3850-112938-mort.jpg Intr-o mare de lacrimi şi tristeţe, peste două sute de oameni au condus- o, ieri, pe ultimul drum pe Diana Maloş. Deşi poliţiştii spun că “Miss Vacanţa 2008” s-a spanzurat de un paltin din curtea Manăstirii “Sf. Ioan” din Suceava, fata a avut parte de o slujbă creştinească.

Pe lângă flori şi lumânări, prietenii Dianei au venit la înmormântare cu mai multe pancarte şi afişe prin care cereau autorităţilor “să-şi facă datoria”. “Diana nu s-a spânzurat”, a fost opinia generală a mulţimii îndurerate. Copleşită de lacrimi, Adina Maloş, mama Dianei, e convinsă că fiica ei a fost omorâtă şi nu-şi doreşte decât ca ucigaşii să plătească. La finalul slujbei religioase, până şi preotul Iustinian, de la Biserica Adormirea Maicii Domnului, loc unde Diana obişnuia să se roage, a ţinut să adauge că speră într-o reexaminare corectă a probelor.

3850-112937-mesaje.jpg

3850-112936-iubit.jpgFostul iubit al fetei, prezent la funeralii

Foştii colegi de clasă ai Dianei au venit cu toţii la înmormântare. Loredana Andronache, elevă în clasa a XII-a, a povestit despre Diana că “era o fire veselă, prietenoasă”, dar în ultima lună nici un coleg nu mai reuşise să-i vorbească. Dănuţ Ghenici, de 18 ani, i-a fost Dianei coleg de clasă. “Nu era o persoană care să se sinucidă”, a susţinut el. Bogdan Nastasi, fostul iubit al Dianei, nu a lipsit de la funeralii. El a stat alături de familie şi a ţinut- o în braţe pe sora cea mică a fetei. “O cunoşteam bine şi cred sincer că a fost ucisă”, a spus tânărul.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.