Ion Columbeanu (82 de ani), tatăl lui Irinel Irina, fiica soţilor Columbeanu (un an şi 10 luni) Vasile Bulaica (31 de ani), vărul Monicăi Angi Bulaica (33 de ani), soţia lui Vasile Ramona Gabor (19 ani), sora mai mică a Monicăi Alina Gabor (26 de ani), sora mai mare a Monicăi Alex (doi ani şi două luni), fiul Alinei Gabor Veronica Gabor (48 de ani), soacra lui Irinel Columbeanu
Surorile Alina, Monica şi Ramona, când se întâlnesc, se ţin de şotii cât e ziua de lungă, sub ochii îngăduitori ai mamei lor.
„Ne vedem destul de rar, dar, de fiecare dată când ne întâlnim, ne distrăm de minune. Întotdeauna le pregătesc câte o masă copioasă, cu bunătăţi şi ieşim prin oraş. Zilele trecute, am fost împreună cu Ramona, Vasi (vărul din Braşov al Monicăi – n.r.) şi Angi, soţia lui, la Bamboo pentru a o sărbători pe Mihaela Borcea. I-am făcut cadou o carte foarte bună, „Singur sub duş”, scrisă de Dan Chişu. Şi cu o zi înainte, am fost la Bamboo, cu Ramona, am avut de onorat o altă aniversare. După ce ne-am întors din club, cum am ajuns acasă, ne-am pus în jurul mesei şi am mâncat. Am devorat tot ce-am găsit în frigider, am uitat de siluetă, am uitat de tot. Iar de dimineaţă am avut cursuri la facultate”, ne-a destăinuit râzând soţia milionarului Irinel Columbeanu.
În joacă, Monica a luat un carneţel, un pix şi a început să-i descrie pe cei prezenţi la masă. Ba chiar mai mult, ea nu a ezitat să-şi ironizeze sora mai mică, pe Ramona. „Ramona este din Bacău, dar locuieşte în Bucureşti, într-un cort”, s-a amuzat ea copios alături de sora ei mai mică, Ramona, care a dovedit că are simţul umorului.
Masă în stil burghez
La un moment dat, Monica şi surorile sale au decis că este timpul să mănânce prânzul, aşa că au pregătit masa, care a fost gata la 14.00 fix. „Eu am gătit raţă cu varză la cuptor, iar mama mea a făcut sărmăluţe. Mai avem şi ciorbă de peşte”, ne-a spus Monica în timp ce aşeza farfuriile pe masă. Irinel a ocupat scaunul dintr-un capăt al mesei, iar tatăl lui – din celălalt capăt. Şi pentru că bucătăreasa avea zi liberă, de gătit şi de servit s-au ocupat Monica şi mama ei. Pe masă a fost aşezat un set de vase de porţelan, iar tacâmurile au fost aranjate la linie după normele restaurantelor de lux.
Irina s-a împrietenit cu vărul ei
Irina Columbeanu are un an şi zece luni şi este foarte ataşată de bunicul ei, Ion Columbeanu. Fetiţa s-a împrietenit repede cu vărul ei, Alex, pe care deja îl adoră. Acesta a împlinit de curând doi ani şi două luni. Băieţelul locuieşte în Bacău împreună cu mama şi cu părinţii lui. Cei doi veri s-au jucat împreună toată după-amiaza, în camera de zi, sub atenta supraveghere a bunicului.
Încântate de casa surorii lor
Alina Gabor este sora mai mare a Monicăi. Are 26 de ani şi urmează cursurile unei facultăţi de anagement financiar contabil. Are un băieţel, Alex, de doi ani şi două luni. Ramona (19 ani), sora mai mică a doamnei Columbeanu, s-a mutat deja la Bucureşti şi a devenit o apariţie în peisajul monden al Capitalei. Cele două s-au declarat încântate de vila de lux a Columbenilor.