Motive pentru a alege cursuri copii educat.biz (PUBLICITATE)

Comentează

Viitorul copiilor noștri va arăta complet diferit de ceea ce trăim noi acum. Tehnologia și programarea vor fi tot mai importante pentru a controla și a stăpâni toate lucrurile pe care le folosim. O bună parte dintre joburile de rutină de astăzi vor fi preluate de roboți, iar cei care vor ști să îi stapânească și să le scrie limbajul de funcționare vor fi cei care se vor adapta. Tocmai de aceea, cu cât le oferim mai din timp acces la formele actuale de educare și la metode adecvate de instruire, cu atât le vom garanta un viitor mai bun.

Din dragoste pentru tehnologie, educație și programare, profesorii care coordonează proiectele de cursuri copii educat.biz oferă cele mai sigure metode de conectare la tot ceea ce înseamnă nou în materie de învațare. Conștienți fiind că însușirea cunoștințelor celor mai importante trebuie să înceapă de la cele mai fragede vârste, aceștia au conceput o serie de cursuri care să vină în întâmpinarea nevoilor actuale de formare ale celor mici.

Modulele disponibile se adresează tuturor copiilor care vor să deprindă cunoștințe de utilizare a calculatorului, de programare, de robotică sau pur și simplu vor să se relaxeze meșterind ceva ce are legătură cu electronica. Cursurile sunt eleborate de pedagogi cu experință relevantă atât în aplicarea metodelor celor mai eficiente de învățare, cât și cunoscători desăvârșiți ai materiei pe care o au de predat.

Care sunt cele mai interesante cursuri pe care copii le pot urma la centrul EduCat?

Pentru a veni în înâmpinarea nevoi de educație actuală, în care calculatorul și dispozitivele electronice fac parte integrantă din viața celor mici, acest centru oferă o serie de cursuri adaptate vremurilor pe care le trăim și tendințelor de formare curente, capabile să garanteze succes profesional în viitor. Cei mici vor fi încântați și nerăbdători să frecventeze aceste cursuri și să îmbine într-o manieră instructivă utilul cu plăcutul.

Printre cursurile la care pot participa menționăm:

  1. Programare Scratch

Este un curs de informatică pentru debutanți, ce poate reprezenta pentru mulți dintre tinerii cursanți un prim contact interesant cu  programarea. Copii vor dobândi o serie de cunoștințe extrm de utile pentru a folosi calculatorul și a ști la ce poate fi utilă programarea. Achizițile intelectuale pe care le vor dobândi vor fi foarte importante pentru structurarea gândirii logice  și pentru conștientizarea dimensiunii practice a tuturor cuceririlor stiinței. Acest curs are toate șansele să fie un debut pentru câștigarea intersului permanent pentru calculator și scrierea de cod.

  1. Programare C++

Este un curs de informatică ce urmărește să pună primele cărămizi la baza pasiunii pentru programare, prin învățarea programării C++. Cunoscând înclinația copiilor de a se întreba și a căuta răspunsuri în privința utilității a tot ceea ce învață, cursul este orientat pe înțelegerea laturii practice și aplicate a dobândirii cunoștințelor în acest domeniu. Copiii vor fi foarte bucuroși să vadă cum se scrie cod sau cum se realizează o aplicație. Ei vor fi foarte încântați să constate că ceea ce pare dificil la început, prin înțelegere devine mult mai ușor.

  1. Utilizarea calculatorului

Este un curs care, așa cum îi spune și numele, urmărește să-i învețe pe cei mici să folosească cât mai bine calculatorul și să înțeleagă care este rolul său. Chiar dacă copiii de astăzi se nasc parcă știind să utilizeze un calculator și curiozitatea și curajul lor sunt incomparabil mult mai mari decât le-am avut noi, ei au nevoie de o coordonare în a reuși să folosească cele mai importante funcții ale programelor disponibile. Pentru a ști să întrebuințeze calculatorul altfel decât pentru jocuri și aplicații interactive este necesar să învețe să-l utilizeze eficient în munca de zi cu zi, să lucreze cu fișiere și foldere, să utilizeze Internetul, să lucreze cu documente sau tabele, etc. .

  1. Micul electronist

Este un curs practic ce se adresează copiilor cărora le place latura parctică a electronicii. Ei vor fi indrumați pentru a realiza diverse montaje electronice. Va fi o experiență inedită, vor învăța să folosească ciocanul de lipit și materiale specifice pentru a realiza o piesă originală.  Scopul acestui curs este acela de a-i ajuta pe copii să-și perfecționeze îndemânarea și puterea de concentrare. Este un curs la care se va insista pe dezvoltarea capacității de coordonare a gandirii cu mișcărea mâinilor.

  1. Cursul de robotică

Este unul dintre cele mai solicitate și apreciate cursuri. În cadrul orelor copiii vor învăța să proiecteze și să construiască roboți diferiți, cu funcții imaginate de ei. Va fi un curs la care toți paricipanții vor trebui să-ți pună la lucru inteligența și creativitatea pentru a realiza ceva special și cât mai original. Rezultatul cursului, respectiv construirea unui robot, va fi chiar trofelul experienței câștigate.

De ce să alegeți cursurile Educat?EduCat este un centru de formare pentru copii, cu o experiență de peste 20 de ani în conceperea de cursuri și programe educaționale pentru copiilor. Lecțiile de informatică pentru au cea mai mare vechime și au evoluat de-a lungul timpului odată cu tehnologia. Centrul a dezvoltat și numeroase aplicații software, sute de proiecte educative și mii de entități educaționale dedicate celor mici, toate sub brandul propriu numit PitiClic.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
O mână care arată spre tamburul unui seismograf analogic pe care sunt înregistrate undele seismice
10:40
Cutremur în România, luni, 5 octombrie 2026. Ce magnitudine a avut seismul și unde s-a produs
Proces Călin Georgescu Curtea de Apel București. Sursa foto: Eli Driu
10:22
Vasile Moldoveanu, socrul lui Călin Georgescu, audiat la DIICOT pentru un transfer de 118.000 de lei
MONDEN
Ella Vișan | sursa foto: Instagram
10:39
Prima vedetă de pe lista Survivor România 2027: „Așa a vrut Dumnezeu”
Andreea Popescu
10:11
Cine o ajută pe Andreea Popescu cu cei trei copii de când are o singură bonă: „Nu pot singură”
POLITIC
Un colaj cu două fotografii, una cu Nicușor Dan și una cu Cristian Tudor Popescu
10:45
Nicușor Dan reacționează după ce susținătorii lui Călin Georgescu i-au aprins lumânări lui Cristian Tudor Popescu
Nicușor Dan face astăzi consultări cu partidele înainte să anunțe numele celui de-al patrulea premier desemnat în ultimele 4 luni. Foto: presidency.ro
07:05
Nicușor Dan face astăzi consultări cu partidele înainte să anunțe numele celui de-al patrulea premier desemnat în ultimele 4 luni. Ce variante are pe masă
Ultimele știri
11:03
Este „Insula Iubirii” regizată? Raul Popa, fostă ispită în trei sezoane, explică ce se întâmplă în spatele camerelor
11:01
Mesajul cu care merge PSD la consultările de la Cotroceni: „Un guvern condus de Sorin Grindeanu”
10:59
Trucul japonez care te ajută să usuci rufele mai repede iarna, fără uscător. Greșeala pe care mulți o fac când le întind
10:47
Euro s-a prăbușit la cel mai mic nivel din ultimele 17 luni, pe 5 octombrie 2026. Economist: „Nu vă puneți în fața trenului”
TRENDING
06:30
Un bolovan de 10 kg, folosit timp de 30 de ani ca opritor de ușă, costă 100.000 de dolari: nu este de pe Pământ și a ajuns aici în 1939
4 oct.
Patru țări europene au renunțat definitiv la schimbarea orei. Decizia de a elimina ora de vară și iarnă este blocată în UE
4 oct.
Loto 6/49 din 4 octombrie 2026. Report de peste 2 milioane de euro la 6/49, categoria I
4 oct.
Horoscop 5 octombrie 2026. Gemenilor le este la fel de greu și astăzi la locul de muncă, poate și pe fondul unor probleme de sănătate
Vedere din dronă asupra celebrei cetăți Golubac din Serbia, situată pe malurile Dunării
09:48
O casă aflată lângă Dunăre se vinde cu 10.000 de euro. Este aproape de o cetate recent reabilitată
Bărbat dormind
07:00
Ce se întâmplă cu adevărat cu corpul tău când dormi pe spate: „Este deosebit de important”
O turistă cu bagaje care priveşte apusul de soare pe fereastra unui aeroport. Imagine cu caracter reprezentativ.
4 oct.
Adio vacanțe lungi și rigide. Cum se schimbă modul în care vom călători în 2027, potrivit unui nou studiu
Priveliște spre Castelul Bran, din împrejurimile orașului Brașov, în România
4 oct.
Transilvania și Castelul Bran conduc topul celor mai bune destinații europene de Halloween în 2026
Andreea Vasile și Raluca Hagiu, în cadrul podcastului „Prima dată”. Sursă foto: Libertatea
4 oct.
Andreea Vasile, despre fricile din copilărie, eșecuri și tranziția de la sport la teatru: „Mi-a fost foarte frică că n-o să intru”
Cum faci zacuscă fără ulei. Rețeta pas cu pas pentru iarnă. Sursă foto: Shutterstock
6 sept.
Cum faci zacuscă fără nicio picătură de ulei. Rețeta pas cu pas pentru iarnă
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10 sept.
Cât timp se fierbe dulceața de prune
Fructe și legume de toamnă
15 sept.
Ce legume și fructe de toamnă întăresc imunitatea înainte de sezonul răcelilor
Solniță cu sare și orez
22 sept.
De ce să pui orez în recipientul cu sare
Un grup de militari caută pe un câmp de lângă Padina, județul Buzău, rămășițe de rachetă și dronă, după ce un avion F-16 a lovit o dronă. Poză cu caracter ilustrativ. Foto: Libertatea/ Eli Driu
08:38
10.000 de rezerviști din București și Ilfov, chemați în aceste zile la exerciții militare. Anunțul făcut de MApN
avion-f-18 spania
07:39
Alertă în miez de noapte la granița României: două avioane F-18 spaniole au fost ridicate de la sol
BUCURESTI - DECLIC - ACTIUNE MANIFEST - 14 MAI 2025
Analiză
07:00
Violul de la școala de vară AUR: Inculpații reclamă „scurgeri de informații” și acuză că victima ar fi susținută de un ONG afiliat USR
O rețea de energie cu stâlpi de curent de înaltă tensiune și cabluri interconectate, fotografiată într-o zonă de câmpie din România, la apus. Foto: Shutterstock
06:18
România a importat mai multă energie decât a produs: 3.400 MW, sâmbătă seară. Capacitatea maximă de import este de 4.000 MW
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
3 oct.
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale