Încărcat cu dulciuri, jucării şi iconiţe, preotul a fost întâmpinat de cei mici cu braţele deschise. A fost momentul când pe chipurile copiilor nu s-a mai văzut suferinţa prin care trec zilnic din cauza tratamentelor dure, ci o luminare, o bucurie de nedescris. Au râs, au glumit şi au simţit după mult timp cât de frumos e să fii fericit şi să uiţi, pentru o clipă, de această boală necruţătoare. Fiecare micuţ a putut atinge racla cu sfintele moaşte ale Sfântului Ierarh Nicolae, făcătoare de minuni adusă de către părintele Cărămizaru.
„Am rămas profund impresionat de suferinţa acestor copii. Sub înalta oblăduire şi dragoste părintească a Patriarhului Daniel, am venit aici. Sfântul Nicolae îi vizitează pe copii cu precădere în ajunul zilei sale de prăznuire în decembrie, dar iată că acum în miez de vară aflând cât de cuminței sunt acești copilași a venit să-i binecuvinteze și să le aducă daruri. Biserica nu va înceta să facă astfel de acţiuni și în acest spital, în mod special în Secţia Oncologie”, a mărturisit parohul Bisericii Sfântul Gheorghe Nou din Capitală.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 5
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
'În fostul meu soț a explodat un monstru'. Oana Ioniță, dezvăluiri tulburătoare la un an de la divorț. Ce a povestit coregrafa
Viva.ro
S-a aflat cine este, de fapt, în spatele lui Călin Georgescu. Este păzit de foști militari din legiunea străină și mercenari români, iar asta nu este tot. Detalii neașteptate
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată casele din Maramureș ale vedetelor. Colț de Rai și-au făcut acolo!
FANATIK.RO
Patru zodii care vor avea o săptămână de invidiat. Cele mai bune lucruri li se întâmplă lor
Elle.ro
Delia, schimbare inedită de look. Cum au reacționat fanii și cum arată acum artista: „Ești fenomen” FOTO
Unica.ro
'Aș prefera să nu mai fiu silit s-o votez vreodată'. Cristian Tudor Popescu, reacție dură la adresa Elenei Lasconi! Nu s-a mai putut abține!
Observatornews.ro
Atacul cibernetic de la Electrica: experţii susţin că riscăm să rămânem în beznă zile sau săptămâni
HOROSCOP
Horoscop 10 decembrie 2024. Vărsătorii vor simți nevoia să se manifeste în fel și chip, ca să înlăture orice îndoială legată de ceea ce simt