“Nu am avut niciodată o valoare de 22,4 grade într-o lună noiembrie. Este un record absolut pentru noiembrie”, a declarat meteorologul Mariane Peltier.

Anterior, cea mai fierbinte lună noiembrie a fost în 1948, cu o temperatură maximă de 21,7 grade Celsius, a precizat aceasta.

“Astăzi, am doborât câteva recorduri pentru cele mai fierbinţi zile din luna noiembrie” în Quebec, a declarat Peltier.

“Pentru o lună noiembrie (…), se întâmplă rar să fie vorba despre o perioadă atât de îndelungată. Uneori durează două sau trei zile, dar niciodată şapte zile”, a adăugat ea.

În Montreal, recordul anterior pentru data de 10 noiembrie a fost înregistrat în 1948, cu 18,3 grade Celsius.

În această perioadă, temperatura medie este de obicei de aproximativ 7 grade Celsius în oraşul francofon, a precizat meteorologul.

Acest episod de căldură a traversat sudul provinciei francofone, dar şi provincia Ontario, unde au fost înregistrate 24 de grade Celsius în oraşele Windsor şi Toronto.

Provinciile New Brunswick şi Nova Scotia (estul Canadei) au fost, de asemenea, afectate de această masă de aer cald.

Se prognozează că “vara indiană” va continua şi miercuri, înainte ca valorile de temperatură să scadă joi până la cele normale pentru acest sezon.

Foto: Captură YouTube

Imagini cu Nadia Comăneci, în casa ei din SUA. Detaliul din sufragerie care a atras atenția. FOTO
GSP.RO
Imagini cu Nadia Comăneci, în casa ei din SUA. Detaliul din sufragerie care a atras atenția. FOTO
Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

ȘOC! Andreea Bălan are un nou iubit celebru?! S-au distrat toată noaptea și apoi au mers la mașină
Playtech.ro
ȘOC! Andreea Bălan are un nou iubit celebru?! S-au distrat toată noaptea și apoi au mers la mașină
Andreea Bălan rupe tăcerea după finala America Express! Ce a dezvăluit despre Nelu Cortea și Cătălin Bordea: 'In realitate...'
Viva.ro
Andreea Bălan rupe tăcerea după finala America Express! Ce a dezvăluit despre Nelu Cortea și Cătălin Bordea: 'In realitate...'
Reacția unui elev care a dat simularea la română la Bac: "De o lună stau și învăț, de abia așteptam"
Observatornews.ro
Reacția unui elev care a dat simularea la română la Bac: "De o lună stau și învăț, de abia așteptam"
Femeia care a încercat de 960 de ori să ia permisul de conducere a cheltuit o avere pentru asta. La final, a primit o mașină. „Și să fie o lecție, oameni buni, să nu renunțați niciodată
Știrileprotv.ro
Femeia care a încercat de 960 de ori să ia permisul de conducere a cheltuit o avere pentru asta. La final, a primit o mașină. „Și să fie o lecție, oameni buni, să nu renunțați niciodată
Horoscop rune pentru luna aprilie 2023. Mihai Voropchievici anunță necazuri pentru Vărsători
FANATIK.RO
Horoscop rune pentru luna aprilie 2023. Mihai Voropchievici anunță necazuri pentru Vărsători
Ce se întâmplă în camerele de la etaj la palatul lui Becali. Dragomir, şocat când a descoperit: ”Dacă mint cu ceva, să-mi faceţi ce vreţi”
Orangesport.ro
Ce se întâmplă în camerele de la etaj la palatul lui Becali. Dragomir, şocat când a descoperit: ”Dacă mint cu ceva, să-mi faceţi ce vreţi”
Ce ascunde Raluca Bădulescu în geantă?  'Regina Regească' a uimit-o pe Denise Rifai
Unica.ro
Ce ascunde Raluca Bădulescu în geantă? 'Regina Regească' a uimit-o pe Denise Rifai
Horoscop 27 martie 2023. Capricornii ar fi bine să domolească puțin dorința de a schimba totul în relațiile de parteneriat, în special în cuplu
HOROSCOP
Horoscop 27 martie 2023. Capricornii ar fi bine să domolească puțin dorința de a schimba totul în relațiile de parteneriat, în special în cuplu
Moda circulară ca mod de viață alături de Remix
PUBLICITATE
Moda circulară ca mod de viață alături de Remix