De Adrian Ilie,

Echipaţi cu fluiere sau tamburine, manifestanţii şi-au început marşul de protest din Paris în jurul orelor 11:00 GMT. „Justiţie socială, justiţie fiscală, anticapitalistă”, se putea auzi în coloana de protestatari, şi mai puţin densă ca cea de săptămâna trecută, care număra 2.100 de manifestanţi, potrivit Ministerului de Interne francez.

Demarat ca un protest împotriva fiscalităţii şi a politicii sociale a guvernului, această mişcare inedită s-a transformat într-o contestaţie proteiformă. După luni de mobilizare de intensitate variabilă, care a atras mai multe zeci de mii, ajungând la un maxim de 200.000 de manifestanţi, ultimele săptămâni au arătat o sufocare a mobilizării: la 18 mai, „vestele galbene” au atras circa 15.500 de oameni pe întreg teritoriul Franţei, iar în 25 mai – 12.500.

În condiţiile în care procurorul Parisului a dat asigurări săptămâna aceasta că poliţişti vor fi judecaţi pentru violenţe în timpul manifestaţiilor, suscitând furia organizaţiilor sindicale din poliţie, mai multe sloganuri împotriva forţelor de ordine erau scandate sâmbătă pe străzile Parisului.

De la începutul mişcării, de partea manifestanţilor au fost rănite 2.448 de persoane, potrivit cifrelor Ministerului de Interne din 13 mai. Potrivit evidenţei ţinute de jurnalistul independent David Dufresne, 24 dintre aceşti răniţi au avut ochi scoşi, iar cinci – câte o mână smulsă.

De partea forţelor de ordine, ministerul a numărat 1.797 de răniţi, în principal poliţişti sau jandarmi. Alte manifestaţii era prevăzute în Franţa sâmbătă, precum şi un „marş al celor mutilaţi” duminică, la Paris.

Citește și: Protest al vestelor galbene în Bruxelles, în ziua alegerilor europarlamentare. Mulțimea, dispersată de polițiști cu gaze lacrimogene / VIDEO