„Mai multe modele estimează că, dacă ne-am îndrepta către o imunitate de grup doar pe cale naturală, am avea în ţara noastră cel puţin 60.000 de morţi. Prin urmare, unica opţiune este să aşteptăm un vaccin bun, să limităm contactele şi să respectăm măsurile”, a declarat vineri, la o conferinţă de presă, purtătorul de cuvânt al comitetului tehnic belgian de combatere a pandemiei COVID-19, Yves van Laethem.

Asta înseamnă un număr al deceselor de 4,3 ori mai mare decât cele 13.891 înregistrate până în prezent în Belgia.

Yves van Laethem mai spune că pentru o imunitate de grup este necesar ca 60-70% din populaţie să aibă anticorpi.

Totuși, expertul Belgian a subliniat că „imunitatea de grup nu înseamnă dispariţia virusului în sine” și că aceasta nu poate fi obținută fără vaccin „decât dacă suntem dispuşi să plătim un preţ extrem de ridicat în vieţi omeneşti şi al distrugerii sistemului sanitar”.

Belgia a înregistrat 1.232 de noi cazuri de COVID-19 la 100.000 de locuitori în ultimele 14 zile, una dintre ratele cele mai ridicate din Europa.

La sfârşitul lunii octombrie, Belgia a intrat din nou în lockdown, cu toate restricţiile privind deplasările şi contactele sociale aplicate în timpul valului epidemic din primăvară.

Şcolile vor fi redeschise luni, după două săptămâni de vacanţă prelungită din cauza epidemiei.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.