În urma anchetei epidemiologice, inspectorii sanitar-veterinari au dispus sistarea producţiei, iar reluarea activităţii se va face după igienizarea unităţii şi verificarea eficienţei acesteia, se arată în documentul citat.
De asemenea, inspectorii pentru siguranţa alimentelor au confiscat 157.650 pungi de lapte UHT de 200 de mililitri, din loturile incriminate, acestea urmând să fie distruse şi au reţinut toate celelalte loturi de lapte care au fost produse ulterior datei de producţie a loturilor infestate. Din loturile reţinute au fost prelevate probe care vor fi, de asemenea, analizate.
În plus, inspectorii ANSVSA au decis ca producătorul să fie controlat lunar, iar fabrica a primit o amendă de 40.000 de lei, pentru punerea în consum de produse cu parametrii microbiologici depăşiţi.
La sfârşitul lunii martie, în decurs de câteva zile, 66 de persoane, între care 63 de copii cu vârste cuprinse între doi şi 14 ani, au fost diagnosticate cu toxiinfecţie alimentară, după ce au consumat produse distribuite în şcoli prin programul „Lapte şi corn”. Pacienţii proveneau din localităţi diferite, copiii intoxicaţi provenind de la peste 40 de unităţi de învăţământ.
Citeşte şi: Incredibil! Programul ”Laptele şi cornul” a băgat 66 de persoane în spital! Află unde
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Băsescu: „N-a fost niciun atac rusesc. A fost atacul la democraţie prin şarlatanie, prin ceea ce este acest Georgescu”
Viva.ro
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
FANATIK.RO
Destinația accesibilă din Europa în care poți să te duci iarna dacă vrei să scapi de frig și vreme rea. A devenit din ce în ce mai populară și în rândul românilor, Wizz Air are zboruri către ea
GSP.RO
„A făcut totul să mă distrugă!”. Simona Halep, mesaj-MANIFEST, după ce Iga Swiatek a fost prinsă dopată
Elle.ro
Ana Bodea și Valentin Butnaru, parteneri de cuplu, dar și în afaceri. Ce proiect ambițios au demarat cei doi îndrăgostiți: „De-abia aștept să…”
Unica.ro
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Observatornews.ro
Haosul după decizia CCR ia amploare. Frauda reclamată de Cristian Terheş nu a fost găsită, iar voturile se renumără fără observatori independenţi
HOROSCOP
Horoscop 29 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi care îi invită la destindere, dacă nu totală, măcar parțială, la nivelul minții