Lacul Loch Ness, situat in orasul omonim din zona muntoasa a Scotiei, are cel mai mare volum de apa dulce din Marea Britanie. Cercetatorii care studiaza fenomenul localizeaza prima aparitie a lui Nessie in jurul anului 500 – realizat intr-o gravura. O alta referire la Nessie a fost facuta intr-o biografie a Sfantului Columba, misionarul irlandez care a introdus crestinismul in Scotia. Autorul biografiei spune ca Sf. Columba, in timpul misiunii divine, s-a oprit la Loch Ness pentru a alunga prin rugaciune un monstru care omora oameni.
Povestile despre acest monstru acvatic care traieste in apele lacului Loch Ness au circulat, astfel, mai mult pe cale orala, de sute de ani, pana acum 70 de ani, cand un cuplu din localitate a raportat ziarului local Inverness Courier o intamplare mai putin obisnuita. Cei doi localnici ai linistitului orasel le-au povestit reporterilor ca au vazut (si chiar au imortalizat pe o pelicula fotografica) un animal care se rostogolea pe suprafata lacului. Filmul a fost developat imediat, iar senzationala stire insotita de o fotografie inedita a facut, a doua zi, subiectul primelor pagini ale cotidianului. Stirea despre ,,monstrul din Loch Ness,, a ajuns rapid la Londra si a devenit, la scurta vreme, un fenomen mediatic. Toate ziarele din Londra si din alte mari orase ale Marii Britanii au trimis fotoreporteri si corespondenti permanenti la fata locului. Circul Regal a trimis o instiintare prin care se anunta o recompensa de 20.000 de lire sterline celui care reusea sa captureze animalul viu. Valuri de turisti au inceput sa asalteze oraselul, inarmati cu scaunele pescaresti si aparate de fotografiat, in speranta ca vor vedea celebra creatura. Ea nu s-a mai aratat insa timp de aproape un an.
Una din cele mai importante intalniri cu Nessie a avut loc la 5 ianuarie 1934, la ora 1.30 noaptea, cand studentul Arthur Grant a observat pe partea dreapta a strazii o umbra intunecata care se misca in tufisuri. Apropiindu-se, a vazut ca umbra era de fapt o creatura cu gatul lung, cu un cap ca de sarpe si corpul mare. Faptura s-a deplasat spre lac si a sarit in acesta cu zgomot. In aceste scurte momente, Grant a vazut ca animalul avea doua inotatoare anterioare, probabil si doua posterioare, si o coada lunga de doi metri. Faptura pare sa aiba cam 5-6 metri lungime si un metru inaltime. Descrierea lui Grant se potriveste cu aceea a unui Plesiozaur – o reptila preistorica, oficial disparuta de circa 60 de milioane ani, o data cu ceilalti dinozauri.
O alta intalnire cu monstrul a avut loc la 8 august 1972, cand o echipa a Academiei de Stiinte Aplicate din Concord, New Hampshire, condusa de dr. Rines, cerceta cu aparate sonice o parte a lacului. La un moment dat, aparatele au indicat un banc de pesti care se deplasa cu iuteala. La cateva momente, bancului de pesti i-a urmat un obiect de circa 6-9 metri, care a declansat aparatele foto subacvatice. La developare, s-au constatat, pe doua din aceste fotografii, labe inotatoare uriase de 1,25-2 metri si un corp de forma romboidala. Analizele zoologilor au aratat ca si aceste fotografii erau asemanatoare cu ale unui Plesiozaur. Interesant este faptul ca fiinte asemanatoare au fost observate si in alte lacuri scotiene sau din Irlanda. O presupunere care ar explica aparitiile rare ale monstrului este faptul ca lacul Loch Ness ar comunica cu marea si ca monstrul nu ar aparea decat sporadic in apele lacului, dat fiind faptul ca aici nu poate gasi hrana indestulatoare.
Fotografi amatori sau profesionisti l-au mai ,,capturat,, pe pelicula pe Nessie in 1975 si 1994, dar cea mai spectaculoasa ramane cea de acum 70 de ani.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.