Construită în 1853, de către omul de afaceri Gheroghe Assan, cu utilaje de ultimă generaţie aduse de la Viena, Moara lui Assan a devenit după Revoluţie terenul de antrenament al "rechinilor" imobiliari, care au făcut tot ce le-a stat în putinţă pentru a distruge un monument istoric de valoare naţională trecut pe lista patrimoniului industrial, doar pentru a elibera un spaţiu din centrul Capitalei, ideal pentru un cartier rezidenţial sau clădiri pentru birouri.
Utilajele fabricii, care valorau multe milioane de euro şi care aveau o valoare inestimabilă pentru istoria tehnicii, au fost dezmembrate şi valorificate la fier vechi, multe dintre anexele complexului au fost demolate, iar clădirile centrale ale ansamblului au fost vandalizate. Arhiva societăţii, mobilierul, ferestrele şi uşile, gardurile şi chiar cărămizile din pereţi au dispărut rând pe rând. După ce în 2006 s-a încercat demolarea sa fără autorizaţie, iar în 2007 a devenit loc de depozitare a gunoaielor, lovitura de graţie a fost dată pe 14 mai 2008, când clădirea principală a fost mistuită de un incendiu, care, conform autorităţilor, a fost declanşat de o mână criminală. Ruinele celebrului ansamblu industrial, ce ocupă în prezent o suprafaţă de 4,7 hectare în zona Bucur Obor - Lizeanu, au devenit de curând locul de joacă al oamenilor străzii, al tinerilor care-şi găsesc adăpost aici pentru a-şi injecta droguri sau pentru rromii care locuiesc în apropiere şi se îndeletnicesc cu colectarea de fier vechi.
Istoria Morii lui Assan
Fabricile Assan au fost inaugurate în 1853, reprezentând prima moară din România acţionată cu motor cu aburi. În 1894 a fost înfiinţată o nouă secţie de lacuri şi culori, iar în anul 1903 s-a construit un nou siloz de grâne, care a fost, la acea dată, cea mai înaltă clădire din Bucureşti (41 metri). După 1903, moara Assan a fost dotată cu energie electrică, având uzină proprie, iar în iunie 1930, a fost transformată în Societate Anonimă pe Acţiuni, sub denumirea "Fabricele Assan", care cuprindeau patru industrii diferite: măcinarea cerealelor, lacuri şi culori, uleiuri vegetale, săpunuri şi chit. În august 1943, s-au introdus gazele naturale, iar în 1946 fabrica avea 400 de angajaţi şi era dotată cu cele mai noi utilaje şi tehologii. Naţionalizate în 1948, Fabricile Assan au fost împărţite în două - Fabrica de morărit şi panificaţie "Grâul" şi Fabrica de ulei S.C. Solaris S.A., care, după 1989, şi-au dat sfârşitul şi au lăsat situl înscris pe "Lista monumentelor istorice din România" cu amândouă picioarele în groapă.
Fotografii: Gabriel Chirea