La începutul acestei săptămâni, când a fost trimisă în judecată alături de alte trei persoane, în dosarul în care Nuţulică, fiul lui Nuţu Cămătaru, este acuzat că pe 27 septembrie anul acesta l-ar fi înjunghiat pe “Italianul”, membru al clanului Carani, lucrurile păreau să meargă din ce în ce mai greu pentru Mona, dansatoarea de la Taraf TV.

Va fi judecată în libertate

4597-309112-mona_ziar.jpgFemeia a avut însă parte de o surpriză plăcută ieri, atunci când a aflat că judecătorii de la Tribunalul Bucureşti au decis că ea poate fi judecată în libertate pentru acuzaţia de mărturie mincinoasă.

Pentru dansatoare, surpriza a fost cu atât mai mare, cu cât până la închiderea ediţiei, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti nu făcuseră încă recurs. În aceste condiţii, Mona mai trebuia să stea în spatele gratiilor doar până aseară, la ora 24.00, când îi expira mandatul şi apoi urma să părăsească arestul poliţiei, unde şi-a petrecut ultima lună. Cel mai probabil, recursul Parchetului va fi judecat săptămâna viitoare, cu dansatoarea în stare de libertate.4597-309111-nutulica_camataru.jpg

În acelaşi dosar, sunt cercetaţi pentru mărturie mincinoasă şi maneliştii Adi Minune şi Florin Salam.

Nuţulică, tot de negăsit

EXCLUSIV. PNRR-ul avansează în ritm de melc. Zeci de restanțe ale Guvernului Ciolacu. România riscă să piardă miliarde de euro
Recomandări
EXCLUSIV. PNRR-ul avansează în ritm de melc. Zeci de restanțe ale Guvernului Ciolacu. România riscă să piardă miliarde de euro

Nuţulică (foto), fiul lui Nuţu Cămătaru, suspect în cazul de tentativă de omor care a avut loc pe 27 septembrie în clubul Million Dollars, din Capitală, e în continuare de negăsit. Poliţiştii îl caută, deşi, odată cu trecerea timpului, şansele ca acesta să fie depistat devin tot mai mici.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cinci zodii care pot face bani frumoși după Paște. Astrele se aliniază pentru ele
FANATIK.RO
Cinci zodii care pot face bani frumoși după Paște. Astrele se aliniază pentru ele
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Viva.ro
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Libertateapentrufemei.ro
Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Ionuț Cercel, prima reacție după ce campioana Inter Milano a sărbătorit titlul din Italia pe melodia sa „Made in Romania”: „O mare bucurie în suflet”
GSP.RO
Ionuț Cercel, prima reacție după ce campioana Inter Milano a sărbătorit titlul din Italia pe melodia sa „Made in Romania”: „O mare bucurie în suflet”
Țeapa pe care au luat-o doi pensionari care și-au cumpărat o casă: “Am fost trași pe sfoară”
FANATIK.RO
Țeapa pe care au luat-o doi pensionari care și-au cumpărat o casă: “Am fost trași pe sfoară”
Un șofer și-a verificat TIR-ul înainte de a ieși din țară prin Timiș. Ce a văzut l-a făcut să sune la 112
Știrileprotv.ro
Un șofer și-a verificat TIR-ul înainte de a ieși din țară prin Timiș. Ce a văzut l-a făcut să sune la 112
A făcut milioane de români să râdă, dar cele mai noi imagini cu el sunt sfâșietoare. Actorul e imobilizat în scaun cu rotile, în urma unui AVC
Unica.ro
A făcut milioane de români să râdă, dar cele mai noi imagini cu el sunt sfâșietoare. Actorul e imobilizat în scaun cu rotile, în urma unui AVC
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Orangesport.ro
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
BMW-ul străpuns de parapetul metalic pe A1 ar fi intrat în acvaplanare, înainte de impactul mortal. Noi imagini de la locul tragediei
Observatornews.ro
BMW-ul străpuns de parapetul metalic pe A1 ar fi intrat în acvaplanare, înainte de impactul mortal. Noi imagini de la locul tragediei
Horoscop 25 aprilie 2024. Peștii pot răsufla ușurați, șirul problemelor financiare se întrerupe, dar vor trebui să aibă o rezervă față de cheltuieli
HOROSCOP
Horoscop 25 aprilie 2024. Peștii pot răsufla ușurați, șirul problemelor financiare se întrerupe, dar vor trebui să aibă o rezervă față de cheltuieli

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI