optiunea publica, mai ales daca aceasta se exprima pe un fond emotional. Dar nu ii e nici unui om de stat ingaduit sa ignore – chiar sa sfideze – concluziile unei consultari a populatiei, ba sa si nege rostul acesteia intr-o democratie. Exact asa ceva s-a petrecut zilele trecute. intrebat de presa, in plina si neputincios gestionata criza a ostaticilor, daca sunt luate in seama sondajele de opinie care dau ca oportuna retragerea trupelor romanesti din Irak (procentul favorabil plecarii a crescut de la 57 la 70 la suta), parlamentarul – si, deopotriva, purtatorul de cuvant al Aliantei D.A. – Eugen Nicolaescu a raspuns scurt ca acestea „nu pot constitui o baza pentru luarea unei asemenea masuri”. in aceeasi zi, presedintele Basescu a decretat si el: „Vom ratifica Tratatul de aderare la UE doar prin Parlament. Un referendum ar fi pierdere de vreme”. Oare vecini de-ai nostri, deja membri ai UE, ca si unele verificate democratii occidentale, sa fi „piedut vremea” consultandu-si popoarele in chestiuni care le angajeaza viitorul pe termen lung? Desigur, nu, ci s-au supus unor elementare reguli ale democratiei, straine auto- sau oligocratiei. Puterea si competenta administratorilor de tara nu constau in impunerea unui monolog artagos, ci in persuasiune, in stiinta de a convinge populatia cu argumente solide, indestructibile. Daca exista.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.