„Din păcate așa este. Tata s-a stins. A murit acasă, așa și-a dorit. A avut un cancer de mai mulți ani, dar și o vârstă. Dumnezeu să-l ierte! Vom stabili în scurt timp toate detaliile, dar probabil o să fie înmormântat acolo unde și-a dorit, la Cimitirul Izvorul Nou!”, a spus fiul lui Ghițulescu.

Ion
Ghițulescu s-a născut la 27 august 1930, la Bucureşti. A practicat
baschet și rugby, în sportul cu balonul oval ajungând până în
lotul național de juniori, dar a abandonat după ce unul dintre
marii jucători ai României, Rene Chiriac, i-a provocat o fractură
la picior, ce a urmat unei alte fracturi, la umăr.

A
crescut în Obor, aproape de stadionul unui club legendar. A jucat
fotbal pe stradă cu Ozon și a devenit ziarist fiindcă Partidul
Comunist i-a închis tatăl în pușcărie și astfel i-a refuzat
fiului accesul la Facultatea de Chimie. A urmat, totuşi, cursurile
Facultăţii de Ziaristică din Bucureşti, absolvite în anul 1954.

La
21 de ani devea reporter sportiv

În
anul 1951, la 10 februarie, devine reporter la secţia sport a
Radiodifuziunii Române. Chiar în acel an realizează prima emisiune
de sport înregistrată pe bandă de magnetofon, „Cu microfonul
printre sportivi”, într-o perioadă în care lumea era înnebunită
după emisiuni înregistrate, tocmai fiindcă acestea nu se mai
realizeaseră până atunci.

Ion Ghițulescu

„În 1951 am făcut prima emisiune de sport înregistrată pe bandă de magnetofon, „Cu microfonul printre sportivi”. Lumea era înnebunită după emisiuni înregistrate, fiindcă nu se mai făcuseră. La un moment dat am înregistrat un antrenament al canotorilor. Se dădea atât de multă importanță elementului sonor, că am înregistrat scârțîitul pașilor pe nisip când canotorii scoteau bărcile din magazie și le duceau pe malul Snagovului”, își amintea într-un interviu acordat Gazetei Sporturilor, în 2015.

Conducătorii de cluburi se interesau de fiecare dată cine va veni la meci: arbitrul, comentatorul. De cele mai multe ori erau amabili cu noi… Nu vă gândiți că luam bani! Nici măcar n-am fost în situația să mi se propună bani vreodată. Dar amabilitatea mergea destul de departe… De la Galați plecam cu un pește, de la Bacău cu un curcan…

Ghițulescu, în interviul din 2015 pt Gsp:

Prima
transmisiune în direct nu se uită niciodată

Începând
cu anul 1955, realizează primele transmisiuni în direct de la
competiţii sportive, comentând meciul de fotbal CCA București –
Energia Petroșani, scor 1-1: „Înaintea meciului am mers în
vestiare, să-i cunosc pe jucători, să mă documentez. Când am
început comentariul am uitat tot, mi s-a șters din minte tot ce
știam! Nu-mi dau seama cum m-am descurcat, dar lumea m-a pupat și
m-a felicitat la final”.

Doi
ani mai târziu, prima călătorie peste graniţă în calitate de
comentator sportiv, pentru meciul de fotbal Iugoslavia – România,
scor 2-0. În total a comentat 1.750! Ultimul a fost în septembrie
2002, Bistrița – Brașov 3-1.

Printre
evenimentele la care a luat parte, ca trimis special al
Radiodifuziunii, de unde a realizat transmisii live sau înregistrate,
se numără: şapte ediţii ale Jocurilor Olimpice (1960, 1964, 1972,
1980, 1984, 1992, 1996), Campionatele Mondiale de fotbal (1966, 1990,
1994), Campionatele Mondiale de handbal.

A
scris istorie cu „Fotbal minut cu minut”

În primăvara
lui 1965 a debutat emisiunea „Fotbal minut cu minut”, din cabina
35, proaspăt construită, un loc din care se puteau realiza 15
legături diferite. Inițial emisiunea s-a numit „Cu microfonul
printre sportivi” și transmitea și alte sporturi în direct, nu
doar fotbal.

„Fotbal
minut cu minut” se numea doar miercurea, când erau meciuri din
Cupa României. Emisiunea avea 120 de minute, cu un prolog citit de
Ioan Chirilă și un epilog al lui Conți Bărbulescu, unul dintre
cei mai buni umoriști ai vremii.

Ion Ghițulescu a scris istorie cu „Fotbal minut cu minut”

„A
fost un moment-cheie al vieții mele. În 1964 i-am propus lui George
Ionescu, șeful Radio-televiziunii, să facem o emisiune cum văzusem
că existau în Franța și în Italia. La noi era complicat. Tehnic,
nu puteam face mai mult de patru legături. Am făcut probe să
transmitem măcar patru meciuri, dar George Ionescu, deși foarte
pasionat, avea un defect: era fricos. Se temea atât de tare că nu
va ieși emisiunea, încât a decis să renunțăm. Discuțiile aveau
loc în toamnă. În primăvara următoare, în 1965, am pornit
emisiunea”, își amintea Ghițulescu.

Atașamentul meu față de Dinamo s-a interpretat după ce am ales să comentez partidele lor grație relației de amiciție pe care o aveam cu Lucescu. Soția mea a fost colegă de serviciu cu Neli, nevasta lui Mircea, și eram prieteni de familie. Au fost de multe ori la noi acasă. Dar dinamovist nu am fost. Am ținut cu Unirea Tricolor, mi-a fost greu să mai simpatizez în mod deosebit altă echipă.

Ion Ghițulescu:

Ion
Ghițulescu era considerat unul din cei trei corifei ai presei
sportive de la noi din ţară, din postura de om de radio, alături
de Ioan Chirilă (presă scrisă) şi Cristian Ţopescu
(televiziune).

Ion Ghițulescu, legendă a radioului din România

  • născut pe 27 august 1930 la Bucureşti
  • a participat la 7 ediţii a Jocurilor Olimpice (1960, 1964, 1972, 1980, 1984, 1992, 1996) şi la 3 Campionate Mondiale de fotbal (1966, 1990, 1994)
  • 1951: angajat ca reporter al secţiei sport a Radiodifuziunii Române
  • 1960: a fost numit şeful Secţiei sport al radioului
  • 1990: a fost numit director al Direcţiei Programe a Radiodifuziunii Române, dar şi membru în Consiliul de Administraţie, pînă în 1996
  • 1996: a fost pensionat pentru limită de vîrstă, dar a continuat să lucreze în cadrul Radio România
  • 1996: a fost numit consilier pe probleme de programe la Cabinetului Preşedintelui – Director General al Societăţii Române de Radiodifuziune

Urmărește-ne pe Google News