Mississippi a fost lovit vineri seară, 24 martie, de furtuni și tornade care au provocat daune catastrofale comunităților din întregul stat. Furtunile au provocat întreruperi ale electricității, au smuls acoperișurile caselor, au distrus zeci de maşini, iar cartiere întregi au fost rase de pe suprafaţa pământului.

Biden a ordonat ca un ajutor federal să fie acordat în plus faţă de cel local şi de la nivelul statului zonelor afectate. Finanţarea va fi disponibilă pentru persoanele afectate din comitatele Carroll, Humphreys, Monroe şi Sharkey, potrivit unui comunicat al Casei Albe.

Președintele american a descris, de asemenea, imaginile dezastrului din Mississippi drept „sfâșietoare”.

„Orașul meu a dispărut”

Rolling Fork, un orășel cu 2.000 de locuitori din vestul Mississippi, a fost „efectiv distrus”, a declarat primarul Eldridge Walker, pentru CNN.

„Orașul meu a dispărut. Dar suntem rezistenți și ne vom reveni”, a declarat primarul.

At least 25 killed as tornado rips through US state of MississippiIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

De asemenea, furtunile au provocat moartea a cel puțin 25 de oameni, iar alte zeci sunt răniţi, potrivit serviciilor de urgenţă din statul Mississippi (MSEMA). Echipe de căutare şi salvare încearcă în continuare să găsească victime.

Guvernatorul din Mississippi, Tate Reeves, a descris situația cu care se confruntă statul său drept „o tragedie”, evocând „pagube devastatoare”, într-o serie de mesaje postate pe Twitter.

Foto: EPA / Profimedia

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.