“Am discutat cu deputaţii de la putere şi din opoziţie şi am aflat că s-a amânat pentru săptămâna viitoare votul privind disponibilizările în MAI. De aceea şi mitingul va fi tot săptămâna viitoare”, a declarat Marian Gruia de la Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual.
Sindicaliştii anunțaseră săptămâna trecută că organizează mâine un miting de protest la Palatul Parlamentului, de la ora 9:30, la intrarea de pe latura Parc Izvor.
“Scopul protestului este sensibilizarea parlamentarilor pentru a da un vot negativ Proiectului de Lege privind încadrarea MAI în bugetul alocat. Actul normative urmează să reglementeze o disponibilizare masivă a personalului din M.A.I. precum şi anularea mai multor drepturi cuvenite, prin lege, celor disponibilizaţi”, susțineau sindicaliştii într-un comunicat de presă.