane şi fresce care ar fi început să strălucească fără niciun motiv aparent, un fenomen pe care preotul paroh nu a ezistat să îl califice drept miracol.
"Este cu adevărat un miracol, a început ieri (duminică - n.r.) în partea centrală a iconostasului. Culoarea aurie este foarte vizibilă şi fenomenul continuă", a declarat preotul Dimce Malinov. El a explicat că icoanele au început să strălucească de parcă ar fi fost lustruite cu grijă.
"De dimineaţă am continuat să observ fenomenul, jumătate dintre icoane erau deja lustruite. Iniţial apărea culoare roşie, care se transforma în auriu (...) se pot vedea icoanele autocurăţându-se de sud în jos", a spus prelatul.

Minunea lor a fost propriul copil

O familie din Argentina a avut surpriza să constate că beeblușul lor, care fusese declarat mort de 12 ore, era viu, la morga spitalului. Părinții spun că totul e o minune de la Dumnezeu, dar vor să dea in judecata spitalul pentru malpraxis. Numele copilului va fi Luz Milagros ("Luz" înseamnă "lumină", iar "Milagros" - "miracole"). Totul a început după ce copilul s-a născut prematur, cu trei luni înainte de termen. Fetița a fost în stare critică o perioadă, dar părea că va rezista. Femeia a mai spus că a primit un certificat de deces la doar 20 minute după ce a născut. Ceea ce a urmat a fost cu adevărat șocant. Doctorii au dus-o pe fetiță la morgă, unde au închis-o într-o cameră frigorifică. Cei doi părinți s-au dus să își ia rămas bun după 12 ore, moment în care au costatat minunea.
 
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
cristian-stanciu, rotaru gheorghe fotografii facebook
Analiză
20:00
Doi influenți membri PSD își vor pierde mandatele la Iași: au început să „curgă” notificările ANI. „Voi ataca ordinul”
Cuplu care se bucură de toamnă
19:27
Cum va fi vremea în 1 octombrie 2026: brumă dimineața, dar temperaturile ating chiar și 26 de grade în unele zone
MONDEN
Conflict la MasterChef | sursa foto: PRO TV
18:43
Conflict la Masterchef: „Indiferent dacă sunt în capătul celălalt al cămării, scoate ghearele”
Vladimir Drăghia și Dumbo (Marius Alexandru) la „Desafio: Aventura” | sursa foto: PRO TV
Exclusiv
17:40
Singurul cuvânt prin care Dumbo îl caracterizează pe Vladimir Drăghia: „Nu știa să calculeze. Despre ce vorbim?”
POLITIC
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990. Foto: Shutterstock
20:40
CTP îl compară pe Nicușor Dan cu Ceaușescu după ce președintele a refuzat alegerile anticipate în urma căderii Guvernului Mureșan în Parlament
Traian Băsescu a condus România în perioada 2004-2014. Foto: Getty Images
19:57
Traian Băsescu a reacționat după ce Nicușor Dan a anunțat că va desemna al patrulea premier și nu va face alegeri anticipate
Ultimele știri
21:28
Rumen Radev, avertisment împotriva pericolului nuclear: „Să nu mai vorbim despre Rusia și să începem să vorbim cu ea”
21:17
Ilie Bolojan vorbește despre varianta Sorin Grindeanu premier după consultările cu Nicușor Dan din 5 octombrie: „Dar nu merită România o astfel de situație”
21:00
Tumoră de 10 kg, extirpată din abdomenul unui bărbat de 56 de ani, în Brăila: îi mutase ficatul, rinichiul drept și intestinele
20:50
Ionuț, un ciobănaș din Bistrița, dat dispărut după ce a plecat cu turma de oi la păscut, dar animalele s-au întors singure
TRENDING
15:25
Guvernul Mureșan a picat la votul din Parlament. Ce urmează după respingerea Cabinetului
15:34
Sorin Grindeanu, mesaj la câteva minute după ce Guvernul Siegfried Mureșan a picat la votul din Parlament
ExclusivInterviu
07:00
Procurorul european Cătălin Borcoman dezvăluie că în România fraude de 6 miliarde de euro cu fonduri europene sunt investigate de Parchetul European
12:00
Acoperământul Maicii Domnului - 1 octombrie. Ce tradiții se respectă de Pocroave și ce semnficație are această sărbătoare
A plătit 2 euro pe o statuetă la vechituri, iar după 40 de ani a vândut-o de 120.000 de ori mai scump. Sursă foto: Stockholms Auktionsverk.
20:29
Un bărbat a cumpărat o statuetă cu 1,84 de euro dintr-un târg de vechituri, iar după 40 de ani a vândut-o cu o suma uriașă
Banii din Sănătate si din spitale, studiul cercetatorilor de la ASE
20:00
Cifrele secrete ale Sănătății: Cum s-au chinuit cercetătorii ASE să afle pe ce se duc banii din spitale, pentru că instituțiile statului nu vorbesc între ele
Soare, la comandă ce sunt lucșii și cum pot oglinzile orbitale să lumineze Pământul pe timpul nopții. Sursă foto: Captură video/ Youtube.
19:31
Ce sunt lucșii, oglinzile care vor lumina Pământul noaptea. O companie vrea să trimită 50.000 de sateliți în spațiu până în 2035
Patru mașini parcate
19:12
Un șofer și-a lăsat mașina în parcarea unui supermarket, în Croația. Ce a găsit a doua zi l-a lăsat fără cuvinte: „Toată stima pentru profesionalismul lor”
Numarul neasiguratilor in sistemul de asigurări de sanatate public a crescut
19:00
„Gaura neagră” din Sănătate: Numărul neasiguraților a crescut cu jumătate de milion. Peste 95% sunt tineri și apți de muncă
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Interiorul Bisericii Ortodoxe Zlătari, situată pe Calea Victoriei, unde se află racla cu moaștele Sfântului  Mucenic Ciprian.
2 oct. 2024
Sfântul Ciprian, sărbătorit pe 2 octombrie:tradiții și obiceiuri. Ce să faci neapărat în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Consiliul General al Municipiului Bucureşti a adoptat miercuri un nou regulament privind ridicarea maşinilor parcate neregulamentar
18:50
Mașinile parcate ilegal în București vor fi ridicate după reguli noi. Cât îi costă pe șoferi să-și recupereze mașina
Concurs columbofili - Bănești, județul Prahova
ReportajExclusiv
18:43
Un porumbel de 15.000 de euro din Prahova a zburat cu 1.230 de metri pe minut, ca să se întoarcă acasă, din Bulgaria
Animawings Airbus A320
BREAKING NEWS
18:37
Animawings a cerut intrarea în insolvență, după ce a anunțat retragerea temporară din uz a avioanelor Airbus A220-300
Orașul Gelsenkirchen din Germania
18:15
Ce măsuri împotriva „migrației sărăciei” din România și Bulgaria vrea să ia un oraș din Germania
Poluare Bucureşti
29 sept.
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
29 sept.
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri